Evocarea trecutului

La Liturghii am vazut in cronicile istorice ca participau membri Guvernului, nu stiu in ce masura va sufocau acestia.

PF Teoctist:Participau numai la Te Deum, cand se numea sau se forma un nou guvern, nu se incepea lucrarea decat in urma unui Te Deum la care participau toti membrii Guvernului la Patriarhie.

Erau invitati si la Parlament membrii Sfantului Sinod sau Patriarhul?

Nu. Inainte erau senatori de drept. Au venit apoi dictatura regelui Carol al II-lea, apoi Antonescu, deoarece Patriarhul Nicodim a pastorit intre 1939-1948, o perioada foarte dificila si incarcata pentru Biserica, cu multe valuri inspaimantatoare.

Va aduceti aminte de vreunul?

Un val deosebit a fost miscarea legionara, care l-a terorizat si fata de care dansul a avut foarte mari rezerve.

Prin ce l-a terorizat?

Il obligau sa schimbe episcopii si sa puna altii recomandati de miscarea legionara. Mai erau si unii preoti simpatizanti ai miscarii legionare care i-au produs destule necazuri in privinta aceasta. El insa si-a tinut demnitatea sa de pastor al poporului roman si nu putea sa se coboare la nivelul politic al acestei miscari, care s-a dovedit ca a avut destul de multe dezorientari in viata de toate zilele.

Dintre intelectualii vremii era cineva mai apropiat de Patriarh?

Erau, desigur. Era o mare personalitate culturala Patriarhul Nicodim, fusese in tineretea sa la studii la Kiev. In vremea aceea, Kievul era un centru de cultura ortodoxa, pentru ca Atena inca nu se dezvoltase ca si centru cultural ortodox, fiind sub stapanire otomana, si atunci in ortodoxie Kievul si Petrogradul erau centrele cunoscute pentru studii. Patriarhul Nicodim invatase acolo, stia foarte bine limba veche, slavona, precum si limba curenta si atunci a facut o legatura cu alti multi tineri teologi si oameni de cultura prin mijlocirea institutiilor pe care le frecventase. Ajuns Patriarh, a avut relatii cu oamenii timpului, cu doctorul Nicolae Lupu, care era de la Arsura, din Vaslui, cu parintele Nazarie Constantin, celebrul director al Seminarului Central din Bucuresti, cu cei doi fii ai sai, Teodor si Iulian, unul doctor, altul mare avocat. Apoi il avea apropiat de el pe profesorul Ion Petrovici, filozof, membru al Academiei si ministru al Educatiei Nationale si Cultelor. Pe timpul pastoririi sale, noi eram studenti si eu am fost aici diacon la Catedrala, numit de el, iar parintele Grigore Babus, de asemenea, tot aici.

La moartea Patriarhului Miron Cristea, ati participat la funeralii?

Am participat la inmormantarea Patriarhului Miron Cristea, care s-a petrecut in 1939. Am vazut filmul facut atunci si acolo noi suntem intr-o ceata, cu seminaristii, langa clopotnita.

Dar la inmormantarea Patriarhului Nicodim ati fost prezent?

Cum sa nu. Eram preot arhimandrit la Iasi si l-am insotit pe Patriarhul Justinian Marina. In calitatea sa de Mitropolit al Moldovei, a preluat conducerea Patriarhiei si a implinit toate cele ce se cuveneau pentru inmormantare. Si Patriarhul Nicodim a fost batran, bolnav, a fost hartuit mult o data cu ocuparea Basarabiei si patrunderea rusilor in tara. El a avut foarte multe necazuri, pentru ca trebuia sa aiba grija de preotii care veneau din Basarabia, in 1944. Ne-am pomenit aici, la Bucuresti, cu Mitropolitul Basarabiei, Efrem Enachescu, cu episcopul de Cetatea Alba, Ismail Ioachim Nica, veniti de acolo, foarte multi preoti, profesori la Facultatea de Teologie. Patriarhul a avut o grija deosebita ca sa poata sa randuiasca pe acesti preoti care au venit cu ce au putut sa ia pe ei. A trebuit sa faca fata acestor greutati si sa participe sufleteste precum cel care cunostea Basarabia si spiritul si evlavia crestinilor si a preotilor de acolo. Si a trebuit sa ii ocroteasca pe toti, multi inca mai traiesc printre cei care au venit de atunci, cum este parintele Vasile Sepordel, de la Biserica Marcuta, din Bucuresti. Si altii. A avut mult de suferit, au venit rusii la noi, au intervenit schimbarile din timpul comunismului. A trebuit sa faca fata valului aceluia asa de puternic pentru ca el era legat de credinta, ca sa apere valorile Bisericii. Partidele politice din primii ani de comunism mai functionau inca, si liberali, si taranisti, dar erau departe, pentru ca tot comunistii comandau si randuiau treburile atunci. Dansul a trebuit sa faca un efort foarte mare, se cerea reluarea legaturilor bisericesti cu Patriarhia Moscovei, intrerupte o data cu revolutia bolsevica din 1917.

In calitatea sa de Mitropolit al Moldovei, Patriarhul Justinian Marina a implinit toate cele ce se cuveneau pentru inmormantarea Patriarhului Miron Cristea

Ele nu s-au blocat numai cu noi, ci cu toata Ortodoxia, pentru ca in Rusia, Biserica a intrat in catacombe, s-au intamplat nenorociri multe acolo, de aceea nu s-a mai putut tine legatura, o intreaga tragedie a avut loc. Dar cand a fost posibil in 1944, s-au facut alegeri de Patriarh si a participat o delegatie a Bisericii noastre, trimisa tot de Patriarhul Nicodim. Noi fiind tara ortodoxa trebuiau sa se cunoasca Bisericile, si Patriarhul a facut un mare efort din iubire de tara si de Biserica Ortodoxa. A trebuit sa faca aceasta calatorie in luna octombrie 1946, cu o delegatie din care facea parte si episcopul martir Nicolae Popovici, de la Oradea, si Arhiereul Vicar de la Mitropolia Moldovei, Justinian Marina, cu parintele Vlasca, un preot de mare suprafata culturala si bisericeasca, fiind el atunci si secretar general in Ministerul Cultelor. Episcopul Nicolae Popovici cunostea foarte bine partea aceea de tara si traise drama evenimentelor din 1940, cand a fost expulzat intr-un vagon de vite, cu intelectualii din Oradea, la Beius.

Si, in continuare, ce s-a intamplat?

Deci, s-au gandit sa fie insotit Patriarhul la Moscova de un membru al Sfantului Sinod din Moldova, vecina cu Rusia si cu Basarabia, cu gandul ca sa apropie si in felul acesta pe basarabeni de romani, dar sa fie insotit in acelasi timp si de profesori, de parintele Vlasca, bucovinean cunoscator al Bisericii Bucovinei si al Bisericii din Bucovina cea ocupata de rusi. Asa incat aceasta vizita s-a facut la Moscova. Era o vizita de recunoastere, dar Patriarhul a constatat starea de plans in care ramasese Biserica rusa: nu era voie sa traga clopotele, nu era voie sa participe credinciosii la aceste intalniri. De altfel, si eu personal am fost in anii urmatori si se petrecea acelasi lucru, Biserica era doar asa, de forma foarte mult ingradita. Astfel ca aceasta vizita a avut meritul de a face legatura intre Biserica Ortodoxa Rusa si Biserica noastra. Cele ce s-au spus despre vizita Patriarhului Nicodim la Moscova de catre cineva care nu a cunoscut problema a impietat mult, punandu-i Patriarhului Nicodim in gura cuvinte si imagini cu totul mincinoase. Patriarhul Nicodim si profesorii care l-au insotit, episcopii, au luat legatura cu Biserica Ortodoxa veritabila, Biserica marturisitoare a credintei, si putinii ierarhi care erau, erau cei veritabili, ai Bisericii Ortodoxe, aparatori ai credintelor, ai dogmelor ortodoxe. Aceasta vizita s-a limitat la reluarea legaturilor stavechi pe care le-am avut noi. Pentru ca a fost si aici o randuiala a lui Dumnezeu, caci Patriarhul Nicodim a fost ultimul delegat al Bisericii noastre care a participat la Marele Sobor al Bisericii Ruse, in 1917, si el, Patriarhul Nicodim, pe atunci episcop de Husi, cunoscator al culturii si al teologiei rusesti si a organizarii Bisericii Ruse, a participat in numele Bisericii noastre. Marele Sobor a luat sfarsit sub presiunea revolutiei care izbucnise, cu Lenin, cu bolsevismul, incat Patriarhul Nicodim, pe atunci episcop tanar, nici nu s-a mai intors acasa, ci s-a intors prin tarile nordice in Romania. Si iata cum in istorie Dumnezeu randuieste ca persoana care a incheiat legaturile cu Biserica Rusiei sa fie aceeasi care acum sa reia firul intrerupt. (va urma)