x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Alimente și băuturi de evitat pe caniculă. Provoacă deshidratare, epuizare termică, AVC

Alimente și băuturi de evitat pe caniculă. Provoacă deshidratare, epuizare termică, AVC

de Redacția Jurnalul    |    17 Iul 2023   •   17:15
Alimente și băuturi de evitat pe caniculă. Provoacă deshidratare, epuizare termică, AVC

Anumite alimente și băuturi trebuie evitate atunci când temperaturile sunt ridicate deoarece pot provoca probleme grave de sănătate.

Alimente şi băuturi care deshidratează şi trebuie evitate pe caniculă. Pot provoca epuizare termică sau AVC

Ne deshidratăm atunci când pierdem mai multe lichide decât consumăm. Este astfel important să fim atenți să nu ajungem la epuizare termică sau chiar AVC. 

Prin urmare, există băuturi, mâncăruri și condimente care trebuie ocolite pe caniculă. Este vorba mai ales de cele sărate, picante dar și băuturi precum alcoolul sau cafeaua. 

Alimentele sărate ne provoacă transpirație și urinare excesivă deoarece organismul vrea să scape de excesul de sodiu.

Printre produsele sărate de care este bine să stăm departe în perioada verii sunt covrigeii, chipsurile, mezelurile, conservele, supa la plic. 

Totodată, băuturile care conțin cafeină sunt nerecomandate. Pe lângă cafea, mai sunt și sucurile accidulate de tip col, dar și ceaiul verde sau negru, variantele reci de cafea, băuturile energizante. Cafeina activează sistemul nervos central și va creşte astfel ritmul cardiacl și tensiunea arterială, provocând transpirație abundentă.

Nici alimentele picante nu trebuie consumate, astfel că este bine să ne ținem departe de piper, ardei iute, curry. 

Alcoolul este, de asemenea, foarte periculos. Ca și cafeaua, este diuretic, și duce la deshidratare și provoacă dezechilibru electrolitic în organism, potrivit apollo247.com

Consumul excesiv de cafea și alcool pe vreme caniculară poate provoca hipertermie malignă, comă, afectare cardiacă, respiratorie, renală și hepatică, fără șanse de revenire.

În plus, alimentele și băuturile cu mult zahăr ori carbohidrați îngreunează digestia. Este vorba de pâine, cartofi, paste, orez, sucuri. Temperatura corpului crește și apare transporația abundentă. 

 

×
Subiecte în articol: alimente bauturi canicula epuizare avc