CIZMULITELE ROSII - Szigyarto Zita

Fetita cea mica si plapanda isi deschidea ochii mari si inocenti, privind afara, unde pomii fructiferi gemeau sub povara nametilor proaspat cernute din ceruri. Locuia la catun, cu doar trei case laolalta, departe de asezarile omenesti. Sufeletul ei era otelit, caci viata crancena de aici cerea sacrificii. Pornea dis-de-dimineata ca sa ajunga in sat la scoala si totusi mereu intarzia... Acum, cand zapada ii ajunsese pana la brau, mama ii prinsese deasupra pantalonasilor niste ciorapi de lana, cu ace de siguranta, ca sa nu intre zapada in cizmele ei. Inainta cu greu, croindu-si carare printre troiene si undeva, nu prea departe, auzise urlet de lup, niste fiori reci treceau prin venele ei, dar nu-i era frica. Se uita la cer, abia acum s-au ivit zorile, incerca sa-si iuteasca pasii, dar ramase incremenita: in fata ei s-a deslusit conturul unui animal mare si sur, narile lui scoteau aburi si statea neclintit, privind-o pe ea care acum se dezmeticise din amorteala de frica. S-a pus in genunchi. Asa cum o invatase mama ei sa faca, in caz de primejdie. Se ruga: Ingerul meu Pazitor, te rog scapa-ma de aceasta fiara. Nu trecusera nici 2-3 secunde, si lupul, cu coada lui stufoasa intre picioare, scancind ca un caine speriat, s-a avantat in padurea deasa si a disparut. Fetita si-a deschis ochii, s-a ridicat si si-a continuat drumul, mormaind cam asa ceva: Multumesc, Doamne!.

Sosise la scoala, unde era o mare liniste, copiii intrasera deja la ore. Iarasi a intarziat. Si-a dat jos ciorapii de lana, foarte uzi din cauza drumului lung, a deschis acele de siguranta cu greutate, din cauza degetelor amortite de frig. Batea la usa clasei cu sfiala. Da, intra! Stiu ca tu esti Z, iar ai adormit? - auzea rastindu-se la ea profesoara. Nu, doamna, dar trebuia sa ma rog sa scap de lupul care ma pandea... Clasa a izbucnit in ras, iar profesoara si-a clatinat capul in semn de nemultumire...

Era Ajunul Craciunului si fetita era tare fericita: se anuntasera ca sosesc niste rude la catun. Cum era ea singuratica, vorbea doar cu florile, cu gazele, cu pomii si cu... Dumnezeu, dar acum veneau verisoarele ei si ce bine va fi!

Plutea miros de vanilie in aer, cozonacii cu nuci fusesera scosi din cuptor. Era cald si bine si atunci a auzit zurgalaii de la o sanie cu cai. Au sosit musafirii. Pe pomul de Craciun s-au aprins lumanarile si stelutele sclipitoare, fetita aratase cu bucurie dulciurile primite in dar, iar atunci si-a indreptat privirile la o pereche de cizmulite rosii, noi, stralucitoare, cu blanita alba la margine. Le-a incaltat cu bucurie si atunci... verisoara ei a inceput sa planga. Fetita observase ca Ancuta avea in picioare bocancii fratelui ei, mai mari cu vreo trei numere decat piciorusele ei! A pus inapoi cizmulitele sub brad, si simtea ca atmosfera calda, bucuria Craaciunului fusese umbrita de grijile, de lacrimile verisoarei ei. Fetita nu s-a mai bucurat de cizmulitele ei rosii si stralucitoare, dar un gand fugar a facut-o sa surada...

Seara, cand toti se culcasera in patul cel mare in camera unde era vatra si flacara focului, mama spunea fetitei sa se culce in camera curata, cum se spune la tara, dar cum acolo nu s-a facut foc in soba, mama o invelise pe fetita in suba cea calduroasa si iesise in camera oaspetilor sa aiba grija de foc. Fetita se ruga: Doamne, ochii mei sunt somnorosi, dar ochii Tai sunt mereu deschisi, pana cand dorm, sa ma ai in paza Ta,... paza Ta,... paza Ta...

Simtea ca e frig in camera si cand a vrut s-o strige pe mama sa vina s-o incalzeasca, observa ceva nemaipomenit! Dintr-o data, o raza stralucitoare, imensa o cuprinse si simtea o caldura dogoritoare. Din lumina aproape orbitoare s-a ivit un Inger Pazitor si suradea fetitei, apoi cu aripile sclipind ca diamantul, atinse capul fetitei, soptind: Dormi, micuto, am eu grija de tine. Ea adormi, dar curand s-a trezit, si-a dat jos cojocelul cu care fusese acoperita. Era cald in toata camera si lumina stralucitoare. Ingerul imprastia caldura si un parfum placut, de nedeslusit... De viorea? De trandafir?...

Fetita se uita la Inger cu pleoapele intredeschise, apoi adormi din nou.

Dimineata povesti cele intamplate si toti spuneau: Fetita voastra are o imaginatie foarte bogata, nu gluma! Doar verisoara ei cu bocancii imensi o credea. Eu te cred. Si eu am vazut un Inger o data, mi-a promis pantofi noi, dar inca nu i-am primit. Si izbucnise iar in plans cu lacrimi mari, amare, punandu-si capsorul cu bucle aurii pe umerii fetitei. Acelasi gand a trecut prin mintea fetitei ca odinioara si iar suradea, foarte enigmatic... Te va ajuta. Precis te va ajuta. Trebuie doar sa crezi!

A trecut ziua Craciunului stand la taifas, povestind la caldura vetrei fel de fel de intamplari - caci atunci nu era televizor, nici macar radio nu aveau la acel catun, dar cum sa aiba, daca nici lumina electrica nu exista acolo?

Barbatii iesisera sa inhameze caii de plecare. Fetita s-a furisat in camera friguroasa, de unde a iesit cu o cutie invelita in hartie colorata cu crengi de brad si lumanari aprinse. Afara asaza cutia cu mare grija pe bancheta saniei, apoi intrase in casa. Musafirii au plecat. Fetita privea pe geam si dintr-o data a inceput sa rada cu mare bucurie. Mama ei o intreba de ce asa mare veselie, cand a plecat prietena ei? Apoi fetita rosteste incet: Ancuta imediat va desface pachetul si ce bucuroasa va fi de cizmulitele rosii, pe care i le-am dat, ca aveam acelasi numar la picior!. Mama intelese gestul fetitei si ochii ei se impaienjenira de lacrimile ivite. Ai procedat corect, fata mea, dar acum tu vei umbla iarna aceasta cu cizmele de anul trecut, cam jerpelite. Si totusi amandoua fusesera foarte fericite, gandindu-se la verisoara cu bocancii imensi, incaltand cizmulitele rosii, stralucitoare, cu blana alba la margine!

Fetita aceea nu a uitat nimic si astazi zilnic daruieste, intelegand acest simplu adevar: Daruind, esti mai fericita decat atunci cand primesti. Fetita aceea daruieste astazi tuturor din caldura primita din Ceruri de la Ingeri, calauzitorii ei de fiecare clipa. Imprastie in jurul ei dragoste si intelegere, mangaiere si duiosie, pace sufleteasca, bucurii si bucate in casele nevoiasilor. Fetita aceea a implinit deja 50 de ani, dar a ramas cu sufletul pur, neatins de pacatele lumesti, poate din aceasta cauza a fost aleasa de Atotputernicul ca sa vindece bolile oamenilor. Vin la ea si din mari departari pentru leac trupesc si sufletesc mii si mii de oameni, copii si varstnici, iar ea ii rasfata cu aceeasi darnicie indiferent de limba ce-o vorbesc, indiferent de religia pe care o au, astfel dobandind o aura de facatoare de minuni pe care nu o poate strivi rautatea si invidia, ea fiind o luptatoare a Binelui pe acest Pamant!

Szigyarto Zita - Com. Balan, jud. Harghita