Maturitate

Tentat sa atace Persia, dar nesigur de simpatia zeilor, lidianul Cresus a dat fuga la Oracolul lui Apollo, cerand un pronostic divin. Acesta - consemneaza Herodot - a sunat cam asa: De vei da aceasta batalie un mare imperiu va pieri. Confirmat in intentii, Cresus a dat batalia si, intr-adevar, a facut sa piara un mare imperiu: al sau. Cei mai inspirati profeti sunt cei care, stapani pe limbaj sau pe logica istoriei, merg la sigur. La romani, de pilda, harul lui Apollo s-a intrupat, intr-o iarna agitata, sub toga academica a lui Silviu Brucan, cand acesta si-a pronuntat fabulosul verdict: Avem nevoie de 20 de ani ca sa invatam democratia. In acel moment, buimaciti de aroma democratiei, am respins, pe voci ironice sau indignate (lasa-ne, tataie!, calomnie!, tradare!), prezumtia de incompetenta civica a domnului Brucan: cum e posibil ca tocmai noi, romanii, insetati de libertate si buni la orientare, sa pierdem atata vreme invatand doua-trei reguli dezirabile si, pe undeva, naturale?! Cum sa dureze atat trecerea entuziasta de la rau la bine? Ce mare filozofie e, la urma urmei, democratia asta?

Ce nu intelegeam atunci - mai putin trecuti prin Senatul american decat fostul ambasador in SUA - era ca profetia lui Silviu Brucan mergea la sigur, bazandu-se pe o intelegere empatica, din interior, a sistemelor democratice. Ne-au trebuit ani buni ca sa intelegem ca, spre stupoarea generala, DEMOCRATIA E GREA - se invata anevoios si se traieste trudnic. Nici un politician roman nu era pregatit, in 1989, pentru legea democratica a firii.

Nu eram pregatiti, mai intai, din punct de vedere ideologic. Crescusem intr-un sistem care, din primii ani de viata, ne forma in logica totalitara; poate ca nu credem in sloganuri, poate ca nu eram convinsi ca Ceausescu e primul intre eroi, poate ca citeam pe ascuns Foucault si ascultam Radio Europa Libera, dar, totusi, chiar si camuflandu-ne mica disidenta cotidiana, nu ne puteam sustrage unei grave contaminari valorice. Nu aveam cum sa depasim limbajul de lemn unanim, nu aveam unde sa ne ascundem de imaginea eroilor, a marilor conducatori, a maselor dezlantuite. Chiar si nascuti cu datele lui Ronald Reagan si Margaret Thatcher, sistemul public de idei ne-ar fi transformat in bieti Gorbaciovi. Filozofia unanimista, violenta si plina de clisee a comunismului ne patrunsese adanc in piele. In consecinta, intregul aparat intelectual ni se infestase; nu aveam cultura dialogului, nu toleram competitia, nu ne impacam cu reusita altora in cadrul unui set de reguli comune. Dar poate ca cel mai grav reflex totalitar a fost acela de a nu accepta decat extrem de greu un aspect fundamental al democratiei: dreptul la diferenta. Multora dintre noi ne este inca dificil sa intelegem ca validitatea opiniei personale, a principiilor si a perspectivelor proprii nu exclude validitatea unor opinii, principii si perspective diferite de ale noastre. Coexistenta armonioasa a diferentelor, venerabila unitate in diversitate, ramane resortul esential al democratiei.

Nu eram pregatiti, apoi, din punct de vedere personal. Democratia se tine in viata in fiecare clipa. Daca vom incerca o inedita analiza retrospectiva, vom descoperi rezultatele influentei valorilor democratice chiar si la nivelul activitatilor cotidiene banale, aparent independente de orice balast ideologic. Cum ne crestem si ne intelegem copiii, cum citim ziarul sau privim la televizor, cum mergem la teatru sau la piata, totul s-a schimbat, mai mult sau mai putin evident, in ultimii 15 ani. Suntem infinit mai dispusi catre dialog, mai liberi, mai impacati cu societatea si cu noi insine.

Nu eram pregatiti nici macar fizic pentru democratie. Comunismul ne-a indus un imobilism cronic. Obturarea oricarei manifestari spontane ne-a redus acut mobilitatea, capacitatea elementara de a ne manifesta si dincolo de rutina totalitara. Decembrie 1989 i-a surprins pe multi dintre romani deloc antrenati fizic pentru libertate, pentru un program alert si flexibil.

Dar, depasind toate sincopele de ordin politic si economic, societatea romaneasca si-a depasit inertiile, s-a eliberat de angoasele induse de 50 de ani de frica, de incarcerare fizica si spirituala.

Ce stia domnul Brucan in 1990 si ceea ce-au aflat toti romanii de-a lungul anilor este ca democratizarea unei natiuni nu survine instantaneu, ca urmare a caderii regimului totalitar, ci doar in urma unui proces istoric dificil si indelungat. Revolutia din 1989 a declansat acest proces, acest lung drum al democratiei catre inima si ratiunea romanului, catre esenta societatii romanesti.

Cu voie sau fara voie, fiecare dintre noi a trait la nivel personal acest proces de metamorfozare, dar fenomenul este mult mai vizibil in viata publica si, mai ales, la nivelul clasei politice autohtone. Partidele si liderii politici au evoluat in acelasi ritm cu societatea, s-au adaptat provocarilor prezentului.

Pastrand ritmul intregii societati, si clasa politica din Romania se maturizeaza. Greu, dar se maturizeaza.

CITITI-L LUNI PE LASZLO BORBELY