Compatibilitatea grupelor de sânge este mult mai importantă decât credem, mai ales că reprezintă un proces care poate salva vieți.
Cea mai frecventă situație în care compatibilitatea grupelor de sânge este crucială este atunci când un om are nevoie urgentă de o transfuzie de sânge, însă și atunci când este vorba despre un transplant de organe.
Totodată, există și un caz aparte care face referire la femeile însărcinate. Spre exemplu, în cazul doamnelor cu Rh negativ care au în pântec cu fat cu Rh pozitiv, există riscul de incompatibilitate de Rh. Acest aspect poate duce la producerea de anticorpi împotriva antigenului Rh, dar și la complicații în sarcinile viitoare.
Compatibilitatea grupelor de sânge extrem de importantă pentru ca transfuziile de sânge să fie eficiente. Procesul de compatibilitate este determinat de prezența sau de absența anumitor antigene pe suprafața globulelor roșii și de prezența anticorpilor în plasmă.
Sângele se poate clasifica în două sisteme principale, iar acestea sunt: sistemul ABO și sistemul Rh (Rhesus).
Sistemul ABO
Grupa A: are antigen A pe globulele roșii și anticorpi anti-B în plasmă.
Grupa B: are antigen B pe globulele roșii și anticorpi anti-A în plasmă.
Grupa AB: are atât antigen A, cât și antigen B pe globulele roșii și nu are anticorpi anti-A sau anti-B în plasmă.
Grupa 0: nu are antigeni A sau B pe globulele roșii, dar are atât anticorpi anti-A, cât și anti-B în plasmă.
Sistemul Rh
Rh pozitiv (+): are antigenul Rh pe globulele roșii.
Rh negativ (-): nu are antigenul Rh pe globulele roșii.
Citește și: Lista medicamentelor care dau rezultate fals pozitive la DrugTest. La ce trebuie să fie atenți șoferii. Pot rămâne fără permis.
Cum funcționează compatibilitatea grupelor de sânge
Persoanele cu grupa de sânge A pot primi sânge de la donatori cu grupa A sau 0.
Persoanele cu grupa B pot primi sânge de la donatori cu grupa B sau 0.
Persoanele cu grupa AB pot primi sânge de la donatori cu orice grupă de sânge.
Persoanele cu grupa 0 pot primi sânge doar de la donatori cu grupa 0.
Persoanele cu Rh pozitiv pot primi sânge atât de la donatori Rh pozitivi, cât și Rh negativi.
Persoanele cu RH negativ pot primi sânge doar de la donatori Rh negativi.
Potrivit helpnet.ro, este preferabil ca transfuziile de sânge de la donatori să fie cu aceeași grupă de sânge și Rh pentru a reduce cât se poate de mult riscul de reații imune adverse.
Grupa 0 negativă este considerată „donator universal”, deoarece poate dona sânge către orice grupă de sânge, indiferent de Rh, însă lucrurile nu stau deloc la fel în caz contrar. Mai exact, persoanele care au această grupă de sânge sunt obligate să primească doar de la persoanele cu grupa 0 negativă.
Grupa AB pozitivă este considerată a fi „primitor universal” pentru că aceasta poate primi sânge de la orice grupă de sânge, dar din păcate poate dona doar către alte persoane cu aceeași grupă și Rh.
Sursa: Antena1