La Moscova, la Moscova!

Zambetul mai mult trist si descurajat, decat senin si optimist, cu care surorile cehoviene isi promit intalnirea cu marele oras, sta si pe fata vizitatorilor prezidentiali romani, odata intrati in periculoasa gradina de salati a ursului. Ceausescu nu dormea la Moscova niciodata, de frica sau din superstitie, cand, in ultimii ani, sub Brejnev sau Gorbaciov, era obligat sa intre in ritualul defilarii dupa sarutul pe gura. Una dintre scenele cele mai dramatice ale biografiei sale se consuma, de fapt, acolo, in toamna anului 1989. Vazand ca nu este bagat destul in seama, Ceausescu, in timpul unei plimbari cu clasa, liderii varsovieni naparliti de perestroika, isi pune singur piedica si cade. Gorbaciov se-ntoarce din drum, il ajuta sa se ridice, il intreaba daca are dureri. Ceausescu il invita, in replica, brusc, in Romania, la vanatoare. In ianuarie 1990, Mihail Sergheevici. Sa vedem, Nikolai, isi spune ursul in barba, iar apoi, in Jurnalul sau din 1995, adauga, pur si simplu: vanatoarea a avut loc mai devreme. Ideea era ca vanatorul fusese el insusi vanat, pe neasteptate.

Perioada postdecembrista in relatiile ruso-romane are aceeasi detenta trist-legica din caderea (auto)inscenata a lui Ceausescu, intr-un parc de langa Moscova sau in Piata Palatului din Bucuresti. Ion Iliescu este mult prea constrans de dublul sau sovietic, in perceptia publica, pentru a se grabi sa caute originalul rus dupa 1991.

In 1996, cand, dupa ani de intreruperi si angoase, Evgheni Primakov, ministru de Externe, vine la Bucuresti pentru parafarea noului tratat, Ion Iliescu, speriat de opozitie si de jocul de lumini si umbre al propriului trecut, renunta. Primakov se enerveaza si tranteste usa. Mai incet ca Visinski, la Palat, in 1945, dar in acelasi sens in care, bunaoara, Putin s-a suparat grozav pe Voronin, trantind usa in nas Moldovei, dupa respingerea planului de federalizare Kosak. De meditat, pornind de la aceste exemple, la randurile pe care ministrul de Externe Gorchakov le scria lui N. Giers, la Sankt-Petersburg, la cativa ani de la Unirea lui Cuza: Aceste principate danubiene au fost in toate epocile istorice, cu rezultate deplorabile, o piatra de incercare pentru integritatea functionarilor nostri.

S-a observat ca Traian Basescu vine la Moscova inconjurat de o aura de mister. Daca presedintii est-europeni cauta si dobandesc legitimitate la Washington, asa cum sustin analistii rusi, impresia este ca liderul roman se grabeste sa vina la Moscova pentru autentificarea unui mandat anglo-american. Adevarul este ca doar in relatia cu Rusia axa Washington - Londra - Bucuresti are un sens. Puntea invocata de un presedinte american liric, iluminat de culorile curcubeului intre bastinasii tranzitiei intarziate, si care gaseste de-abia acum al doilea picior la Moscova.

Basescu s-a instalat la putere pentru cinci ani. E direct, dinamic, declarat antioligarhic, a copilarit la Marea Neagra, a fost ofiter la Anvers. Putin a fost ofiter la Dresda, i-a razbit pe oligarhi si este succesorul visului de sare amara al tarilor rusi la Marea Neagra, trezit pe neasteptate la Dardanele. Simetriile exista, ocazia este interesanta. Romania este cel mai important stat sud-est-european, fost aliat comunist si ortodox, actualmente euroatlantic, situat la 200 de kilometri de baza militara rusa din Transnistria si la 400 de mile de cea navala de la Sevastopol.

Pana si in primavara anului 1999, un ministru de Externe iugoslav putea sa-si imagineze o axa Belgrad - Bucuresti - Chisinau - Minsk - Moscova, ea fiind atunci nu doar dorita, intre aliati balcanici post-sovietici, atipiti pe malurile Dambovitei, dar chiar posibila. Gestul administratiei Constantinescu de interzicere a survolului avioaneor militare rusesti asupra Romaniei in directia fostei Iugoslavii a marcat, simbolic si efectiv, pentru prima oara dupa sase decenii de vasaliate fierbinte si calduta, posibilitatea asezarii Romaniei pe harta intereselor americane si britanice.

Acum, Traian Basescu, cu aplombul deja cunoscut, culege doar roadele pregatite de altii. Va trebui totusi sa se fereasca de marul otravit.

In sfarsit, intre Romania si Rusia mai sunt Republica Moldova si Ucraina. O furie portocalie, une orage orange ameninta sa scoata din tatani glacis-ul postsovietic vestic al CSI. Romania lui Basescu, anglo-americana, cvasieuropeana si cu franjuri oranje, in care se vorbeste romaneste ca la Chisinau, Tighina si Dubasari, dobandeste brusc un interes special pentru rusi. Spre deosebire de Bulgaria, fratele slav renegat si previzibil, Romania, prin dimensiuni, statut euro-atlantic si implicatii regionale legitim-ofensive, obtine, pentru Moscova, cel mai evident sex-appeal din sud-estul Europei.

Ar fi pentru prima oara, in aproape 300 de ani de coexistenta regionala ruso-romana, cand datele ideologice si geo-politice prezentate de cele doua tari devin atat de incompatible, incat relatiile dintre ele sunt, in sfarsit, libere si in cunostinta de cauza. Singura posibila nedumerire: In ce masura incalzirea relatiilor cu marele vecin de la rasarit nu este, de fapt, o noua forma de constrangere, de aceasta data a Occidentului? Sa fie adevarat ca in mai 2002, la summit-ul Nato-Rusia, de la Roma, celebra foaie mazgalita de Churchill la Moscova, in octombrie 1944, unde Romania intra cu 90% in sfera sovietica si 10% in cea occidentala, sa fi fost rectificata, in favoarea politica a Vestului si in beneficiul economic al Moscovei? Fireste, teoriile conspiratiei sunt penibile doar pana la declasificarea tratatelor.