Craciunul a venit o data cu iarna cea viscoloasa. Perdelele sclipitoare de zapada legau cu fire subtiri cerul si pamantul, gandul si cosmosul. Luna aluneca usor pe bolta cereasca, enigmatica si argintie. Parea o naluca din alta lume ce pluteste lin sau poate o fata invaluita in dantela alburie si cu fata palida. Facea semn cu o raza, te chema sa-i vezi tristetea de mii de ani. Brazii falnici se inaltau din pamant, neclintiti ca niste uriasi, raspandind in jur o mireasma suava. Cuprindeau cu cetinile lor nemuritoare cerul si din cand in cand se imprastiau in vijelia naprasnica. In aceasta negura a vremii, doar sufletul unui copilas lumina intunericul noptii. Era o fetita cu ochii verzi, parul negru ca abanosul si manute firave. Vantul ii taia fetisoara gingasa cu cate o adiere rece ca gheata si ascutita precum sabia. Piciorusele nu le mai simtea, i se invinetisera si stateau la mila vremii haine. Nu avea cu ce sa le acopere, nici macar o paturica. Plangea incet, incet de tot. Ii era dor de mama ei, blanda si buna, si se gandea cat ar fi fost de bine sa o aiba acum langa ea. Un catelus ca vai de el, zgribulit si murdar, se aseza langa fetita. Ochii sai mici si calzi strapunsera trupusorul plapand, micut al copilei. Indata simti ca nu mai e singura. Nu-i mai era teama si puse mana pe capul ud al prietenului sau, ce se incalzise in jurul picioruselor ei.
- Ce faci aici, cutu mic?, intreba fetita, stergandu-si lacrimile. Tu ar trebui sa stai la cald undeva, intr-un camin. Eu nu mai am pe nimeni, nimeni sa ma iubeasca macar un pic... Copila izbucni in plans. Catelusul se sprijini in poalele ei cu labutele ingetate si atinse cu botul umed, catifelat obrazul copilei.
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc
Accept
