Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Tabloul clinic pentru a întruni un diagnostic de anorexie nervoasă se caracterizează prin refuzul persistent de a consuma alimente (ceea ce duce la o scădere semnificativă în greutate), dar și printr-o teamă intensă de a crește în greutate completată de apariția unei tulburări de imagine în ceea ce privește greutatea și forma corpului, de o atenție excesivă acordată formei corpului și greutății (atunci când vine vorba de autoevaluare) și de o incapacitate semnificativă de a recunoaște greutatea corporală scăzută. „Există și riscul ca o persoană să treacă de la bulimie la anorexie și invers”, remarca psihoterapeuta Ancuța Coman-Boldișteanu, autoare a studiului „Emoții în farfurie” (Editura Trei, 2023).
Procente tulburătoare
Conform unui studiu realizat de Eddy et al. (2008), aproximativ o treime a persoanelor cu anorexie ajung să aibă un tablou clinic de bulimie, iar 14% dintre cei cu bulimie ajung într-un tablou clinic de anorexie. „Povestea Dianei - a urmat psihoterapeuta Ancuța Coman-Boldișteanu - te va ajuta să înțelegi și să așezi și mai bine informațiile. Vă reamintesc că această poveste de viață are schimbate datele de identificare, dar și unele detalii personale”. Să-i facem loc!
Studiu de caz
„Diana are 18 ani. Crede că a început să mănânce emoțional după divorțul părinților, în urmă cu patru ani. A continuat prin a petrece nopțile în fața calculatorului sau privind seriale, în timp ce consuma tot felul de alimente bogate în calorii. Treptat, a ajuns să mănânce cantități mari de mâncare, care au dus la creșterea în greutate într-un ritm alert și vizibil. A fost un spațiu de cald, de bine, ca o îmbrățișare. Așa a simțit acea bulă pe care și-a creat-o: ea privind ceva, acompaniată de mâncare. O căutare inconștientă a prezenței mamei. Când avea nevoie de alinare, mergea acolo. Și avea nevoie cam în fiecare seară. Aproape la propriu ajunsese un loc în care se retrăgea”.
Victima violenței în școală
Mai departe: „Dar, așa cum se întâmplă de multe ori, ceva ne scoate de acolo. Ne zguduie. O conștientizare, o persoană, un ceva bun sau mai puțin bun care ni se întâmplă. În cazul ei, s-a întâmplat să fie victima bullying-ului la școală. Colegii au început să o batjocorească, iar Diana a ajuns să se afunde și mai mult în mâncare, să caute și mai mult alinare în ea. Însă, pentru a încerca să nu mai acumuleze kilograme în plus și chiar să și slăbească, a început să își inducă voma și să facă sport excesiv. Treptat, kilogramele s-au dus, și Diana a început să fie tot mai mult preocupată de imaginea ei corporală. Așa că a început să renunțe la a mai mânca atât de mult. Și-a dat seama că mâncarea îi face rău și a început să o respingă. Din nou, o paralelă a relației cu mama”.
Corpul, oglinda sentimentelor
„În ultimul an - a completat psihoterapeuta Ancuța Coman-Boldișteanu - a primit diagnosticul de anorexie nervoasă, după ce a ajuns să se înfometeze și să piardă un număr mare de kilograme raportat la vârsta și înălțimea ei. Din păcate, așa poate arăta evoluția de la un «simplu mâncat emoțional» până la o tulburare de alimentație. Desigur, mult contribuie și factorii de mediu, durerile prin care persoana trece, vârsta la care se întâmplă. Dar nu vă speriați. Nu întotdeauna se întâmplă așa. Nu înseamnă că dacă te confrunți cu mâncatul emoțional, te îndrepți automat spre o tulburare de alimentație. Însă cu cât suntem mai fragili din punct de vedere emoțional, cu atât riscul de a dezvolta astfel de tulburări crește. Iar vârsta adolescenței este una foarte vulnerabilă. Așadar, să rămânem informați și cu grijă față de cei din jurul nostru. Corpul este de multe ori o oglindă pentru ceea ce se întâmplă în interior”.
„Tabloul clinic pentru a întruni un diagnostic de anorexie nervoasă se caracterizează prin refuzul persistent de a consuma alimente (ceea ce duce la o scădere semnificativă în greutate)”, Ancuța Coman-Boldișteanu, psihoterapeută
Citește pe Antena3.ro„Cu cât suntem mai fragili din punct de vedere emoțional, cu atât riscul de a dezvolta astfel de tulburări crește”, Ancuța Coman-Boldișteanu, psihoterapeută
