NICA SI FRICA EI DE MOS CRACIUN - Malos Doina

A fost odata demult, tare demult, cu zeci de ani in urma. Era iarna, era decembrie, se apropia Craciunul.

Intr-o asezare din vestul unei tari, intr-un sat prin care curge unduios si lin un rau si desparte satul in doua, traia o fetita pe nume Nica, impreuna cu familia ei, bunica, mamica si tatic. Avea numai 4 anisori si se pregatea sufleteste sa-l intampine pe Mos Craciun.

Auzise de Mos Craciun, dar nu-l vazuse niciodata. Stia ca este de obicei bun si darnic, dar ca poate fi si rau cateodata. Cu unii copii care nu au fost destul de cuminti in timpul anului.

Nica invatase o poezie frumoasa pe care i-o va spune Mosului, dar in sufletul ei bucuria venirii Mosului era egala cu teama pe care o avea pentru el. Poate ca teama era mai mare ca bucuria. Era teama de a nu gresi poezia de emotie si daca Mosul hotaraste ca a fost destul de cuminte pentru a primi un cadou.

Si a venit si momentul mult asteptat.

Era ajunul Craciunului, seara, cand vine Mos Craciun. Atmosfera e incordata. Toata familia il astepta. E liniste deplina, nimeni nu vorbeste, toti stau asezati pe cate un scaun si nu in jurul bradului de Craciun, pentru ca nu exista nici un brad.

Deodata se aud niste batai puternice in usa.

Bunica zice:

- Nica, du-te si deschide-i usa lui Mos Craciun!

Nica, tremurand de emotie, teama si nu in cele din urma de bucurie, toate aceste sentimente cuprinse intr-o inimioara mica, mica de tot, merge sa-i deschida usa lui Mos Craciun.

Pentru prima oara in viata ei, Nica vede ce usa mare si greu de deschis aveau ei la casa.

Isi ia inima in dinti, merge si incet, incet ii deschide usa lui Mos Craciun, dar ramane in dosul usii incremenita de uimire.

- Buna seara, zise Mosul cu o voce ragusita, dar puternica de se cutremura toata casa si cei care-l asteptau au avut o tresarire de emotie si mai ales de frig.

Mosul imbracat in alb, cu o manta alba, mitoasa lunga pana in pamant, cu o barba alba, usor ingalbenita de batranete, lunga pana la brau, tinand in mana un toiag in care se sprijinea si un sac in spate, tremurand de frig, a intrat hotarat sa vada pe Nica, s-o cunoasca, sa afle despre ea cat de cuminte a fost, daca a invatat o poezie sa merite un cadou din sacul lui.

- Am auzit, zise Mosul, cu aceeasi voce cutremuratoare, ca aici este o fetita care ma asteapta, dar unde e, ca n-o vad?

Din spatele usii, Nica face cativa pasi, vine in fata Mosului, ii spune repede poezia, cu lacrimi in glas, dar nu se balbaie. Dar aproape ca nu-i mai trebuie nimic. Nu voia decat sa-i dea ce are de dat si sa plece cat mai repede.

Mosul multumit a scos din sac un pachetel nici prea mare, nici prea mic si i l-a dat fetitei. S-a mai incalzit un pic la gura sobei, i-a mai pus cateva intrebari Nicai, la care ea raspundea repede, avand acum si lacrimi in ochi, si in cele din urma a plecat. Nica rasufla usurata si acum curiozitatea era cea mai mare, sa vada ce i-a adus Mosul si incerca sa deschida pachetelul. Numai ca bunica nu era chiar multumita si a inceput sa vorbeasca cu Mos Craciun, de parca el era prezent acolo in odaie, desi plecase de ceva vreme.

- Mosule, nu-i asa ca, daca Nica nu va fi cuminte, tu o sa vii, o iei, o bagi in sac si o duci acolo in tara ta, unde o sa inghete de frig?!

Si in clipa aceea, Nica numai ce-l vede pe Mos Craciun la fereastra in semn ca asa va face. Atunci fetita de frica s-a bagat sub pat si acolo, sub pat, cat a stat, s-a gandit la Mos Craciun, ce puteri magice are daca a auzit si prin pereti ce vorbea bunica cu el si a hotarat ca o sa fie foarte cuminte si atunci n-o sa-i mai fie frica de Mos Craciun.

Dupa un an, Nica il astepta pe Mos Craciun la un unchi, intr-un oras mare, cu multe lumini si impodobit cu fel de fel de beculete colorate si, culmea, si prin acel oras trecea aceeasi apa lin curgatoare care despartea orasul in doua ca si in satul ei natal.

Era ajunul Craciunului, seara, cand vine Mos Craciun.

Stateau cu totii la masa, unchi, matusa si Nica. Din farfuri iesea un imbietor si parfumat abur de sarmale ca de Sarbatorile de iarna.

- Nica, mananca, zise matusa, ca doar nu ti-am pus oase sa rozi.

Nica sta ganditoare, nu poate manca, poate nu-i placeau sarmalele, cine stie, sau poate ca avea emotii, ca iar se apropie momentul sa vina Mos Craciun si nu numai el hotara daca un copil merita sau nu darul de Craciun.

Nica statea la masa pe un scaun acoperit cu o panza rosie, nimeni nu stie ce simboliza, cu atat mai putin Nica, poate ca asa era obiceiul.

Deodata se aude un zgomot in camera alaturata, dupa care se face liniste. Atunci unchiul Nicai o trimite pe ea prima sa vada ce s-a intamplat. Poate a fost Mos Craciun.

Nica se ridica, se apropie de usa, dar se teme, nu intra, vine si se asaza din nou pe scaunul ei. Unchiul, hotarat, se ridica, o ia pe Nica de mana si cu matusa toti trei intra in camera alaturata. Nu le venea sa-si creada ochilor. Pe un scaun care era acoperit cu aceeasi panza rosie era un brad mare pana in tavan, impodobit ca in povesti, cu bomboane, globulete, beteala si stelute multicolore, iar sub brad erau pachetele cu cadouri pentru toti trei, dar Mos Craciun, nicaieri. A venit in secret, a lasat totul si a plecat.

De data asta, Nica a fost mai bucuroasa. S-a bucurat de bradut, de cadou si de faptul ca nu l-a mai vazut pe Mos Craciun, de care inca se temea.

Si Nica nici nu l-a mai vazut vreodata pe Mos Craciun, nu a mai venit la ea, desi intre timp crescuse si se facuse mai cuminte.

L-a vazut mult mai tarziu, la televizor, dar avea o alta infatisare.

Dar atunci, in seara aia, Nica nu-si putea explica cum a ajuns panza rosie de pe scaunul ei pe scaunul unde Mos Craciun a pus bradutul.

Concluzia era ca Mosul are puteri magice.

Epilog:

Mult mai tarziu a aflat Nica ca unicul si singurul Mos Craciun din viata ei care a vizitat-o a fost, de fapt, o femeie, O Craciunita cum i se mai spune in zilele noastre.

Dragi copii,

Si-am incalecat pe-o sa

Zburand printre fulgii de nea

Si v-am spus povestea

Asa cum era.

Malos Doina, Suceava