x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Astenia de primăvară. Cum poți să scapi de simptomele neplăcute

Astenia de primăvară. Cum poți să scapi de simptomele neplăcute

de Redacția Jurnalul    |    19 Mar 2024   •   15:30
Astenia de primăvară. Cum poți să scapi de simptomele neplăcute
Sursa foto: Martin Dimitrov/Getty Images/iStockphoto

Simptomele asteniei de primăvară pot fi uneori destul de greu de suportat.

Specialiștii spun că ar fi mai periculoasă decât depresia din timpul sezonului rece. Unii afirmă că este mai dificil de gestionat decât astenia de toamnă.

Totodată, cercetările arată că rata de sinucideri crește începând cu luna mai. ÎN SUA, rata internărilor în spital pentru episoade hipomaniacale sau maniacale se majorează în fiecare primăvară.

Oamenii se simt mai obosiți, chiar epuizați, sunt ușor iritabili, devin melancolici și chiar depresivi. Astenia de primăvară este o tulburare afectivă sezonieră și are o influență atât asupra corpului, cât și psihicului.

„Astenia de primăvară este o stare de oboseală și epuizare care apare la schimbarea sezonului, din cauza modificării de timp și de lumină.”, spune Mirela Husaru, consilier în dezvoltare emoținală, potrivit a1.ro.

Cu toate acestea, ei au putut observa un substrat științific comun al fenomenului, modificarea ritmului circadian, fluctuațiile de temperatură, polenul și alergiile aferente, precum și schimbările hormonale și neurochimice.

Joseph Takahashi, profesor și președinte al Departamentului de neuroștiințe de la University of Texas Southwestern Medical Center, susține că ritmul circadian influențează regiunile creierului responsabile de starea de spirit. Acesta poate induce și oboseala, energia scăzută, lipsa somnului.

Americană de Medicină a Somnului susține că oamenii dorm în medie cu 40 de minute mai puțin după trecerea la ora de vară. Medicii spun că hipotalamusul este responsabil pentru letargia de primăvară, aceasta fiind afectată de schimbarea anotimpului.

Mai multă lumină în decursul fiecărei zile determină corpul să fie într-o stare de alertă mai îndelungată, ceea ce perturbă perioada de relaxare. Astfel că oamenii sunt mai nervoși, mai obosiți și le lipsește energia și motivația pentru sarcinile zilnice.

Din cauza schimbărilor climatice, polenul este prezent în aer mult mai timpuriu decât de obicei. Astfel că, mulți suferă de mâncărime în jurul ochilor, strănută mai des, le curge nasul.

„Corpul fizic și conexiunea cu starea de spirit sunt puternice. Polenul duce la inflamație în organism și această inflamație poate avea un impact negativ asupra stării de spirit”, precizează Naomi Torres-Mackie, psiholog clinician la Spitalul Lenox Hill din New York.

Oamenii trebuie să fie atenți dacă se simt obosiți în aceeași perioadă an de an, dacă le scade nivelul de energie, sunt mai triști, programul de somn este colplet dat peste cap și le este dereglat apetitul. Deși femeile sunt mai predispuse la astfel de stări, și bărbații pot trece printr-o perioadă de astenie.

Cele mai importante simptome sunt cele de oboseală fizică și psihică. La acestea se adaugă dificultățile de concentrare și schimbările de dispoziție. Însă simptomele pot varia de la o persoană la alta. Potrivit specialiștilor, aceste simptome nu ar trebui să dureze mai mult de trei săptămâni.

Simptome

- Sentimente de tristețe

- Lipsă de speranță

- Dezinteres pentru activitățile de rutină

- Energie scăzută

- Letargie

- Neliniște, anxietate

- Insomnie sau probleme cu somnul

- Probleme de concentrare

- Pierderea apetitului sau pierdere în greutate

- Iritabilitate neobișnuită

- Dureri de cap

- Sentimente de furie

- Gânduri suicidare

Cum să faci față asteniei de primăvară

Astenia de primăvară se poate învinge cu ajutorul alimentației și sportului. Deși poate părea contraintuitiv, fiind total lipsiți de energie, cel mai indicat este să iasă la o plimbare. Potrivit specialiștilor, este recomandată mișcarea între 7:00 și 8:00 sau 13:00 și 17:00, astfel recalibrând ceasul biologic în mod natural.

„Deși nu este o afecțiune gravă, poate afecta calitatea vieții și performanța în activitățile zilnice. Este o perioadă de readaptare a organismului și îl putem ajuta cu mai multă odihnă și cu respectarea unui program de somn.

Putem profita de oferta generoasă de legume proaspete și să facem alegeri sănătoase pline de vitamine în alimentația noastră. Ne putem planifica o plimbare în aer liber pentru a scăpa de oboseală. Și dacă această plimbare o facem împreună cu cineva apropiat, atunci câștigul este dublu.

Este un moment bun pentru a încerca lucruri noi și putem alege să facem yoga sau exerciții de mindfulness. Prin acceptarea prezentului și a schimbării, putem să ne adaptăm și să evoluăm într-un mod pozitiv și constructiv.

Și, nu în ultimul rând, să acceptam lucrurile așa cum sunt și să primim astenia de primăvară ca pe o oportunitate de creștere, dezvoltare și schimbare.”, spune Mirela Husaru, influențată de ideile lui Gabor Maté.

×
Subiecte în articol: astenie primavara astenie primavara