Tara in care nu se poarta demisia

In 15 ani de democratie originala, un lucru nu am indraznit sa experimentam indeajuns: moralitatea. In nici un domeniu, in general, si cu precadere in politica. E, de altfel, mai usor sa gasesti loc sub acoperisul ingaduitor al asimilarii oamenilor politici cu lipsa de scrupule. Unii au devenit baroni, altii n-au devenit nimic. Majoritatea se plang ca sunt victime ale presei si foarte putini sunt aceia care isi asuma faptele. Sunt oameni politici care cred ca li se cuvine totul: cat mai multe functii in cat mai multe partide, cat mai multe fonduri, cat mai multe case. Ba chiar si cat mai multe oua, cat mai multi mistreti. Precum in intrecerea socialista, dar cu alte interese si cu alte proportii.

Asupra unora dintre oamenii politici romani pot plana oricate suspiciuni, se pot aduce oricate dovezi in mass-media sau chiar in anchete judiciare. Nu reactioneaza.

Imi amintesc de un recent scandal in presa britanica, in urma caruia ministrul de Interne a demisionat imediat. Facilitase obtinerea unei vize pentru bona fiului sau.

In Romania, un fost parlamentar a fost arestat. Fusese odata condus la Parchet de toata floarea partidului sau, care acuza presiuni politice. La momentul pronuntarii sentintei, omul s-a ascuns. A fost dat in urmarire nationala. O fi normal?

Au fost arestati oameni de incredere ai unor ministri, consilieri sau secretari de stat, care au primit mita de ordinul sutelor de mii de euro. Ati vazut vreo demisie de onoare a membrilor guvernului implicati in scandal? Au fost acuzati ministri de deturnare de fonduri europene. N-au demisionat. Chiar ieri am citit un articol prin care un asemenea fost ministru refuza returnarea fondurilor insusite de firmele familiei sale. Au fost dovediti parlamentari care au facut afaceri cu propriile firme pe bani publici. N-au demisionat, ba, dimpotriva, au fost avansati pe linie de partid.

Nu mi se pare normal ca o tara ce se vrea integrata in Uniunea Europeana sa aiba exponenti intr-o clasa politica, atat de lipsiti de moralitate.

In lumea afacerilor, care m-a consacrat, demisia nu este un act rarisim. Ba, dimpotriva. Este un act de bun simt. Se aplica cel mai des atunci cand nu ti-ai indeplinit promisiunile. Se aplica si atunci cand asupra ta planeaza cea mai mica suspiciune.

Am demisionat de doua ori din Parlament. O data, in 2002, cand a intrat in vigoare Legea conflictului de interese. Am preferat sa raman in afaceri, dar nu ascuns dupa paravane. Am demisionat si ieri, pentru ca nu este corect ca judetul care m-a votat sa nu aiba un parlamentar dedicat in mod special numeroaselor probleme pe care le are. Am cedat locul altcuiva. Voi demisiona si din Guvern cand ma voi inscrie in cursa pentru Primaria Capitalei.

Demisia nu e o joaca. E un act cat se poate de serios. Si vreau sa devina o tendinta in moda politica, macar pentru momentul 2007, cand Romania va urca pe podiumul Europei.