Schimbarea din 1989 i-a surprins pe romani nepregatiti si in eforturile de depasire a schemelor primitive de gandire pe care au fost altoite reprezentarile lumii in regimul comunist.
In istoriografia comunista, grevele de la Atelierele CFR Grivita din februarie 1933 au fost prezentate drept glorioasa pagina a luptei muncitorilor condusi de Partidul Comunist in ilegalitate. In realitate, desi s-au aflat comunisti si agitatorii instruiti la Moscova printre muncitori, dintre cei peste 1.000 de grevisti arestati, majoritatea nu aveau nici o apartenenta politica. La sfarsitul valului de arestari, desi autoritatile au facut o intensa propaganda in favoarea duritatilor la care fusesera nevoite sa recurga din cauza comunistilor, muncitorii si-au declarat deschis solidaritatea si sprijinul fata de condamnati. Considerau greva, pe drept cuvant, ca o normala manifestare de protest fata de relatiile de munca nesatisfacatoare la care fusesera constransi.
Nici autoritatile vremii nu par a fi acordate laudelor vremii din urma. Argumentul ca focurile ucigase trase asupra grevistilor au fost o riposta la atacul armat al acestora impotriva soldatilor n-a putut fi sustinut cu martori in proces. Dimpotriva, probele acuzarii (urme de gloante in biserica din fata atelierelor) au fost demontate de doi martori ai apararii - parohul bisericii si un lucrator din cartier, care declarasera ca dovezile incriminatoare fusesera scrijelite de doi necunoscuti, cu dalta, dupa evenimente. Nici Gheorghiu-Dej n-a fost conducatorul grevistilor, asa cum il proclama si scrierea produsa in 1951 de institutul de istorie al partidului si semnata cu numele prietenului sau, Chivu Stoica. Dar aceia dintre tovarasii sai care vor indrazni sa-si aminteasca realitati precum aceasta vor plati in 1958 cu trimiterea la munca de jos.
Prea tanar pentru a-si aroga si merite de grevist in 1933, Ceausescu a pastrat legenda Grivitei ca moment eroic al istoriei luptei de clasa in Romania. Cu inovatia eliminarii predecesorului sau din schema impusa de propaganda memoriei colective: eroii nominali ai Grivitei - Gheorghiu-Dej, conducator al partidului, si Vasile Roaita, simbol al jertfei clasei muncitoare. In vremea lui Ceausescu a fost retinut in istoria oficiala doar numele tanarului ucis in vreme ce tragea sirena.
SOLIDARITATE
|
Intelectualitatea lumii intregi urmareste cu deosebit interes viguroasa manifestare a purtatorilor de cuvant ai poporului roman aflati pe banca acuzarii. Prin ei, muncitorimea ceferista isi exprima vointa hotarata de a participa la lupta pentru dreptul la existenta al tuturor si la lupta impotriva razboiului. Suntem solidari cu bravii nostri tovarasi,
cu eroicii luptatori ai poporului roman, de care noi, ca si voi,
ne simtim mandri
Henry Barbusse |
OAMENI DIN UMBRA
| ||
Cu referire la intalnirile conspirative pe tema organizarii grevelor, Luca declara: Eu observam daca ar fi fost urmarita locuinta mea unde ma vizitau in mai multe randuri si Moscu Kuhn, si Gheorghiu-Dej, care traiau legal in Bucuresti. Gheorghiu-Dej, presedintele Comitetului de actiune si membru in CGSU de multe ori, venea si ma gasea la pescuit, plecam cu el prin terenul viran si stateam de vorba, sigur, fiindca nu vedeam pe nimeni in jurul nostru. Vasile Luca si Moscu Kuhn au scapat nearestati, dar la procesul ceferistilor au fost condamnati in contumacie la 20 de ani munca silnica. Dupa evenimentele de la Grivita, trebuia sa plec in strainatate, insa am cedat lui Moscu Kuhn plecarea, care era bolnav, si eu am ramas, nu cu placere, mai declara Luca. In ceea ce-l priveste pe Kuhn, biografiile sale nu specifica dintre activitatile efectuate in URSS decat pe aceea a recrutarii diviziilor de prizonieri romani cu care va reveni in 1944 in tara. Sub numele de Gheorghe Stoica a detinut diverse functii - de la general de armata, prim-secretar al Capitalei la ambasador -, contand pana la moartea sa (1976) ca sfetnic si martor al lui Gheorghiu-Dej si mai apoi pe langa Ceausescu.
|