POVESTE DE CRACIUN - Olaru Simona Mirela

Balaurii plumburii vor sa se razbune in aceasta seara. Ei invadeaza cerul, care peste zi a vegheat Pamantul cu o seninatate adanca, albastru ca apa unei lagune. Se anunta o seara de Ajun de Craciun de vis, cum de mult timp nu a mai fost. Primul fulg de nea se azvarle din vazduh, fara frica, si se asterne pe solul adormit, invelindu-l incet, incet. Apoi i se alatura alte stelute de cristal acoperind cu o patura de un alb etern intreg tinutul.

Fulgii plutesc in aer ca un roi de fluturi albi, iar eu stau in casa, bunica imi citeste povesti de Craciun si focul se zvarcoleste demonic in semineu. Vreascurile uscate trosnesc din cand in cand, creandu-mi o stare de liniste, de pace, de siguranta.

Ma uit la ferestruica pe al carui toc este asezata candela cu Maica Domnului si Pruncul sau, unde vegheaza o flacaruie tainica si ma fascineaza impletirea spicelor lanului de diamante, insa povestea bunicii ma prinde in vraja ei si ma face sa o ascult cu multa atentie si cu multa pasiune: A fost odata ca niciodata o familie saraca, care taria doar cu fericirea ca in pantecele sotiei exista inca un sufletel care avea sa vina pe lume peste cateva zile. Ei nu aveau de unde sa stie acest lucru, si in ziua de Craciun, cand incercau sa faca acea camaruta in care stateau, mai primitoare si mai calda, femeia a cazut in durerile nasterii. O batranica cu inima buna, a mosit-o, si totul a iesit bine. A nascut o fetita sanatoasa si frumoasa pe care au numit-o Cristina. Pentru ei, aceasta sarbatoare a fost cea mai frumoasa de pana atunci.

Insa viata de zi cu zi se ingreuna din ce in ce mai mult si nu mai aveau cu ce se intretine si s-au gandit ca pentru binele fetitei sa o dea spre adoptie.

Din nefericire, copila a fost infiata de o familie haina si avara, care nu o voia decat pentru a le face curat si a-i ajuta la munca, fata avand deja sase ani. Pentru a le intra pe sub piele, acestia se prefaceau a fi niste oameni respectabili si marinimosi, spunand: Daca doriti sa va vedeti fiica puteti veni oricand la noi, si va vom primi cu caldura. Au fost foarte convingatori, si pana la urma au invins: au plecat cu fetita.

Cum au ajuns in acea casa, mama vitrega a Cristinei, Violeta, i-a poruncit sa se schimbe cu hainele pe care i le-a dat, o rochie zdrenturoasa si un sort prafuit, si sa puna mana sa stearga paraful si sa mature prin casa, ca altfel nu primeste de mancare. Desi copila a fost terifiata si a inceput sa planga, totusi a trebuit sa implineasca porunca. In fiecare seara se ruga la Dumnezeu sa ii aduca o raza de soare in viata ei si sa-si lumineze calea, sa aiba putin noroc si sa scape cu bine din calvarul pe care il ducea: in fiecare seara era maltratata si batjocorita, dar mai ales facea toate treburile casnice.

Parintii ei veneau des sa o viziteze, dar cei vitregi le-au interzis sa mai apara pe acolo. Odata au facut un mare scandal si au chemat autoritatile pentru a-i inchide. Din acest motiv, sarmanii oameni au petrecut cateva zile la inchisoare.

Fetita nu mai stia nimic de mama si tatal ei si se ingrijora nespus de mult. Ii intreba mereu pe Violeta si pe sotul ei, Aurel, ce s-a intamplat, iar acestia o bruscau si o pedepseau de fiecare data.

Singura prietena a Cristinei, careia i se putea confesa, era o papusa daruita de mama ei, atunci cand a fost data spre adoptie, din putinul pe care il avea; tinea mult la ea; era singura ei amintire care o mai incuraja. Intr-o zi, s-a gandit la un plan de a scapa din ghearele acelor demoni si sa stea din nou cu ingerii adorati de ea: parintii ei adevarati.

Era o seara linistita. Din camera alaturata, a Violetei si a lui Aurel, se auzeau dese sforaieturi: amandoi dormeau. Tiptil - tiptil, a mers pana la usa, a deschis-o, iar aerul rece si curat a cutremurat-o pana la ultimul degetel de la picioare. Avea un sentiment necunoscut de ea: se credea libera; insa din spate, o mana grea si aspra a atins-o de umar. Parca un cub de gheata pusese stapanire pe inima ei: mama vitrega o descoperise. S-a intors; papusa care o insotea la bine si la greu i-a cazut din brate. Linistea eterna a atmosferei de afara a fost brazdata de tipatul fetitei. De ce? Violeta i-a luat papusa si i-a rupt capul. Pe copila a pedepsit-o sa doarma in pivnita. Invaluita in lacrimi si fara nici o speranta s-a dus in acea incapere sumbra si ingetase la fel ca sufletele stapanilor. A tremurat toata noaptea. Lacrimile ii inghetasera pe obraji de frig. Ramasese traumatizata de secventa cand i-a fost macelarita papusa... papusica ei draga... cui i se va mai confesa ea? Cine o va mai consola? S-a gandit mult... multa vreme s-a uitat in gol. Afara incepuse sa ninga. Fulgii dansau in fel de fel de ritmuri. Orele isi impleteau firul lor cu firul mare.

O steluta ingetata a cazut pe nasucul rosu al fetitei. Odata cu el s-a aprins o idee in mintea acesteia: un alt plan de scapare. De data aceasta nu va mai da gres. Peste doua zile este Ajunul Craciunului. Toata lumea fiind obosita si entuziasmata ca a doua zi vor deschide cadourile, se culca devreme. Atunci ea va reusi sa scape. In tot acest timp a fost cat se poate de linistita si fericita, nevrand sa dea de banuit.

Seara mult asteptata a venit. Nu poate da gres. Sforaielile din camera alaturata pot fi inselatoare, trebuie sa fie precauta. A mers usurel. La capatul scarilor era cosul de gunoi; dintr-o data s-a luminat la fata. Acolo se afla papusica ei iubita. A luat-o, i-a legat capul si a plecat repede. In sfarsit libera! A luat-o la fuga, batatorind troienele. Cumplita iarna cernea norii de zapada din vazduh. Emotiile erau din ce in ce mai mari; ii fierbea sangele in vine. Rosul nasului, obrajilor si urechilor nu era dat de frig, ci de bucurie. Lacrimile sufletului ei curat, fiind calde, topeau fulgii care cadeau pe fata ei luminoasa. Zapada fierbinte ii frigea fata nevinovata.

De dimineata a ajuns la casuta saracacioasa, dar primitoare, a parintilor ei adevarati. A deschis usa, iar scataitul ei i s-a parut ca ii unge sufletul. Cei doi adulti au sarit din pat foarte speriati. Cand au vazut-o pe Cristina, i-au prididit lacrimile; au avut un sentiment de nedescris: familia era reintregita. Nu incetau sa-i multumeasca lui Dumnezeu pentru cadoul facut. Atunci au jurat sa nu mai faca o astfel de prostie niciodata.

Cristina era o copila speciala, nu degeaba s-a nascut de Craciun. Nu multi copii ar fi avut un asemenea curaj, dar se saturase de atatea maltratari si ar fi facut orice sa isi recapete familia.

Si-am incalecat pe o sa si v-am spus povestea mea.

- Ti-a placut, papusica mea?

- Desigur, bunicuto! Cat te iubesc... mereu ai numai povesti fascinante!

Mirosul de cozonac invaluieste toata casa. Lungile troiene calatoare de pe cer inca mai raspandesc fiori de gheata pe umerii albi ai tarii.

- Puisorule...! Treci in pat, spune-ti rugaciunea si culca-te daca vrei sa vina Mosul cu cadouri...!

Olaru Simona Mirela, Bucuresti