TRISTETEA UNUI CRACIUN - Pintea Daniel

Nu am crezut ca o sa ajung vreodata sa scriu o poveste de Craciun, a unui Craciun indepartat, pierdut in vremuri, dar viu si trist in memoria mea.

Am fost unul din milioanele de copii care n-au avut niciodata un Craciun al lor, care in noptile lungi de iarna iti lumineaza visele, iar asupra ta se revarsa dragostea celor ce te iubesc.

Cu multi ani in urma, cand inca mos Craciun mai umbla din casa in casa lasand fericirea in inimile micutilor, undeva la periferia unui mare oras, intr-o casuta unde zapada si bucuriile iernii nu erau o bucurie pentru noi, deoarece Mosul uita intotdeauna sa ne aduca ceva de incaltat, stateam asteptand infrigurat, impreuna cu fratii mei trecerea Mosului. In mintea mea, mosul care venea de undeva din munti trebuia sa treaca neaparat si pe la noi, pentru ca prin fata casei noastre era singurul drum si stiam din experienta ca nu putea trece prin alte troiene moi si vaile inghetate ce ne inconjurau. Cu trecerea orelor, cu nasurile inghetate, lipite de un geam crapat, fiecare simtea in mica lui inimioara ca Mosul nu mai vine, cu toate acestea nimeni nu voia sa doarma. Era liniste, o liniste nefireasca, dar noi stiam ca numai in felul acesta puteam auzi daca Mosul ar fi venit. Tristetea noastra din acea seara avea sa distruga pentru totdeauna in sufletele noastre bucuria Craciunului. Nu imi amintesc bine cine a a avut propunerea sa vedem daca Mos Craciun a venit la unul dintre vecinii nostri. In cateva minute eram toti imbracati cu ce bruma aveam, plecam spre oras, lasand urmele pasilor in zapada ce cadea linistit. Ne-am insirat langa gardul de piatra cu porti inalte, in spatele carora cainii mari si fiorosi n-ar fi lasat sa treaca vreun necunoscut. Eu si surioara mea am reusit sa ne urcam pe gardul rece pana la inaltimea geamurilor luminate. Nu ne simteam mainile si nu ne puteam vorbi. Mosul era acolo si tot sacul cu ce avea il daruise lui Victor. Nu-mi aduc aminte daca in ochii nostri erau lacrimi sau cristale de gheata. Ne-am intors tristi acasa si de la acel Craciun nu l-am mai asteptat niciodata pe Mos Craciun, si El, despre care toti spuneau ca e asa de bun, ne-a ocolit casuta ingropata in zapezile acelui Craciun. Si pentru ca orice poveste trebuie sa aiba un sfarsit fericit am sa-L rog pe Mos Craciun prin intermediul ziarului sa nu mai ocoleasca nici o casuta cu geamuri inghetate, unde este asteptat cu aceeasi dragoste an de an.

PINTEA DANIEL, ARAD