In fiecare an, la 21 mai se sarbatoreste Ziua Mondiala a Culturii. Un bun prilej pentru a ne intreba ce mai inseamna astazi cultura.
Inca de la mijlocul anilor ăâ¬Ë60, cand, in Occident se conturau semnele postmodernitatii, Jean-Francois Lyotard vorbea despre criza sistemului universitar si de indepartarea omului de cultura. Intr-o lume care isi traieste existenta cu sufletul la gura, in care satelitii si Internetul confera comunicarii si schimbului de informatii o viteza inimaginabila in urma cu cateva decenii, cultura are un handicap fundamental: este mare consumatoare de timp. Cauzele crizei culturii in Romania nu sunt greu de intuit. Spre deosebire de occidentali, romanii au intrat in postmodernitate fara a asimila complet modernitatea. Romania lui Nicolae Ceausescu era un taram ubuesc, suspendat in timp, care nu prea avea nimic in comun cu Europa sfarstiului de secol XX. Doua ore zilnice de program TV, o presa scrisa care isi merita numele doar prin formatul publicatiilor, nu si prin continut, filmele cu absolventii de facultati repartizati la tara care intrezareau imaginea paradisului in ochii blanzi ai vreunei bovine, mereu indragostiti de fata presedintelui de CAP, sub privirea inteleapta a comunistului de omenie care era secretarul de partid, folclorul nou care razbatea printre ferestrele intredeschise ale apartamentelor de bloc. Cine nu isi aminteste acest chip mediatic si artistic al Romaniei dinainte de 1989? Tot ce ii mai ramane omului atunci era, pe vremea aceea, sa se inchida in biblioteca, sa uite de toate si sa devoreze volum dupa volum.