x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă "Corecţiile" aplicate de părinţi copiilor au consecinţe GRAVE. La ce boli duc ţipetele sau palma la fund

"Corecţiile" aplicate de părinţi copiilor au consecinţe GRAVE. La ce boli duc ţipetele sau palma la fund

15 Ian 2013   •   11:42
"Corecţiile" aplicate de părinţi copiilor au consecinţe GRAVE. La ce boli duc ţipetele sau palma la fund
Sursa foto: mdn.md

Părinţii care îşi pedepsesc prin bătaie copiii sau care le fac educaţie ţipând le-ar putea declanşa probleme de sănătate mai târziu. Conform unui nou studiu al unei echipe de cercetători britanici de la Universitatea Plymouth, 'corecţiile' aplicate copiilor pot duce mai târziu la astm, boli cardiovasculare şi chiar cancer, relatează portalul MedDaily, citat de Agerpres. Aceştia consideră că palma la fund şi ţipetele pot avea aceleaşi consecinţe pentru sănătate pe termen lung la fel ca traumatismele şi abuzurile din cauza stresului.

Profesorul Michael Hyland, coordonatorul acestui studiu, declară că 'stresul intervenit într-o perioadă timpurie a vieţii în urma violenţei şi accidentărilor provoacă schimbări pe termen lung care predispun la diferite boli'. El avertizează că dacă un copil creşte într-o familie în care pedepsele corporale sunt normă efectele negative pe termen lung în planul sănătăţii sunt inevitabile.

În cadrul acestui studiu au fost analizate datele referitoare la 700 de persoane, dintre care o parte sufereau de cancer, afecţiuni cardiovasculare şi astm, iar restul reprezentau voluntari cu o stare de sănătate acceptabilă.

În concluzie, incidenţa de cancer era de 1,7 ori mai mare în cazul celor care în perioada copilăriei au fost expuşi la abuz verbal şi fizic, cea de afecţiuni cardiovasculare de 1,3 ori mai ridicată, iar cea de astm de 1,6 ori.

×