A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi, nu s-ar povesti, intr-o iarna cumplit de urata; iarna ce nu era normala, ci mai multe ploi si geruri si inundatii, oamenii erau foarte speriati, nu aveau hrana, unii ramasesera si fara adapost; chiar si animalele din paduri atacau oamenii, ursii, lupii parca innebunisera. Oamenii incepusera sa-si piarda increderea in ei si in ziua de maine.
O familie mai ferita de aceste catastrofe era alaturi de acesti oameni si ii ajuta cu haine, hrana, iar pe unii chiar ii adapostea. Baietelul acestei familii suferea cel mai mult, vazand situatia in care se aflau vecinii lui si isi tot dorea ca tot acest calvar sa se termine si sa fie toata lumea fericita si sa poata sarbatori Nasterea Mantuitorului si sa ninga.