x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

DIN BRADUL DE CRACIUN - Hertaru Luana Giuseppina

0
22 Dec 2004 - 00:00
Iarna era stralucitoare, sub cortul cerului desfasurat pana departe, unde turnurile din marginea orasului reflectau cu eleganta razele reci si ascutite ale soarelui de decembrie. Pe o strada, strajuita de zeci de lampioane care iluminau noaptea feeric, la o casa cu ferestrele acoperite cu flori de gheata, un baietel pe nume Karl se juca pe covorul din sufragerie, in asteptarea Craciunului. De dimineata, foarte devreme, mama sosise acasa cu un brad imens, rasarit parca din povestile oamenilor de la munte. Afara, in lumina timida a razelor amiezii, zapada intinsa ca o hlamida avea reflexe albastre si viorii. Curand, in dupa-amiaza aceleiasi zile, bradul urma sa fie impodobit, iar in jurul lui aveau sa se adune copiii, sa cante cate o colinda si sa primeasca fiecare cate un dar. Steluta din varf stralucea cu putere, risipind in incapere farmecul ei discret, fericita ca poate observa atatea, dintr-un loc foarte inalt. Mai jos cu trei ramuri, o balerina de portelan, atat de fragila in tutu-ul ei dantelat, statea de vorba cu un mandarin in haina verde, de catifea, printre globurile si clopoteii ascunsi in coroana rotunda.

- Daca ati sti... An dupa an, am fost nelipsita de pe toate marile scene ale lumii. Am dansat in Lacul lebedelor, in Coppelia si in Carmen si-acum incerc sa-mi trag sufletul in mirosul acesta patrunzator de rasina.

- Eu, in schimb, in calatoriile mele in Orient, am fost maestru la toate ceremoniile, ceaiurile, rosti ritos mandarinul, tragand cu grija spre sine o crenguta ceva mai stufoasa. Haideti sa ne adapostim putin, caci in curand vor sosi copiii si tevatura va fi insuportabila.

In zgomotul cristalin al crengilor miscate cu globuri cu tot, idila lor continua discret, in afara de pericolul unor maini nepricepute, care sa le pericliteze scurta lor viata.

Adormite in cosulete rotunde si ovale de staniol, bomboanele de ciocolata raspandeau un miros discret de vanilie in dupa-amiaza de iarna, potopita de arome si amintiri. Jos, sub brad, papusi cu buclele prinse in panglici colorate, asezate alaturi de elefanti de plus si trenulete mecanice asteptau intrarea precipitata a copiilor. Printre jucarii, lumina se strecura usoara, asemenea unei pasari albe, asezandu-se in valul ei de seara cand pe umerii unei dansatoare orientale, cand pe romburile in culori vii ale unui arlechin, cand pe borul umed, cu mustatile zburlite ale motanului Jimmy, un filozof rafinat, cu miscarile atent studiate, cronicarul monden al familiei. De altminteri, cele mai fericite momente ale zilei erau pentru el reuniunea de dupa-amiaza cand, prin bunavointa doamnei, primea si el, dupa un numar dificil de acrobatie, portia de sunca sau farfurioara cu lapte cald. Atipit pentru cateva minute sub brad, in ziua aceea stralucitoare de decembrie, ca o rasplata de la sfintii ocrotitori ai familiei, Jimmy o visa, intr-un decor sarbatoresc, pe Kitty, pisicuta din vecini, care avea sa-i devina consoarta si cu care avea sa aiba impreuna un rand de patru pui ca patru ghemotoace aurii.

Cu voci subtiri, in zvon de colinde, intrara fetite cu parul ca matasea, fericite in rochitele lor noi si baietei in pantaloni de catifea. La auzul lor, motanul Jimmy se trezi usor speriat si-si muta cartierul general in camera vecina. Curand, in intreaga incapere se risipira acorduri blande, acompaniate de sunetele cristaline ale celestei. Prinzandu-se de maini, copiii inconjurara bradul, cu veselie molipsitoare in glas. Mama le darui mere, nuci si covrigi, jucarii, ba chiar si cate un napoleon de aur, apoi incepu sa le spuna o poveste:

- Foarte demult, intr-un loc uitat de Dumnezeu si de lume, traia un imparat batran a carui singura grija era fiica sa, o copila inteleapta pe nume Amnita. In castelul sau indepartat, din ceturi, pe langa alti supusi de nadejde, locuia un batran intelept, cu barba de ninsoare, pe numele sau Mos Craciun. Era un batran foarte nemilos si darnic. Tot anul, singura lui indeletnicire era sa confectioneze, impreuna cu fata imparatului, jucarii pentru cei mici, pe care ii iubea cel mai mult, caci, spunea el, singurii locuitori ai planetei care merita, macar in noaptea de Ajun, o rasplata pentru bucuria pe care o imparastie in jurul lor. In luna decembrie, toata osteneala lui de peste an era adunata intr-un sac pe care-l transporta in sania sa alba, trasa de reni. Prin catunele indepartate, in orasele cu case iluminate, darurile erau impartite cu marinimie. La intoarcere, mosul nu venea niciodata singur. El era insotit, de obicei, de un copil, Anul Nou, intotdeauna altul, care, pentru ca se atasa mult de toba lui, nu mai voia sa iasa din ea decat in sala palatului, unde la intoarcere solicita un jilt, pe care statea pana la sosirea anului urmator. In cinstea sosirii sale, 12 fete, de o frumusete nepamanteana, cele 12 luni ale anului, organizau de fiecare data o serbare. In acel an, fata lunii ianuarie, mai stralucitoare ca niciodata, aparu in marele salon din inima palatului, raspandind in jurul ei o ninsoare alba, diafana si o adiere proaspata din padurile de munte. Cu zile mai calde si un cer de clestar deasupra zapezilor de curand topite, zana lunii februarie raspandi in incapere parfumul ei diafan de ghiocei si pamant reavan. Invesmantata in straie usoare, cu flori marunte in plete, zana lunii martie, zambitoare si blanda, aprinse in colturile salonului sfesnice albe, inmiresmate, caci dupa-amiezile trebuiau sa fie din ce in ce mai luminoase, asa cum poruncise Dumnezeu. Sfioasa si casnica, fata lunii aprilie aduse omenirii ploi marunte si calde, adunandu-i pe trecatorii grabiti in jurul unei cesti de ceai. In sfarsit, de pe aleile parcului de curand inverzit, surazatoare si generoasa cu indragostitii, aparu zana lunii mai, cu crengi de iasomie in mana. Cu o promisiune a verii ce avea sa-si intinda splendoarea pe intreg pamantul, fata lunii iunie umplu salonul cu parfumul sau patrunzator de flori de salcam si de tei. Deasupra sa, un inger cu aripi albe, desfacute protector, ilumina incaperea in zborul sau diafan. Cu maci aprinsi in pletele blonde, zana lunii august sosi, purtand sub brat un cos plin cu fructe si spice din lan: De unde vin eu padurile sunt inca verzi si razele soarelui, patrunzatoare inca, te mangaie cu ultimele lor puteri. Sub pelerina sa ruginiu-aurie, fata lunii septembrie aduse in salon clipe de liniste si reculegere si ceva din melancolia discreta a parcului cu platini. Zana lunii octombrie in schimb, imbujorata si vesela, sosi aducand in salon cate ceva din prospetimea livezilor de meri. In iuresul speriat al frunzelor moarte, zana lunii noiembrie aparu, cu chipul sau indurerat si brazdat de lacrimi. Ultima dintre fete, zana lunii decembrie, se strecura agatand de marile policandre ale incaperii stelute de gheata. Catre sfarsit se asezara cu toate in jilturi, langa noul an, sase in dreapta sa si sase in stanga. Cu un pas marunt si cu glasciorul tremurat, un greier anunta sfarsitul. Peste dalele de marmota ale patului se lasa o tacere deplina si adanca. Printesa Aminta putea, in sfarsit, sa vada de Mos Craciun, care, infrigurat si intors din nameti, nu-si dorea decat un ceai cald cu multa lamaie si o farfurioara cu tartine si fursecuri pe care si le savura in tihna, cu gandul la copiii draguti pe care-i vizitase. Prin ogivele mari ale salii, zapada se aseza cu temei si repeziciune, iar ninsoarea, intetita o data cu aparitia primelor stele, nu mai contenea. In curte, cu o oala mare pe cap, doi taciuni in loc de ochi si un morcov in loc de nas se zarea un om de zapada, caruia, de la o vreme, din pricina ca incepuse sa-i fie frig, ii venise chef de conversatie cu niste vrabii, aciuite pe crengile inghetate ale unui pom. Vrabiile erau de felul lor putintel cam curioase si ar fi vrut sa stie ce se intampla inauntru, in camera cu multi copii, caci, din locul unde se aflau, nu se zarea decat varful impodobit al bradului, si apoi sa-i povesteasca si omului de zapada.

Dupa o vreme, pe luciul zapezii aparu, in sfarsit, nu se stie de unde, Kitty, pisica din vecini, foarte indrazneata, care cu ocazia Sarbatorilor dori sa ofere un regal pe patine tuturor celor care treceau pe-acolo in acea noapte. Acompaniata la pian de Lord, un motan din vecini, intr-un ritm vrajit, ea desenea rotocoale pe zapada, alerga in zig-zag, apoi facea cu gratie salturi si piruete, aruncandu-si cu maiestrie coada, in aplauzele furtunoase ale celorlalte pisici intarziate pe strada la acea ora, robite de arta ei fara egal.

Din ungherul sau ascuns, cu trupul inca alintat de aburii somnului, motanul Jimmy se trezi dintr-o data din visare si incepu sa paseasca, elegant si felin, peste covoarele moi, cu modele orientale, sarind din cand in cand dupa o molie ametita de lumina. Fericit, incepu sa priveasca pe geam si sa pandeasca momentul in care, liber si la adapost de orice constrangere a stapanilor, sa poata iesi pe geam si sa haladuiasca dupa pofta inimii alaturi de Kitty, aleasa inimii lui. In lumina lunii, siluetele lor se zareau halucinante, intr-un albastru indepartat pe acoperisurile asimetrice, pe langa caramizile hornurilor curatate cu grija cu o zi inainte, coborand apoi alunecos pe burlanele metalice si reci. Simteau amandoi cum noaptea aceea vrajita ii innebuneste pur si simplu cu jazzul clipelor ei pline de incordare si tandrete.

Deasupra casei pline de cantece si copii, din inaltul locasului sau, Dumnezeu oranduise ??????in noaptea aceea plina de vraja cu cer spuzit de stele, pe care Ursa Mare se misca alene pana spre zorii zilei, si la marile ferestre iluminate, in sufrageria casei, impodobit multicolor, se zarea, asemeni unui strop de vesnicie, bradul, din care eu am desprins, impreuna cu o steluta razleata, aceasta poveste de Craciun.

Hertaru Luana Giuseppina, Iasi
Citeşte mai multe despre:   zăna,   lunii

Serviciul de email marketing furnizat de