x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Ce trebuie să știi despre pasta de dinți pentru albire

Ce trebuie să știi despre pasta de dinți pentru albire

de Redacția Jurnalul    |    13 Iun 2024   •   22:15
Ce trebuie să știi despre pasta de dinți pentru albire

O întrebare pe care și-o pun frecvent persoanele care folosesc pastă de dinți pentru albire, este dacă aceasta afectează dantura.

Specialiștii atrag atenția că sensibilitatea dentară se asociază adesea cu pasta de dinți pentru albire.

Totodată, trebuie să știi că multe alimente pot să păteze dinții, cum ar fi ceaiul cafeaua, vinul roșu, unele fructe dar și tutunul.

O pastă de dinți pentru albire poate ajuta la îndepărtarea petelor de pe suprafața dinților. Aceasta acționează prin mecanisme fizice și chimice, care pot fi ușoare, de exemplu siliciul, carbonatul de calciu sau bicarbonatul de sodiu, care ajută la îndepărtarea petelor de suprafață fără a deteriora smalțul.

Efecte adverse

Unele paste de dinți pentru albire conțin însă agenți de albire, cum ar fi peroxidul de hidrogen sau peroxidul de carbamidă, care ajută la îndepărtarea chimică a petelor dentare. Însă acestea pot pătrunde în smalț și pot descompune compușii care cprovoacă decolorarea.

Pasta de dinți pentru albire este concepută pentru a îndepărta petele de suprafață de pe dinți și ajută astfel la restabilirea albului natural al dinților și la îmbunătățirea aspectului general.

1. Sensibilitate

Substanțele abrazive și chimice folosite în pastele de dinți pentru albire pot provoca o sensibilitate crescută a dinților, pe care o resimți mai ales când consumi alimente și băuturi calde sau reci.

2. Gingii

Unele persoane pot prezenta iritații gingivale atunci când gingiile intră în contact cu gelurile pe bază de peroxid. 

3. Smalț

Pasta de dinți pentru albire poate să dăuneze dinților deoarece erodează smalțul. Pastele de dinți pot să lumineze culoarea dinților cu una sau două nuanțe, dar pot afecta și conținutul mineral al dinților. Dacă se produce eroziunea smalțului, pot să apară cariile și sensibilitatea dentară.

Abrazia dentrată

Abrazia dentară relativă sau valoarea RDA măsoară gradul de abraziune al unei paste de dinți. Scala variază de la 0 la peste 200: între 0 și 70 este încadrată abrazivitatea scăzută, care este sigură pentru utilizarea pe termen lung.

Între 70 - 100 este abrazivitatea medie, potrivită pentru majoritatea persoanelor. Între 100 - 150 este abrazivitatea ridicată, potrivit Parade.com.

Aceasta este eficientă pentru îndepărtarea petelor, dar trebuie folosită cu prudență. La ultimul nivel, între 150 - 200+ este abrazivitatea foarte mare, care trebuie folosită cu moderație și numai sub supraveghere medicală.

Secialiștii recomandă să alegi una cu o valoare de abraziune de 70 până la 100.

Valorile ridicate pot duce la eroziunea smalțului, iar cele foarte scăzute pot fi ineficiente în îndepărtarea petelor, potrivit catine.ro.

×
Subiecte în articol: pasta dinti albire