x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Convingerile limitative care-ți pot da peste cap viața

Convingerile limitative care-ți pot da peste cap viața

de Florian Saiu    |    15 Feb 2024   •   06:00
Convingerile limitative care-ți pot da peste cap viața

Convingerile limitative sunt propriile gânduri care ne împiedică să trăim din plin, în bucurie, liniște interioară și echilibru, fără frici, fără limite care să ne răpească energia creatoare, iubirea și stima de sine. Să le aprofundăm, dar, sensurile!

„Aceste crezuri adânci sunt convingeri proprii, reflectate de gânduri precum «în adâncul sufletului nu sunt suficient de bun pentru că...» și de aici putem compune o listă cu sute de «pentru că...»”, opinează psihoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză. Îi cedăm, în continuare, cuvântul: „Crezurile, credințele pe care le avem și valorile, principiile în care credem sunt factori decisivi în felul în care ne trăim viața și ne atingem scopurile. Atât timp cât tu nu ești conștient de crezurile tale, de valorile, de aspectele care îți construiesc viața, atunci ele sunt cele care te conduc pe tine. Dacă aceste crezuri ale tale sunt negative, nesănătoase, neconstructive, atunci ai din start convingeri limitative care sunt adevărate piedici în calea fericirii și a succesului personal”.

Nu aștepta ca alții să-ți valideze deciziile

Pentru a putea „combate” aceste crezuri nesănătoase, ar trebui ca mai întâi să le cunoaștem, nu? „Evident”, a punctat Eugen Popa. Așa că iată „lista celor 10” (în viziunea specialistului citat anterior).

1. Crezul că trebuie să primești aprobarea și dragostea tuturor persoanelor semnificative din viața ta;

2. Crezul că trebuie să fii neapărat competent sau talentat într-un domeniu important;

3. Crezul că ceilalți oameni nu trebuie să acționeze în mod nedrept și că, atunci când o fac, ar trebui să-i învinovățești și să-i vezi ca pe niște indivizi răi sau imorali;

4. Crezul că trebuie să percepi lucrurile ca fiind îngrozitoare, teribile și catastrofale atunci când ești frustrat sau tratat incorect;

5. Crezul că trebuie să te simți oribil când treci prin presiuni și experiențe dificile, și că nu ai capacitatea de a controla și de a-ți schimba sentimentele;

6. Crezul că, dacă ceva este periculos sau de temut, trebuie să încerci într-un mod extrem să-l eviți;

7. Crezul că poți evita cu ușurință să te confrunți cu multe dificultăți și responsabilități fără a renunța însă la zona de confort;

8. Crezul că trecutul tău rămâne extrem de important și că dacă ceva ți-a influențat la un moment dat puternic viața, trebuie să continue să te afecteze și astăzi;

9. Crezul că oamenii și lucrurile trebuie să fie mai bune decât sunt și că este îngrozitor dacă nu poți schimba anumite fapte ale vieții după bunul plac;

10. Crezul că poți atinge fericirea maximă prin inerție și inacțiune, sau bucurându-te pasiv și fără angajament.

„De cele mai multe ori - a conchis Eugen Popa -, crezurile limitative sunt un rezultat al mediului social, al familiei, educației și religiei. Acestea încep să se contureze încă din copilărie și se ajustează corespunzător de-a lungul vieții. Dacă în copilărie este greu să conștientizezi și să respingi/modifici orice credință negativă insuflată de familie și mediul social, acum ai toată puterea să schimbi și să alegi în ceea ce vrei să crezi. Prin crezurile tale, îți creezi viața”.

„Fără conștientizare, nu există schimbare!”

„Cei mai mulți oameni care nu au succes nu sunt conștienți de faptul că au crezuri care le limitează puterea. Sunt și oameni conștienți de crezurile care le dăunează dar care aleg să nu încerce să le schimbe, rămân blocați în ceea ce sunt și ceea ce au. În oricare dintre situații, conștientizarea credințelor negative este esențială pentru evoluție și succes personal. Fără conștientizare, nu există schimbare!”, apreciază Eugen Popa. În completare: „Orice credință negativă îți influențează viața. Poți alege să te supui sau poți alege să preiei controlul asupra ei. Le controlezi sau te controlează ele pe tine. În orice moment poți pune punct unui crez care te ține pe loc indiferent cât timp te-a însoțit în viață”.

Focusarea atenției

Un sfat pentru depășirea acestor blocaje emoționale? „În primul rând trebuie să observi ce aspecte din viața ta te deranjează, de ce ești nefericit, neîmplinit. Apoi, să știi că orice crez negativ poate fi combătut prin transformarea lui într-unul pozitiv. Cum? Focusează-ți toată atenția pe ceea ce vrei să obții. Vrei fericire, atunci concentrează-te pe starea de bine. E nevoie să înțelegi că ai o responsabilitate față de tine, de ceea ce gândești, de ceea ce alegi să faci. Orice acțiune are la bază unu sau mai multe crezuri. Depinde doar de tine ce sădești în propria minte”.

„Orice credință negativă îți influențează viața. Poți alege să i te supui sau poți alege să preiei controlul asupra ei”, Eugen Popa, psihoterapeut

„Orice acțiune are la bază unu sau mai multe crezuri. Depinde doar de tine ce sădești în propria minte”, Eugen Popa, psihoterapeut

×