POVESTE FANTASTICA... POATE ADEVARATA - Dragos Dumitrescu

De Craciun toate rudele veneau la noi si cand se uitau la mine, exclamau invariabil - asta seamana cu al batran. De aceea, m-am hotarat sa plec la bunicul sa petrec Craciunul, sa-i fac o bucurie, sa fim numai noi doi amandoi si sa-mi spuna povesti la gura sobei. Mama mi-a pus in rucsac bunatati - ca nu se face sa te duci cu mana goala - cozonac, suc, un pachet cu carne pentru gratar, cateva beculete si beteala, lumanari si tamaie, spunand: Sa aprinzi bunicii o lumanare si sa tamaiezi sa vada ca nu am uitat-o. Am plecat la gara in Ajunul Craciunului. Bine-nteles ca nu eram eu singurul calator si la primul tren de dupa-amiaza nu m-am putut urca din cauza aglomeratiei si a bagajelor, iar la trenul de seara am mers intr-un picior si cu rucsacul in brate. Iarna, noaptea vine devreme si am coborat intr-o gara mica si inghetata cu un singur bec sub care abia atunci am aflat ca la tara rata s-a desfiintat si ca urma sa ajung in sat pe jos, drum de vreo 5 km. Prin padure, ca ninsese si poteca era buna, nefiind animale salbatice si mi s-a urat Sarbatori fericite.

M-am uitat la dealul si padurea intunecata pe care trebuia sa le strabat si mi-am facut curaj, intr-o ora voi gasi casuta calda, curata, cu muscatele si leandrul inflorit in fereastra si bunicul ma va strange in brate in loc de bun-venit.

Am mers mai mult de jumatate de ora prin padurea inghetata pana am vazut un brad. Era foarte frig, am aprins un foc, l-am inconjurat cu zapada si m-am gandit ce foame imi este. In timp ce despachetam mancare la lumina focului, mi-am inchipuit ca pot fi stapanul padurii, ca am puterea de a vorbi cu pomii, cu...

- Ulii, am auzit si langa mine cu cateva batai usoare de aripa s-a asezat intr-adevar un uliu. Nu te mai mira atat, numai in aceasta noapte putem vorbi. Sa stii ca si eu am tinut post, a adaugat in timp ce se uita pofticios la bucata mea de carne, de parca eram prieteni de cand lumea. Eram nu uimit ci nauzit.

- Mai vine cineva, pune vreascuri pe foc, mi se pare cam dezbracat.

M-am uitat la silueta minora care se aprpia, imbracata ca intr-un costum de tabla, cu doi ochi mari si care emana un fel de liniste.

-Bine v-am gasit, s-au rostigolit cuvintele, fara ca tabla sa se miste. Am coborat pe Terra pentru ca numai de aici se poate vedea cu adevarat Craciunul.

Din instinct am aprins lumanarile si am aruncat tamaie pe jar. Era miezul noptii. Cu mainile impreunate, toti trei ne-am uitat pe cer. Am vazut cu ochii mei cum cerul se rotea in mii de culori, imposibil de descris, cum se deschide si cum Dumnezeu sta cu sfintii si ingerii la masa. Sub bradul la care poposisem, de mana mea s-a atins o aripa si o bucata de tabla si toti trei ne-am urat trainicie, sub mirosul tamaiei care ne aducea puterea Duhului Sfant cu sanatate. Atunci am inteles sensul cuvantului Craciun, de intemeiere, inceput de viata noua,

Si ingeri din cer cantau

Cu flori de mar in mana,

Cer si Mare si Pamant

Laudau pe Domnul Sfant!

Erau versuri pe care le mai auzisem, iar la inchiderea cerului se canta

O, brad frumos, o brad frumos,

Cu cetina tot verde,

si ce verzi erau acele bradului in noaptea aceea sub raceala alba de zapada.

Am scos cruciulita de la gat si tabla a intins mana si mi-a dat o piatra mica pe care am pus-o in buzunar. Uliul s-a plans ca din cauza zborului nu poate pastra si nici oferi daruri.

I-am invitat sa manance si ma uitam cum tabla prefacea in maini mancarea intr-un fel de energie si dupa aceea o absorbea.

In aceasta noapte ne-am povestit vietile, obiceiurile, traditiile si am devenit prieteni. Doar locuiam in aceeasi galaxie. Am mers pe poteca din padure pana mi s-au inchis ochii de oboseala si cand i-am deschis, bunicul ma tinea in brate ca un copac puternic ancorat in pamantul strabunilor.

Dragos Dumitrescu