Prima putere si ultima

Goliciunea vorbei presa e a X-a putere in stat n-a fost niciodata mai limpede ca inaintea alegerilor. Vorba deplin inactuala la romani, dar si pe la case mai mari, foarte mari - vezi SUA - cu care, prin traditie, ne-am invatat sa ne comparam. Media nu e nici macar pe locul secund in ierarhia fortelor publice. Conduce detasat. Fabuloasa rasturnare de forte in spectacolul Vreau si eu la Cotroceni, o data cu aparitia spontana a lui Basescu in sceneta, confirma teoria ca daca ai - dincolo de minime calitati personale - expunere in presa, ti-ai atins obiectivele. La alegerile pe Bucuresti, chiar daca inarmati cu stampila au fost doar bucurestenii, datorita legiunii de jurnalisti care a acoperit evenimentul vizibil la nivel national, de votat, a votat toata tara. Gratie instantelor media cu acoperire nationala, Basescu n-a fost primarul capitalei, ci primarele tarii. Faptul ca, in urma celui mai recent sondaj Irecson (institut partener pentru Romania al FNI si al Bancii Mondiale), pe colocvialul primar si actualul prim-ministru ii desparte un procent de doar 3% in preferintele romanilor pentru postul de sef in stat spune multe: despre lipsa de confidenta, despre un elector avertizat si cinic, dar mai ales despre puterea cu care a fost investit Basescu, implicit si necostisitor, de presa prin comentariile ei.

Acelasi sondaj ne confirma teoria ca presa si, prin extensie, clasa economica reprezinta concurenta reala a clasei politice. Pericolul vine pentru alesi nu din randurile lor, ci din afara sistemului. La capitolul pe cine crediteaza populatia in termeni de incredere, mass-media conduce zdrobitor.

Expunerea pe media e un lucru mare. Te ajuta sa fii in vizorul public, dar, daca esti cu lectiile nefacute, telespectatorul e nemilos. In toata media si in mod exceptional la Prima, datorita Cronicutei, alesii si-au expus - mai mult nevrand - incultura, nepasarea, aroganta si anacronismul in fata acelorasi camere care ar fi trebuit sa-i rasfete. Nu mai e nici o surpriza deci faptul ca populatia vrea un guvern care sa includa, conform aceluiasi sondaj, nu costume plimbandu-se in masini cu numar motat (chestie de imagine, chipurile), ci oameni reali, cu competente reale. Sunt cei 15 mii de specialisti, atat de bine comunicati candva, atat de indelung promisi, niciodata scosi la rampa.

Dar cea mai mare greseala pe care o fac cei care vor sa-si toceasca turul pantalonilor de scaunele republicii este ca uita, in goana dupa postul cald, ca exista un elector care nu doarme si pentru care nu-i mai ramane timp deloc, desi lucrurile exact de la asteptarile lui ar trebui sa inceapa.

Atentie soferi (si pasageri) de berline si limuzine!: cand media livreaza, electorul taxeaza.