Intr-un sat indepartat, cuibarit undeva printre munti inalti, acoperiti de paduri falnice, isi duceau traiul atat oameni mai nevoiasi, cat si mai instariti.
Printre ei se afla si invatatorul satului, al carui fiu, Raducu, implinise nu de mult minunata varsta de 10 ani. Invatatorul ii iubea pe toti copiii, insa pe Raducu mai mult ca pe altii; il iubea ca pe lumina ochilor, el fiind unicul sau fiu, si-i oferea toate bucuriile posibile. Raducu raspundea parintilor cu aceeasi dragoste; era inzestrat cu o fire retrasa, timida, si excesiv de studioasa. Isi petrecea tot timpul liber lecturand carti de toate soiurile, de la povesti pentru copii, pana la scrierile marilor clasici. Astfel, dobandise de timpuriu o cultura aleasa. Una dintre bucuriile lui mari era aceea de a impodobi bradul de Craciun. Si cand, cu emotie sporita, il astepta pe Mos Craciun. Si asta nu pentru darurile ce avea sa le primeasca, ci mai degraba pentru farmecul evenimentului, pentru mitul misteriosului personaj, care de mii de ani soseste negresit, bun si darnic, grabind spre multimea de copii.
Cand Mos Craciun intra in salonul luminat de lumanarile bradului impodobit, lui Raducu aproape ca-i pierea glasul de emotie si admiratie. Dar, luat cu binisorul, treptat linistea ii cobora in suflet, glasul nu-i mai tremura si, in sfarsit, stapan pe sine, raspundea limpede la toate intrebarile ghiduse sau curioase ale Mosului. Intotdeauna, de ramas bun, Raducu isi petrecea bratele pe dupa gatul lui Mos Craciun si il saruta cu foc pe amandoi obrajii.
Dar iata ca, intr-o zi, chiar in preajma marii Sarbatori, Raducu, aflandu-se la scoala, povestea entuziasmat colegilor sai, ceva despre sosirea lui Mos Craciun.
Sinceritatea si credulitatea lui il iritara pe unul dintre colegi, care spuse amuzat:
- Nu exista Mos Craciun, eu de cand aveam sapte ani am aflat ca toata povestea asta nu-i decat o pacaleala, iar Mos Craciun nu-i altul decat tata.
- Nu te cred, spui asta fiindca esti rau! - zise Raducu, mohorandu-se.
Insa spusele colegului sau il pusera pe ganduri si nu mai avu liniste pana in seara cand trebuia sa apara Mosul.
La ora potrivita, Mos Craciun, cu sacul in spinare, intra pe usa insotit de latratul cainelui din curte.
Raducu, aflat langa bradul frumos impodobit de el si mama sa, il astepta cu neliniste crescanda si cu cu ochii atintiti spre infatisarea celui ce-i fericise copilaria.
Deodata, observa ca inelul de pe mana Mosului semana ciudat de tare cu cel... Ah, si glasul, glasul pe care se straduia sa si-l schimbe! Cum de nu vazuse toate acestea pana atunci? Desigur, din cauza emotiei, gtandea el cu inima indurerata.
Educatia primita il obliga sa se poarte cuviincios si nu indrazni sa-si divulge tatal si apoi nici nu dorea sa strice farmecul serii, asa deci multumi politicos pentru darurile primite. Dupa plecarea lui Mos Craciun, se intoarse catre mama sa si-i spuse ce descoperise, iar aceasta, privind intr-o parte, cauta sa-l lamureasca bland cum ca lucrurile nu sunt unicat, si ca pot semana foarte bine cu ale Mosului.
Raducu si-a dat seama de farsa si, fara sa mai adauge ceva, fugi in camera lui si incepu sa planga amarnic, spunand:
- M-ati pacalit! De ce m-ati pacalit si de ce nu poate fi un Mos Craciun adevarat? Ce rau imi pare ca nu este Mos Craciun! Unde sunt emotiile mele si fericirea mea de mai inainte?...
Suspinand astfel, deodata auzul ii fu trezit de o melodie subtirica, duioasa si rascolitoare, venita de afara.
Era un colind.
Raducu se duse la fereastra si putu observa, in semiintunericul din strada, un copil care canta.
Isi lua iute haina din cuier, isi incalta pantofii si se napusti afara, spre cel care canta.
- Cum te cheama?
- Cristi.
- Cati ani ai?
- Sapte.
- Vino cu mine, spuse Raducu, si, luandu-l de mana, il trase dupa el prin curte, pe scari in sus, pana ajusera langa bradul impodobit si darurile aduse de Mos Craciun.
- Iti place?
- Da, spuse acesta, uimit de atatea lucruri minunate.
- Pe toate ti le dau tie, si Raducu incepu sa inghesuie in cutii darurile primite, spre uimirea lui Cristi, care devenise mut de admiratie.
- Esti fericit?
- Da, sunt foarte fericit, mai fericit ca niciodata, caci la noi niciodata nu a venit Mos Craciun, el nu intra in casele oamenilor saraci.
- Chiar asa? - se mira Raducu.
- Da, iti spus adevarul, dar sa stii ca nu se cuvine sa primesc toate acestea.
- De ce?
- Pentru ca sunt ale tale.
- Eu am crescut, acum sunt mare si nu mai am nevoie de ele, zise Raducu si la urma il conduse pe Cristi pana in strada.
Intors in camera sa, Raducu avu dintr-odata doua simtaminte, cel de bucurie, ca-l putu face fericit pe Cristi, dar si cel de tristete, ca si cum ar fi pierdut ceva scump sufletului sau. Asezat pe pat, intr-un tarziu, adormi cu lacrimi pe obraz.
In visul sau aparu, maret, adevaratul Mos Craciun, ce statea cocotat intr-o sanie alba de gheata, trasa de un cerb cu stea in frunte. Sunetul dulce al clopoteilor de argint umplea vazduhul.
- Hei, hei, Raducu, de ce plangi? Stergeti nasucul, striga Mos Craciun catre el, facandu-i semn sa urce. Uimit si fericit, Raducu ii privi ochii blanzi si zambitori, barba si pletele albe ca neaua, si sari sprinten langa el in sanie. Cerbul prinse a zbura in inaltul cerului, printre stele si luceferi, unde cete de ingeri, cu trambite sonore, cantau colinde, vestind o sfanta si mare Sarbatoare - Nasterea pruncului Iisus. Pe norisori albi si pufosi, ce pluteau intr-o lumina vie, se apropiau copii razand cu manutele intinse catre Mos Craciun. Mosul le impartea daruri facandu-i si mai fericiti.
- Iti place? - intreba Mosul pe Raducu.
- Da, niciodata n-am vazut asemenea minunatii.
- Acum, spune-mi, ce sa-ti daruiesc?
- Pai..., mi-ai daruit credinta ca existi!
Mos Craciun incepu sa rada cu hohot si indata intoarse sania, gonind printre vartejurile fulgilor de zapada grabite prin vazduh, si coborara iar spre pamant, acolo unde-i viata si dragoste si copii cuminti, copii frumosi, caci copiii nu pot fi altfel. Mos Craciun purta in sacul sau fara fund un cadou pentru fiecare.
Zorile se apropiara si sosi si clipa despartirii. Sania se opri in dreptul casei, iar Mos Craciun, punandu-si mainile pe umerii lui Raducu, spuse:
- Tinere, pastreaza-ti copilaria! Nu uita, pastreaza-ti sufletul tanar si curat!
Visul se destrama si lui Raducu, trezindu-se in atmosfera calda a camerei, ii mai dainuia inca in urechi glasul Mosului, care se stergea treptat.
Entuziasmat si fericit, striga din rasputeri:
- Exista Mos Craciun!
Copae Maria - Iasi
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
