x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ostaticii

0
27 Oct 2004 - 00:00

Nimic nu este mai interesant si util, in miezul unui ev aprins, adica plasati in plina confuzie psihologica electoralista, provocata de politicieni si partide si stimulata mediatic, decat intoarcerea la ceea ce as numi roata mare dintata a mecanismului istoric.

Intamplarea face sa recitesc, pentru prima oara de la un capat la altul, extraordinarul Jurnal romanesc al diplomatului american Burton Y Berry, editat de Cornelia Bodea (Romanian Diaries, 1944-1947, The Center For Romanian Studies, 2000). Berry este numit in toamna anului 1944 in fruntea reprezentantei diplomatice americane in Romania, unde sta pana la ispravirea primei faze a sovietizarii, in 1947. Are 43 de ani cand vine la Bucuresti, indata dupa incheierea armistitiului cu aliatii, dupa stagii diplomatice in Turcia si mai multe tari din Orientul Apropiat. Tara este ocupata de armata rosie, iar comunistii se afla in plina ascensiune, folosind mijloace democratice si antidemocratice, inca intimidati de posibilitatea ca Romania sa balanseze in tabara occidentala. Nimeni nu stie mai nimic. Diplomatii americani si englezi menajeaza sensibilitatea marelui aliat rasaritean impotriva fascismului, desi vad, pe zi ce trece, ca noul joc al Moscovei este continuarea ocupatiei germane cu alte mijloace. Majoritatea romanilor sunt debusolati, la fel si politicienii lor. Oamenii integri, Dinu Bratinau si Iuliu Maniu, sunt alaturi de Rege, intr-o postura eroica, solitara, paradoxala: n-au fost fascisti, nu vor ca Romania sa devina comunista si inca n-au aflat ca jocurile sunt definitiv facute in favoarea Moscovei. Americanul Berry scrie zi de zi note si rapoarte de la Bucuresti, destinate Departamentului de Stat si observa, rece, dar cu o precizie stilistica necrutatoare, cat de vertiginos se prabuseste democratia romaneasca, cum lumea politica se imparte intre ultimii drepti si armata imensa a lichelelor si oportunistilor, in timp ce tara se adanceste in gulagul sovietic. Sunt luni si chiar ani, cand, dupa Ialta si Posdam, totusi, nici politicienii romani, nici Regele, nici diplomatii americani nu au certitudinea ca jocul a fost castigat pentru o jumatate de secol de totalitarismul rosu. Viesparul freamata deci inca intens, ca si cum toate optiunile sunt deschise in continuare, chiar daca dreptatea si adevarul unora, in minoritate, sunt incoltite de frauda, forta si salbaticia dominante. Impresia este ca generalii si ministrii Moscovei, alaturi de enigmaticul Bodnaras sunt singurii care stiu despre ce e vorba, in timp ce pana si Groza sau Tatarascu sunt prizonierii de lux, cu alibiuri patriotice aproximative, ai ocupantului. De departe, Regele, Maniu, Dinu Bratianu sau Titel Petrescu sunt eroii morali ai acestor ani si asa apar si din insemnarile lui Burton Berry.

Acestea sunt un bun prilej de a vedea cum actioneaza si reactioneaza politicieni si oamenii in general, in momente de maxima tensiune, cu deznodamantul prevestit sau nu, dar inca netransat, in defavoarea libertatii. Un exemplu metaforic al starii de maxima confuzie, in care binele si raul sunt amestecate in mod grotesc pentru muritorii de rand, ne este oferit de Berry in insemnarea sa din 8 iunie 1946. Puterile aliate tocmai hotarasera revenirea la granitele Transilvaniei, conform Tratatului de la Trianon. De 10 mai, Ziua nationala a regatului, studentii romani, majoritatea simpatizanti taranisti, ies pe strazi si isi exprima bucuria. Pentru ca sovieticii au sprijinit revenirea la frontiera de nord, interbelica a Romaniei, in defavoarea Ungariei, ca pret - necunoscut inca de ei - al comunizarii rapide a tarii, studentii ii aclama pe functionarii civili si militari rusi din capitala Transilvaniei. Rusii le raspund cu discursuri de simpatie.

La 28 mai insa, scrie Burton Berry, muncitorii maghiari, multi comunisti, ii ataca pe studentii romani si le devasteaza caminul, in timp ce politistii, si ei majoritari maghiari, stau si se uita. Studetii romani patrioti, admiratorii lui Maniu, cer sprijinul autoritatilor locale sovietice. Acestea isi amintesc de manifestarea de simpatie, pentru ei, a studentilor romani si pun capat dezordinii. Urmarile sunt foare interesante. Studentii si profesorii lor cer dreptate primului-ministru Groza. Guvernul Groza, ardelean, dar procomunist si prosovietic, ar dori sa-i aresteze in primul rand pe profesorii si studentii romani petitionari, pentru ca au demonstrat de 10 mai si sunt simpatizantii PNT. Dar cum sa-i arestezi tocmai pe cei care s-au bucurat de sprijinul si simpatia autoritatilor sovietice, in conflictul cu comunistii si politistii maghiari?

Pentru a rezolva dilema, soseste la Cluj ministrul de Interne comunist care are ordinul sa opereze arestari, in mod egal, intre studentii romani si muncitorii unguri, pentru a evita sa-i supere pe rusi, pentru ca (1) ei i-au sprijinit pe studentii romani si (2) pentru ca sovieticii ar fi acuzat guvernul de sovinism daca s-ar fi operat mai multe arestari printre unguri. Situatia e tipica pentru blocajul psihologic al Romaniei deceniilor care au urmat dupa 1945, pana in 1989, in campul de tensiuni distrugatoare dintre polul national, ingrosat la extrem si polul ideologic, violent antiromanesc. Acest tip de situatie pe care americanii il numesc no-win, adica nimeni n-are de castigat din asta, s-a repetat, in mic, si in Romania postdecembrista. In primii ani, dupa 1990, guvernantii romani inca nu stiau cine castiga: rusii sau americanii, si in ce tabara ajunge Romania. Drept care au cochetat cu Moscova, care le deschisese, cu acordul Occidentului, accesul spre putere, impotriva unei dictaturi reprobabile, dar si antisovietice. Intre timp, dupa 1999, prin instaurarea primei pax americana, cu forte militare, in Balcani, regicizii din 1989 afla ca Romania a cazut in tabara occidentala. Sigur, lucrurile sunt mai complicate, dar nu cu mult. Ceea ce inteleg mai putin este insa de ce actualii guvernanti social-democrati prooccidentali, fosti prorusi si antireformisti, stiind, spre deosebire de Groza, Tatarascu, Patrascanu sau Burton Berry, ca les jeux sont fait, au amanat semnarea unor contracte prestigioase si necesare in favoarea Romaniei, dar si a marilor puteri occidentale, pana in pragul alegerilor? Burton Berry ar raspunde, intr-o nota adresata Departamentului de Stat, pentru ca (1) nu doresc sa-i supere pe occidentalii simpatizati de romani si (2) n-au vrut sa-si tradeze definitiv sufletul, in care o voce mica, de iepuras jucandu-se cu bombonele in racoarea unei duminici de noiembrie, striga inca din rasputeri, cu buzunarele pline: nu ne vindem tara! Drama este ca, aproape orice-am face, ramanem ostaticii neputintei noastre oportuniste.
Citeşte mai multe despre:   studenţii,   romani ,   berry

Serviciul de email marketing furnizat de