x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă 10 lucruri despre emoții pe care n-ar fi rău să le știi

10 lucruri despre emoții pe care n-ar fi rău să le știi

de Florian Saiu    |    30 Oct 2024   •   06:00
10 lucruri despre emoții pe care n-ar fi rău să le știi

Efectele pe termen lung ale abuzului emoțional pot fi la fel de rele, dacă nu mai rele decât abuzul fizic. Așa că n-ar strica - parol! - să arunci un ochi înspre informațiile furnizate de Brianna Wiest, autoarea volumului „101 eseuri care îți vor schimba modul de a gândi” (Editura Nemira, 2023).

1. Abuzul emoțional nu este adesea luat la fel de în serios, deoarece nu este întotdeauna „vizibil”. Dar severitatea efectelor pe termen lung ale oricărui tip de abuz este aceeași. Abuzul emoțional seamănă cu cel fizic prin aceea că subminează sistematic imaginea de sine și încrederea în forțele proprii. Abuzul emoțional se poate manifesta într-o varietate de moduri: amenințare, control, batjocură, dispreț, critică, ton ridicat etc.

2. Emoțiile supraviețuiesc evenimentelor care le-au creat. Luăm emoțiile din trecut și le proiectăm asupra situațiilor din viața noastră actuală. Asta înseamnă că, dacă nu vindecăm traumele din trecut, vom fi întotdeauna controlați de ele. În plus, fricile noastre iraționale și cele mai severe anxietăți de zi cu zi pot fi urmărite până la sursa care le-a dat naștere - și numai vindecând cauza vom vindeca efectul. 

3. Există un motiv pentru care oamenii creativi sunt deprimați. Trăirea și exprimarea emoțiilor negative sunt corelate cu activarea cortexului frontal drept, precum și a altor structuri cerebrale, cum ar fi amigdala - adică aceleași zone care sunt activate când suntem creativi și dăm sensuri abstracte realității concrete a unei experiențe. 

4. Frica nu înseamnă dorința de a scăpa, înseamnă că ești interesat. Deși pare greu de crezut, emoția cel mai des asociată cu frica este interesul. Se spune chiar că frica are două fețe: una care vrea să fugă, și alta care vrea să cerceteze. Altfel spus, în general, un lucru este „înfricoșător” dacă o parte din noi dorește să îl înțeleagă, să îl integreze în experiența proprie.

5. E firesc să simțim și alte sentimente în afara celui de fericire - ele nu sunt semne ale eșecului. Sănătatea înseamnă să ai un spectru larg de emoții. Poate că vei fi surprins să afli că emoțiile negative sunt bune pentru tine. Ba mai mult, menținerea neîntreruptă a unui sentiment de „fericire” - sau, de fapt, a oricărui sentiment - ar fi un semn de boală mintală. Pur și simplu nu acesta este modul în care mințile și corpurile noastre sunt alcătuite. Cu alte cuvinte, nu ar trebui să fii fericit tot timpul. Ascultă ce îți spune corpul tău. Emoțiile negative sunt un semnal că ceva nu este în regulă cu tine. Nu trebuie să elimini emoția, ci să rezolvi problema asupra căreia îți atrage atenția. 

6. Emoțiile pot „prezice viitorul” sau, cu alte cuvinte, instinctele au uneori o valoare predictivă. Un studiu al Universității Columbia, numit „Efectul oracolului emoțional”, a dovedit că oamenii care au încredere în emoțiile lor pot prezice de multe ori rezultatele acțiunilor lor. Pentru că-și sondează emoțiile în mod regulat, mintea acestor persoane are acces la un fel de sursă subconștientă de informații.

7. Putem retrăi durerea socială în mai mare măsură decât durerea fizică - acesta este un alt motiv pentru care unii cercetători consideră că durerea socială este, într-un fel, mai dăunătoare. Când durerea fizică nu e asociată cu factori psihologici sau cu o dizabilitate înnăscută pe care trebuie s-o corectăm ca să supraviețuim, ne eliberăm relativ ușor de amintirea acelei dureri. În schimb, creierul nostru acordă o mare importanță sentimentului de respingere, umilinței sau altei emoții sociale de acest gen, deoarece trebuie să rămânem în „trib” pentru a supraviețui.

8. Stresul poate fi cea mai periculoasă emoție (mai ales atunci când este recurent), dar rămâne netratat mai des decât alte sentimente. Relaxarea nu este ceva ce trebuie să faci pentru a te răsfăța - ea este absolut esențială. Stresul slăbește fiecare parte din tine și este, într-un fel sau altul, interconectat cu principalele cauze de deces din întreaga lume: cancer, boli de inimă, accidente, sinucidere etc.

9. Rețelele sociale ne fac de fapt mai deconectați din punct de vedere emoțional. Consumul constant de fragmente video și sonore din viețile oamenilor produce în mintea noastră o imagine asupra realității care este departe de adevăr. Suntem atât de preocupați de ce apare pe rețelele sociale (și dacă suntem sau nu la înălțimea standardelor), încât începem să acordăm prioritate timpului petrecut virtual în dauna celui petrecut cu oameni în carne și oase. Deoarece suntem ființe care au nevoie de intimitate (romantică și nu numai) cu alte persoane pentru a supraviețui, rețelele sociale devin o forță din ce în ce mai dăunătoare în cultura noastră. 

10. „Nu poți amorți emoțiile în mod selectiv. Când amorțim sentimente greu de gestionat, amorțim și bucuria, recunoștința, fericirea”. Brené Brown susține că nu îți poți amorți doar anumite emoții fără a le amorți pe celelalte. Nu poți ignora tristețea fără să devii imun la fericire. Ceea ce înseamnă că e mai sănătos să experimentezi totul, și bune, și rele.

„Abuzul emoțional seamănă cu cel fizic prin aceea că subminează sistematic imaginea de sine și încrederea în forțele proprii”, Brianna Wiest

„Deși pare greu de crezut, emoția cel mai des asociată cu frica este interesul”, Brianna Wiest

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×