Sa ne judecam doar pe noi insine

Din predica Sfantului Ioan Gura de Aur

(urmare din numarul trecut)

Sfantul Ioan Gura de Aur (347-407)

Cand Chivotul Legamantului a fost adus inapoi, cativa oameni fara autoritate, vazand ca se clatina si ca era gata sa cada, l-au sprijinit, desi n-aveau dreptul sa-l atinga. Pe loc au fost pedepsiti: Domnul i-a strafulgerat si au ramas fara viata. Totusi, ei nu facusera nimic nepotrivit, nu rasturnasera Chivotul, ci dimpotriva, il reechilibrasera. Pentru a ne convinge efectiv de respectul si de consideratia pe care le datoram arhiereilor sau preotilor si de greseala in care cad subordonatii lor sau laicii fata de ei, Dumnezeu i-a ucis pe acestia sub ochii multimii, in asa fel incat aceasta extrema asprime sa inspire frica celorlalti si sa le ia definitiv orice gand de a mai profana cele sfinte. In definitiv, daca fiecare ar putea, sub pretextul de a indrepta anumite lipsuri, sa incalce demnitatea preotilor, ocaziile de a face aceasta corectare n-ar lipsi nicicand, si nu ne-am mai descurca in mijlocul confuziei generale. Sa nu interpretati ceea ce spun intr-un sens defavorabil preotilor, caci, slava Domnului, ei se arata, si voi stiti aceasta, devotati implinirii tuturor indatoririlor lor.

Chiar daca aveti rude vicioase sau stapani nedemni, n-ar fi nici sigur, nici prudent, chiar si in cazul acesta, sa barfiti si sa va dezlantuiti impotriva lor. Cu atat mai mult trebuie respectata aceasta regula atunci cand este vorba despre parintii spirituali; propria noastra conduita este aceea pe care trebuie s-o analizam cu toata vigilenta, daca nu vrem sa ni se spuna intr-o zi: De ce vezi paiul din ochiul fratelui tau, si barna din ochiul tau nu o iei in seama? (Matei 7:3).

In definitiv, nu este o ipocrizie sa saruti mana clericilor in public, in fata tuturor, sa le soliciti rugaciunile, sa alergi la portile lor cand este vorba despre botez, sau nunta, sau inmormantare, iar apoi sa-i umpli de invective sau sa permiti sa fie insultati in fata ta, in piata publica, cei ce sunt autorii atator lucruri fara de pret? De ce permiti tu sa se spuna atata rau despre ei, de ce sa nu le inchizi gura barfitorilor prin indignarea ta, prin revolta si lealitatea ta, pentru a primi din partea Domnului o mai frumoasa recompensa si elogii chiar din gura acuzatorilor? Caci chiar de-ar iubi ei insulta in gradul cel mai inalt, aceasta nu-i va impiedica sa aprobe respectul ce-l aratam parintilor nostri spirituali; dimpotriva, daca ii lasam sa vorbeasca, vor fi unanimi in a ne condamna si pe noi, chiar daca barfele, insultele, calomniile vin de la ei.

Si nu doar de aceasta trebuie sa ne temem, ci mai ales de condamnarea de la judecata suprema, aceea care ne asteapta acolo, sus. Pentru ca nu exista pentru Biserica un flagel comparabil acestei boli si dupa cum daca resorturile unui corp nu sunt perfect sudate intre ele, ele dau nastere unei multitudini de infirmitati si fac existenta insuportabila, la fel si o Biserica, de nu este puternic si indisolubil unita, ea da nastere unor razboaie fara numar, atrage mania lui Dumnezeu si da frau liber la mii de ispite. Din teama ca aceasta sa nu se intample, haideti sa nu maniem pe Dumnezeu, inmultindu-ne pacatele si pregatindu-ne sa primim o pedeapsa care sa ne lase fara scapare si sa nu ne umplem viata de necazuri de tot felul. Sa invatam sa vorbim asa cum trebuie, sa fim vigilenti cu noi insine si lasand grija de a judeca viata altuia asupra Celui caruia nici un secret nu-I scapa, sa ne multumim sa judecam propriile noastre pacate.

Doar astfel vom reusi sa scapam de focul iadului. Pentru ca, daca aceia care isi concentreaza toata atentia asupra greselilor celorlalti neglijeaza sa se ocupe de ale lor proprii, tot asa cei carora le este teama sa spioneze conduita altora vor da toata atentia ispasirii sau mantuirii propriilor pacate, si doar aceia vor afla milostivirea Judecatorului Suprem. Aceasta este ceea ce Sfantul Apostol Pavel vrea sa se inteleaga prin cuvintele: Caci de ne-am fi judecat noi insine, nu am mai fi judecati (1Cor. 11:31).

Astfel dar, pentru ca sa scapam de sentinta divina, sa lasam restul si sa ne ocupam numai de propria noastra viata, sa ne corectam gandurile care ne duc in ispita, sa ne consultam constiinta si sa ne cercetam propriile noastre actiuni. Prin aceasta vom putea, usurati de o parte din pacate, sa obtinem comori de milostivire; vom putea duce in fericire viata aceasta si vom putea castiga bunurile vietii viitoare, prin harul si mila Domnului Nostru Iisus Hristos, prin Care si cu Care aducem lauda Tatalui si Duhului Sfant, in veacul vecilor. Amin!