POVESTE DE CRACIUN - Radu Oriana

Ninge, ninge, ninge. Doar atat putem vedea prin mica fereastra a casei. Norii albi isi cern argintul rece peste munti, dealuri, campii si peste satul nostru. Flori de gheata sunt tesute pe geamuri, iar afara vantul suiera amenintator printre copacii padurii. Lacul a inghetat. Totul a inghetat. Doar focul din soba incalzeste casa tinand piept, mandru, frigului apasator. O liniste surprinzatoare cuprinde tiptil satul. Luna plina. Este superba, dar vantul aprig mana norii cu asprime si din nou frig, liniste, ninsoare. In padure se aud lupii urland si bufnitele se pregatesc de vanatoare. Printre vuietele puternice ale vantului isi permite si scartaitul vechiului balansoar al bunicii sa-si faca loc. Mama e in bucatarie, iar tata cred ca doarme. Eu stau, ma gandesc si rad. Bradul statea teapan, drept si hotarat. Parca nimic nu-l putea dobori, dar taisul toporului a fost mai aprig. Acum sta singur in pod, pana maine cand va fi impodobit si iubit ca pe un membru al familiei.

Apropo, cum puteam sa uit?! Maine e ziua cea mare a anului, Craciunul! Singurul lucru care ma face sa zambesc intr-o iarna lunga si rece. Eu i-am scris lui Mos Craciun. Am cerut cam multe, dar am fost cuminte. Din bucatarie vine un miros dulce si imbietor care, in scurt timp, umplu camera posomorata. Se facu tarziu. Mama ma cheama la culcare. Nu voiam sa ma culc. Ningea, batea vantul si tot ce voiam era sa admir iarna. Somnul ma cuprinse totusi repede. Am adormit. Gandul imi zbura departe peste satul nostru vechi, peste ocean, pana la Polul Nord, unde visam sa-l intalnesc pe Mos Craciun in persoana. Un singur lucru ma deranja enorm, visam. Un vis ca al meu nu putea deveni in veci realitate. Noaptea trecu o data cu gerul si, din pacate, cu ninsoarea.

Primele raze de soare ma trezira. Afara totul sclipea. Amintindu-mi de Craciun am sarit de bucurie si razand m-am dus la parinti. Bradul era gata de impodobit. M-am pus pe treaba. Glob dupa glob, beteala dupa beteala bradului fu gata. Era frumos. O singura intrebare ramanea: cine va fi norocosul care va pune steaua-n varful bradului? Ca de obicei, norocosul am fost eu. Dupa ce am admirat bradul, mama a plecat spre bucatarie impreuna cu bunica, iar tata si bunicul au plecat dupa lemne in padure. Grozav! Din nou am ramas singur. M-am asezat la fereastra. In scurt timp, cineva batu la usa. Erau colindatorii. M-am asezat pe prispa ascultandu-le colindele frumoase. Mama veni cu suc si colaci dulci. Dupa ospat, colindatorii plecara la casa vecina. Bunica veni langa mine si ma saruta pe obraz. Aceasta era semn ca puteam sa ma duc cu sania pe deal. In cinci minute eram gata. Mama ma infofoli bine si-mi hotari ora de intoarcere. Am plecat in mare graba. Prietenii ma asteptau bucurosi la poarta. Porniram incetisor cu saniile dupa noi, ca de obicei cainele meu, Rolly, ma urma pana la deal. Noroc ca nu era prea aglomerat. Dealul era abrupt. Am alunecat cu viteza pana jos. Toti tipam si radeam cu gura pana la urechi. Timpul trecu. Acum imi dadusem si eu seama ca timpul trece repede cand te distrezi. In sfarsit acasa. Mama-si terminase treaba, iar tata se intorsese din padure. Parintii s-au culcat devreme, dar eu ramasesem sa ascult povestile cu talc ale bunicii. Mi-a povestit despre Mos Craciun si sarbatoarea mea favorita, Craciunul. Din nou o emotie si o bucurie nemaivazuta-mi apasau sufletul, maine era ziua cea mare. Am alergat pana-n camera mea zambind. Da! Mos Craciun ma vizitase si-mi luase scrisoarea. M-am culcat fericita si din nou am inceput sa visez. In sfarsit dimineata, dupa o noapte interminabila. Masa era intinsa. Mama se ocupa de invitatii ei, iar eu radeam intruna. Am fugit la brad. Dedesubt era tot ce le cerusem. Ma simteam minunat! Mama si tata au anuntat inceperea festinului. Acesta a fost delicios si a tinut pana seara tarziu. Cantam cu totii colinde. Eu m-am dus la fereastra mea si ce sa vad?

Ningea. Ningea. Ningea.

Radu Oriana, Bucuresti