Ganduri despre orasul european

Declararea Sibiului, de catre Uniunea Europeana, drept capitala culturala a Europei in 2007, alaturi de Luxemburg, este un eveniment mai important decat alegerile locale de duminica viitoare.

Este motivul pentru care inteleg sa omagiez astazi acest oras, deasupra vremurilor, pornind de la cateva observatii mai vechi si mai noi, pe care legaturile mele neintrerupte cu orasul natal le-au presupus si le-au imbogatit.

"Cibinitatea" de la numele latin Cibinium, al orasului, este acest imperiu dualist: chibzuinta statica, prin lespezi de comiti si ochii de pisica ai granitului din piete, si parasirea locului si a sinelui; a veni si a pleca pentru germani, a pleca si reveni, pentru romani.

O anumita vrednicie si randuiala, solide, dar colorate, precum casele din cetate, iata insemnul ascuns si energetic al orasului, alaturi de vantul dinspre munte, "mancatorul de zapada", mirosul de tei si albastrul flamand al cerului, toamna, pe care cronicarii le-au consemnat incantati peste secoli. Aici si dorul de duca si dorul de casa, ca miscari concomitente in dansul dervisului, ca maini ale sfidarii obisnuite si mortii, au inflorit.

Muntii Fagaras in departare, dar cu senzatia ca i-ai atinge, si pe care Blaga i-arata discipolilor din Cercul Literar, in amiezile de toamna ale refugiului, de pe esplanada de la Bulevard, spunandu-le: "Iata, aici e ca la Zuerich", dar si livezile cu visini infloriti, la Cisnadioara, fosforescenti in fotografia alb-negru a lui Emil Fischer (fotograful Curtii Regale) ce ilustreaza prima capitolul dedicat Sibiului in Enciclopedia Regatului Romaniei din 1938. Si departare rece si luminoasa si proximitate gingasa si parfumata - sensuri ale firii duble si fericite a locului acesta.

Acesta este orasul nostru in radiografia lui uzata, dar reproductibila: o stare de spirit a coabitarii, ca la Triest, bunaoara, oras italian, sloven si german in acelasi timp, in care cineva va sesiza alaturarea tragica a promisiunilor bucuriei de constiinta despartiri.

Orasul a fost instituit de fugarii - sau alungatii - unei lumi asezate si instarite: germanii din Luxemburg, de pe Valea Moselei sau a Rinului, care, 800 de ani mai tarziu aveau sa-si paraseasca locul in cadenta aceluiasi pendul grav al tropismului misterios care i-a adus aici. Romanii li s-au alaturat, venind din munti, tinuti la porti, alungati si iar infiltrati. Sasi, si romani, patricieni si margineni, intemeietori si oieri, calatori si statatori, pe rand sau cand le-a venit randul. Din combinatia acestor populatii in deplasare -, primii in cadenta apasata a pendulului de 800 de ani, ceilalti in pasii mici si agili ai miscarii de hora - "ii frumos jocul sasesc da-i frumos al romanesc" - se striga prin Marginime mai demult cu subtilitatea unei echivalari, "frumos si frumos", tocmai a contrariilor fratesti, a iesit Sibiul.

Sibiul este un oras de fugari si calatori, care ramane inaintea si-n urma lor. E ca proiectia imateriala a alpinistului, pe care acesta, singur, in ceata unui pisc, o zareste miscandu-se incet, si mai mare decat el, in apropiere. E poate si prezenta celui de-al treilea, personajul misterios, in afara de "eu" si "tu", pe care exploratorii Polului Nord, se spune, il simt in mijlocul lor, atunci cand ajung la capatul puterilor.

Or, orasul este acest loc, in exercitiul zilnic al etenitatii practicate. Ii asteapta pe toti fosti lui locuitori ca o necropola, bucuroasa sa-si vada fostii ocupanti inca in viata, revenind ca vizitatorii Pompeiului in acelasi timp.

Orasul acesta insa nu cere decat ingaduinta de a face ce vrea si cand vrea cu locuitorii lui. Printul de Walles, cu catva timp in urma, nimerit si el la Sibiu, din curiozitatea anglo-saxona a fiintei, spunea cat de mult l-a marcat magia acestui loc.

Ceea ce ignora, probabil, printul britanic era poemul compatriotului sau, Robert Browning, pornind de la tema oferita de Fratii Grimm si Johann Wolfgang von Goethe. Acest poem e decodificarea uneia din cele mai extraordinare intamplari ale istoriei si literaturii. In secolul al XII-lea, in oraselul Hammeln din Saxonia inferioara, un cantaret din flaut a indeplinit dorinta locuitorilor de a-i scapa de sobolanii atotprezenti. Ducandu-i de bot, in sunetul muzicii, cantaretul i-a indreptat pe sobolani intr-un lac unde s-au inecat cu totii. Cerandu-si rasplata cuvenita de la locuitori, acestia l-au refuzat. Atunci, spune legenda, regasita in poemul lui Browning, cantaretul i-a ademenit pe toti copiii asezarii in taramul subpamantean, pentru totdeauna.

Ei bine, acesti copii au reaparut la suprafata, dar in Transilvania. Izgoniti prin vraja din Brunschwig, de la lumina Saxoniei inferioare, prin pamant, si peste paduri transilvane, ei au revenit la viata prin fondatorii saxoni ai Sibiului. Daca magia orasului care l-a fermecat pe Printul Charles al Marii Britanii mai avea nevoie de o explicatie, iat-o: orasul nostru a fost inventia unor copii vrajiti, cu parinti nerecunoscatori. Si-au parasit casele nu de bunavoie, ci pentru a-si cladi un adapost, mai trainic si mai frumos, la portile Balcanilor.

Aceasta migratie magica pe dedesubtul Europei, nu are un pandant decat in transhumanta romanilor deasupra ei.

Transformarea orasului in capitala europeana a continentului, in 2007, este si recunoasterea oficiala, de mult datorata, a inchiderii cercului.