x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Balciul desertaciunilor

0
08 Apr 2005 - 00:00

In fiecare zi, zeci de persoane isi doresc sa urce pe scara sociala. In fiecare zi, zeci de persoane dau din coate pentru asta. Istoria se repeta de sute de ani.

Balciul desertaciunilor (titlul original Vanity Fair) este o poveste de acum 150 de ani despre o tanara care da din coate prin societate in speranta obtinerii unui loc cat mai in fata, pozitie care sa-i aduca lux, confort si notorietate. Tanara se numeste Becky Sharp si e fiica unui artist englez muritor de foame si a unei cantarete franceze de cor. Ramasa orfana, Backy incepe sa fie cunoscuta ca guvernanta, apoi se casatoreste cu un tanar bogat. Pasiunea pentru jocurile de noroc a proaspatului ei sot ii strica planurile si ii diminueaza averea obtinuta cu greu, asa ca ajunge sa caute sprijin la un marchiz care vrea in schimb favoruri sexuale.

Povestea scrisa de William Makepeace Thackeray a devenit pentru noi o obisnuinta, caci aflam mereu de tinere care dau din coate ca sa se marite bine si sa urce pe scara sociala. Teoretic, nimeni nu judeca pe nimeni si fiecare e dator sa incerce sa progreseze in directia in care simte nevoie de atentie si de siguranta. Practic, in urma cu 150 de ani, ca si acum, totul se transforma intr-un balci in care se distreaza/comenteaza toti, chiar daca sunt sau nu implicati.

Vanity Fair (intr-o noua ecranizare pe marile ecrane) are multe aplicatii in viata de zi cu zi. Cel mai usor sa intalnim asemenea istorii este sa deschidem paginile oricarei reviste stralucitoare, caci, in balciul (circul) presei, painea e servita de persoanele care vor sa obtina atentie si recunoastere sociala. In epoca informarii, cand vestile despre un eveniment nu mai vin la incheierea lui (ca acum 150 de ani), ci sunt relatate in timp ce sunt traite, alpinismul pe scara sociala se face prin aparitii in ziare, reviste, programe de televiziune sau de radio. Confirmarea atingerii unuia dintre varfurile evolutiei sociale vine dupa ce numele tau e cunoscut publicului, iar cercurile selecte la care n-ai avut acces isi deschid portile.

Probabil ca va asteptati sa scriu cateva nume ale unor Becky autohtone pe care l-ati mai auzit in contextul datului din coate pentru celebritate, lux si recunoastere sociala. Demersul meu de astazi este insa intr-o alta directie.

Cel care a scris povestea Vanity Fair n-a avut prea multa scoala. A incercat sa faca Dreptul, dar l-a abandonat ca sa faca bani si a creat un ziar pe care l-a numit Constitution. S-a casatorit si a luptat din greu ca sa-si intretina sotia, cele doua fiice si ziarul. Douazeci de ani mai tarziu, din cauza problemelor legate de supravietuirea zilnica, sotia ajunge intr-un spital de boli nervoase, iar Thackeray scrie Vanity Fair si creeaza impreuna cu un prieten o revista lunara pe care o numeste Cornhill Magazine. Revista, care la primul numar se vinde in peste 100.000 de exemplare, apare timp de 115 ani si este inchisa in 1975. Spiritul ei este preluat de o alta publicatie care astazi este una dintre cele mai respectabile din America: revista lunara Vanity Fair. Visul eroinei Backy Sharp se transmite mai departe, peste ocean, iar aparitia in aceasta revista este certificatul de admitere in cercurile elitei mondiale. Iar povestea lui Thackeray nu se incheie aici. Dupa succesul lansarii revistei sale, incepe sa fie acceptat de cei care erau reticenti la educatia sa precara. Este acceptat, dar i se pune eticheta de snob de care nu scapa nici la inmormantare, cand ii aduc onorurile 2.000 de britanici (inclusiv Dickens). Dar familia lui va fi cu adevarat respectata 50 de ani mai tarziu, cand una dintre nepoatele sale incepe sa scrie si devine Virginia Woolf. Acum trei ani, in revista Vanity Fair, Virginia Woolf a luat chipul actritei care i-a dat viata in filmul The Hours, Nicole Kidman, si a primit o data cu aceasta (chiar daca post mortem) recunoasterea suprema, diploma de onoare a lumii stralucitoare la care ravnise bunicul ei: un Oscar.

P.S. Uneori viata e un balci al desertaciunilor chiar si pentru cei care scriu despre ea. Vreti sa-i intrebam pe jurnalisti sau pe scriitori? -
Citeşte mai multe despre:   vanity fair

Serviciul de email marketing furnizat de