Romania butaforica

Ca orice tara vazuta din avion, si Romania, mai ales Romania, pare o gura de Rai. Chiar si dupa ce aterizezi, dupa ce ii atingi pamantul, lucrurile nu par prea schimbate. Ba, mai mult, turistul care vine sa o vada, sa o cunoasca, daca n-are cine stie ce ghinion, poate foarte bine sa se indragosteasca de ea si sa revina aici ori de cate ori poate sa faca acest lucru.

Nu, nu vreau sa scriu despre Romania. Nu, nu va grabiti sa ma acuzati ca folosesc un ton usor bascalios, fara sa vreau, atunci cand vine vorba de tara noastra. Mi-am propus sa scriu despre senzatia de Romania. Senzatia pe care o da tara mea draga mai tot timpul! Pana cand, dintr-o data, dintr-o intamplare simpla, aceasta senzatie dispare si se descopera o Romanie pe care n-ai vrea s-o cunosti nici macar in vis. Intr-o clipa, toate cicatricele, toate ranile, toate carpelile, toate bubele ei ies la suprafata. Asa cum, de exemplu, s-a intamplat si la inundatii. Impactul este de-a dreptul dramatic: tara care te rasfata mai devreme languroasa, frumoasa, salbatica si vie s-a transformat intr-o clipa in ceva de nerecunoscut: urata, gaunoasa si aproape moarta. Trecerea de la vis la cosmar, de aici socul atat de mare, se face aproape fara sa-ti dai seama. Ca si visul, si cosmarul este cat se poate de adevarat: tara frumoasa, eterna si fascinanta se transforma instantaneu intr-un taram pe care ai vrea sa-l parasesti cat mai repede. Culmea este ca si noi, romanii, ne uitam de multe ori trecutul devastator, cu toate ranile sale neinchise, cu toate neimplinirile si deznadejdile ultimilor cincisprezece ani, cu toate frustrarile si mandriile trecute si prezente si vedem Romania, uitand ceea ce este de fapt, ca pe un fluturas frumos colorat, gata sa-si ia zborul in Europa si-n lume. Dorinta noastra de mai bine ne joaca uneori feste si transforma realitatea intr-un vis, si invers. Trecerea este atat de rapida, incat devine socanta chiar si pentru noi, cei mai initiati in Romania, in frumusetea si puterea ei, dar si in slabiciunea si neputinta ei. Este suficienta o criza pentru ca, dintr-o data, cand ne erau lumea si tara noastra mai dragi, Romania reala sa se transforme in ceea ce este si nu este: Romania butaforica. Este de-ajuns o clipa ca tot ceea ce parea adevarat, lucrurile, oamenii, sa se transforme in elemente de butaforie. Poate ca si de-asta iubim atat de mult taramul asta, noi, cei nebuni dupa senzatii tari si inalte. Cu siguranta ca trecerea de la agonie la extaz si de la extaz la agonie este definitia cea mai buna pentru ceea ce inseamna Romania, pentru ceea ce e Romania, pentru ceea ce suntem Romania...