x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Consumul constant de cafea creşte speranţa de viaţă

Consumul constant de cafea creşte speranţa de viaţă

16 Iul 2017   •   13:25
Consumul constant de cafea creşte speranţa de viaţă

 

Potrivit unui studiu realizat în zece țări europene și în Statele Unite consumul regulat de cafea, poate avea efecte pozitive asupra sănătăţii pe termen lung. Astfel, persoanele care consumă aproximativ trei cești de cafea pe zi, inclusiv decofeinizată, ar avea o speranță de viață mai mare în comparație cu cele care nu au acest obicei, conform datelor cercetării europene care a analizat date de la 520.000 de bărbați și femei cu vârsta peste 35 de ani care au luat parte, timp de 16 ani, la studiul EPIC (European Perspective Investigation into Cancer and Nutrition), precizează Agerpres.

''Am constatat că un consum crescut de cafea a fost asociat unui risc mai mic de mortalitate de orice cauză, în special ca urmare a bolilor circulatorii și ale sistemul digestiv'', a declarat Marc Gunter, reprezentant al Agenției Internaționale de Cercetare în Domeniul Cancerului, unul dintre principalii autori ai studiului.

Acesta reprezintă studiul cu cea mai mare anvergură desfășurat vreodată în Europa cu privire la efectele cafelei asupra sănătății și longevității, cea mai populară băutură din lume, cu circa 2,25 miliarde ce cești consumate zilnic, mai arată sursa citată.

''Aceste rezultate au fost similare în zece țări europene cu obiceiuri și culturi diferite'', a precizat Marc Gunter.

Studiul ''oferă, de asemenea, informații importante cu privire la posibilele mecanisme care stau la baza efectelor benefice ale cafelei'', excluzând cofeina.

×
Subiecte în articol: beneficii cafea