Legendele Grivitei

Schimbarea din 1989 i-a surprins pe romani nepregatiti si in eforturile de depasire a schemelor primitive de gandire pe care au fost altoite reprezentarile lumii in regimul comunist.

Ca si stramosii din timpurile vechi ale caror mituri, basme si legende imparteau oamenii in doua mari categorii opuse - buni si rai, o buna vreme dupa caderea comunismului istoria a fost resemnificata, respectandu-se acelasi cliseu mental. Astfel ca grevele ori protestele muncitorilor, functionarilor si invatatorilor romani din vremea crizei economice mondiale din 1929-1933 au devenit niste miscari contestatare bune de trecut cu vederea de catre istoricul inscris pe culmile unui alt nou progres care valoriza in exces calitatile si comportamentele elitei interbelice.

In istoriografia comunista, grevele de la Atelierele CFR Grivita din februarie 1933 au fost prezentate drept glorioasa pagina a luptei muncitorilor condusi de Partidul Comunist in ilegalitate. In realitate, desi s-au aflat comunisti si agitatorii instruiti la Moscova printre muncitori, dintre cei peste 1.000 de grevisti arestati, majoritatea nu aveau nici o apartenenta politica. La sfarsitul valului de arestari, desi autoritatile au facut o intensa propaganda in favoarea duritatilor la care fusesera nevoite sa recurga din cauza comunistilor, muncitorii si-au declarat deschis solidaritatea si sprijinul fata de condamnati. Considerau greva, pe drept cuvant, ca o normala manifestare de protest fata de relatiile de munca nesatisfacatoare la care fusesera constransi.

Prin grevele de la Grivita s-a legitimat si Gheorghiu-Dej ca reprezentant al clasei muncitoare. Spre deosebire de liderii comunisti care se aflasera la Moscova in anii de dinainte si din timpul razboiului, Dej isi ispasise in toata aceasta vreme sentinta de condamnat la inchisoare. Pe aceasta realitate va fi grefata insa propaganda conform careia membrii Partidului Comunist din Romania erau scindati dintru-inceput in doua parti distincte, cu interese contradictorii in privinta intereselor tarii: aripa nationala, reprezentata de Gheorghiu-Dej si apropiatii sai, si aripa moscovita, in frunte cu Ana Pauker si Vasile Luca. In realitate, aceia pe care istoria oficiala din timpul regimului comunist i-a prezentat ca fiind fara legaturi cu Moscova se aflasera in intreaga lor activitate de ilegalisti in contact cu functionarii Cominternului. Asa cum arata documentele de arhiva, omul din umbra al crearii comitetelor de greva de inspiratie sovietica a fost responsabilul numit de Moscova pentru agitatia si infiltrarea comunista in sindicate, Moscu Kuhn (sau Kohn), rebotezat Gheorghe Stoica. Impreuna cu Vasile Luca, Kuhn monitorizeaza si dirijeaza prin intalniri conspirative actiunile lui Gheorghiu-Dej, Constantin Doncea si ale altor comunisti de la Atelierele CFR Grivita.

Nici autoritatile vremii nu par a fi acordate laudelor vremii din urma. Argumentul ca focurile ucigase trase asupra grevistilor au fost o riposta la atacul armat al acestora impotriva soldatilor n-a putut fi sustinut cu martori in proces. Dimpotriva, probele acuzarii (urme de gloante in biserica din fata atelierelor) au fost demontate de doi martori ai apararii - parohul bisericii si un lucrator din cartier, care declarasera ca dovezile incriminatoare fusesera scrijelite de doi necunoscuti, cu dalta, dupa evenimente. Nici Gheorghiu-Dej n-a fost conducatorul grevistilor, asa cum il proclama si scrierea produsa in 1951 de institutul de istorie al partidului si semnata cu numele prietenului sau, Chivu Stoica. Dar aceia dintre tovarasii sai care vor indrazni sa-si aminteasca realitati precum aceasta vor plati in 1958 cu trimiterea la munca de jos.

Prea tanar pentru a-si aroga si merite de grevist in 1933, Ceausescu a pastrat legenda Grivitei ca moment eroic al istoriei luptei de clasa in Romania. Cu inovatia eliminarii predecesorului sau din schema impusa de propaganda memoriei colective: eroii nominali ai Grivitei - Gheorghiu-Dej, conducator al partidului, si Vasile Roaita, simbol al jertfei clasei muncitoare. In vremea lui Ceausescu a fost retinut in istoria oficiala doar numele tanarului ucis in vreme ce tragea sirena.

Legendele Grivitei, ca orice legenda, sunt greu de probat. In anii din urma s-a spus ca nici Vasile Roaita nu ar fi fost acela care-a tras sirena. Astfel ca denumirea strazilor din Romania ce-au purtat o jumatate de secol numele lui a fost schimbata. Dar nici legenda apartenentei comuniste a tanarului de 19 ani impuscat de armata nu este adevarata. Trebuinta de eroi a multimilor este insa o constanta a istoriei, indiferent de vreme si loc. La noi, arhivele istoriei comuniste sunt inca in cea mai mare parte inchise, dar strazile au fost si sunt rasbotezate. In fiecare mare oras, bunaoara, un bulevard poarta numele unui nou erou - generalul sub a carui comanda armata a tras in razvratitii din 1989. E greu sa fii istoric ori postas in Romania!

SOLIDARITATE

Intelectualitatea lumii intregi urmareste cu deosebit interes viguroasa manifestare a purtatorilor de cuvant ai poporului roman aflati pe banca acuzarii. Prin ei, muncitorimea ceferista isi exprima vointa hotarata de a participa la lupta pentru dreptul la existenta al tuturor si la lupta impotriva razboiului. Suntem solidari cu bravii nostri tovarasi, cu eroicii luptatori ai poporului roman, de care noi, ca si voi, ne simtim mandri Henry Barbusse

OAMENI DIN UMBRA

Conform declaratiilor lui Vasile Luca, date anchetatorilor Securitatii, in 1952-1954, un element care l-a ridicat pe el in miscarea comunista a fost Moscu Kuhn, in 1933, membru in CC al PCdR si conducator al Secretariatului Confederatiei Generale a Sindicatelor Unitare. Din insarcinarea pe linie de partid a lui Kuhn, Luca a venit din Transilvania la Bucuresti in 1932. La randu-i, Luca se lauda ca l-a ridicat pe Gheorghiu-Dej. Cu referire la intalnirile conspirative pe tema organizarii grevelor, Luca declara: Eu observam daca ar fi fost urmarita locuinta mea unde ma vizitau in mai multe randuri si Moscu Kuhn, si Gheorghiu-Dej, care traiau legal in Bucuresti. Gheorghiu-Dej, presedintele Comitetului de actiune si membru in CGSU de multe ori, venea si ma gasea la pescuit, plecam cu el prin terenul viran si stateam de vorba, sigur, fiindca nu vedeam pe nimeni in jurul nostru. Vasile Luca si Moscu Kuhn au scapat nearestati, dar la procesul ceferistilor au fost condamnati in contumacie la 20 de ani munca silnica. Dupa evenimentele de la Grivita, trebuia sa plec in strainatate, insa am cedat lui Moscu Kuhn plecarea, care era bolnav, si eu am ramas, nu cu placere, mai declara Luca. In ceea ce-l priveste pe Kuhn, biografiile sale nu specifica dintre activitatile efectuate in URSS decat pe aceea a recrutarii diviziilor de prizonieri romani cu care va reveni in 1944 in tara. Sub numele de Gheorghe Stoica a detinut diverse functii - de la general de armata, prim-secretar al Capitalei la ambasador -, contand pana la moartea sa (1976) ca sfetnic si martor al lui Gheorghiu-Dej si mai apoi pe langa Ceausescu.