Da-ne Doamne o jungla capitalista

Acum trei ani vorbeam cu fondatorii unei companii de constructii industriale din Constanta pentru un articol si i-am intrebat despre cum vedeau ei viitorul companiei lor si a sectorului in care aceasta functiona, ce prognoze aveau pentru cifra de afaceri, profituri etc.

Cu zambete amare pe fata deja ridata de aventura capitalista pe care o incepusera, oamenii mi-au explicat ca acel component esential al vietii de afaceri in Vest - prognoza estimarea viitorului in vreun fel mai mult sau mai putin precis - este imposibil in Romania din cauza imprevizibilitatii mediului fiscal si legislativ, a instabilitatii macroeconomice a Romaniei atunci si din multe alte motive.

Respectivii oameni de afaceri imi spuneau ca nu puteau conta pe plata la timp decat din partea clientilor straini si ca nu stiau niciodata ce noi idei va coace Ministerul Finantelor pentru a le tunde profiturile cat mai scurt.

Trei ani mai tarziu nu este nevoie sa ma duc la ei sa-i intreb ce s-a schimbat, pentru ca e evident: stabilitate macroeconomica se spune ca nu mai este, desi dupa ani buni de dezinflatie guvernatorul bancii nationale inca avertizeaza ca sunt pericole inflationiste. Acelasi guvern care a promis scutirea de impozit a profitului reinvestit acum o da cotita, dupa ce a dat-o cotita si in cazul cotei unice de impozitare si si-a demonstrat inconsecventa in multe alte privinte.

Mediul de afaceri in Romania continua sa ramana imprevizibil, mai etern si fascinant decat Romania insasi. Ordonantele vin si contrazic ce zice legea, pentru a fi contrazise de noi ordonante. Una peste alta, a devenit cliseu sa se remarce ca ideea de a face un ban cinstit in Romania este mai mult un vis decat o posibilitate.

Consecintele acestei lipse de fair-play din modul in care guvernantii trateaza companiile si cetatenii acestei tari sunt mai grave decat par in aparenta. In loc de concurenta deschisa in care sa castige cei mai buni, in Romania castiga cei cu cele mai multe pile; ideea de respect pentru concurentii care, in fond, te forteaza sa fii mai bun, nu prea exista. Ceea ce limba romana descrie plastic "trasul la gioale" motiveaza multe afaceri din Romania pentru ca acesta este exemplul care vine de la autoritati.

Cinicii care populeaza si polueaza Romania din belsug vor spune ca si "la ei" - adica in Vest - e la fel. In felul acesta tot ce se intampla in Romania devine scuzabil. Atata doar ca argumentul nu are nici macar picioare de lut.

Lectia pe care ar fi trebuit sa o invete tari ca Romania din scandaluri gen Enron, Parmalat sau WorldCom este ca aceste companii nu reprezinta regula, ci exceptia in mediul de afaceri occidental. Da, sunt uscaturi in padurea lor. Dar pe langa guvern acele companii despre care nu s-a scris, care nu au avut parte de scandaluri, vor sa fie la fel de sigure ca excesele nu se vor repeta. In timp ce toata lumea recunoaste necesitatea unor noi reguli, se pune problema ca ele sa nu mearga prea departe. Intr-o maniera care mi-e greu sa mi-o imaginez la Palatul Victoria, agentii regulatorii guvernamentale din Vest isi pun problema cum sa nu puna bete in roate acelor oameni si companii care pot si merita sa faca un ban cinstit.

Cu alte cuvinte, unii oameni din aparate guvernamentale putin mai luminate ca cel romanesc chiar isi iau rolul in serios si vor sa ii ajute pe cei care i-au ales, nu sa le taie cheful de viata.

In Romania lipsa asta de fair-play intre guvern si cei care il pun acolo si ii platesc salariile permeaza si cele mai triviale parti ale vietii. Este neobisnuit ca un functionar sa isi faca treaba pentru care e platit, ca un doctor sa faca o operatie fara mita. Ce valoare mai poate avea cuvantul cuiva sau un acord sigilat numai batand palma intr-un mediu in care ne asteptam sa fim inselati sau sa inselam la randul nostru pe altcineva?

Romania devine astfel "tara tuturor posibilitatilor", asa cum e si America. Problema este ca expresia care la americani este un crez, in Romania a devenit o injuratura care cuprinde dintr-un condei magnitudinea degringoladei din jurul nostru.

Se vor gasi voci care sa protesteze ca ceea ce numesc eu fair-play in sistemul capitalist anglo-saxon este de fapt o lege a junglei. Concurenta acerba si suprematia motivului profitului nasc monstri. Asa este si de aceea e nevoie de reguli bine gandite. Cartonasul rosu trebuie sa-i trimita afara din teren pe batausi, nu sa le ofere un penalty cu poarta goala.

Problema este ca in timp ce in jungla capitalista de la ei animalele bolnave sunt lasate sa moara, in paduricea locala de la noi acele jivine pot mitui leul sa le crute si sa-i vaneze pe cei puternici.

Lupta dreapta intre companii sau intre aspiranti la locuri de munca are darul sa filtreze talentul si sa ascuta simturile invingatorilor care pot duce mai departe societatea in ansamblu. Grija fata de cei invinsi trebuie sa se manifeste in a-i ajuta sa invinga intr-o alta lupta. In Romania, prin lipsa de fair-play, se promoveaza falsi invingatori, iar celor invinsi li se spune ca nu vor castiga decat imbolnavindu-se, in rand cu sistemul.

Andrei Postelnicu este jurnalist in redactia din New York a cotidianului Financial Times si scrie in paginile noastre in calitate personala.