„În primul rând cred că este foarte important să ne cunoaștem noi pe noi. De ce spun asta? Pentru că, în momentul în care folosim un produs de îngrijire sau un produs de curățare, este important să știm care este produsul potrivit”, a explicat Camelia Cucu, director al unei mari companii de cosmetice, în cadrul Longevity Expo Forum Fest
Avem tendința de a ne inspira din recomandările prietenilor sau cunoscuților, dar acest lucru poate duce la alegeri greșite.
„De multe ori se întâmplă ca prietena, vecina, să ne recomande sau să ne spună că a folosit o cremă care este absolut miraculoasă pentru ea, dar care nouă nu ni se potrivește. De ce? Pentru că, în primul rând, trebuie să descoperim noi ce tip de ten avem.”
Specialistul a subliniat că este esențial să știm dacă avem ten gras, uscat, sensibil sau predispus la riduri, și să alegem produse care corespund acestor nevoi specifice.
Vârsta potrivită pentru folosirea cremei antirid
Despre vârsta potrivită pentru prevenirea ridurilor, ea a menționat că aceasta ar trebui să înceapă devreme:
„Pentru că tot vorbeam de prevenție, trebuie să înțelegem că aceasta se face la o vârstă tânără, fragedă. De exemplu, la 25 de ani, deja trebuie să folosim produse antirid. Pentru multe persoane poate este surprinzător și se pot întreba de ce trebuie să folosească produse antirid la doar 25 de ani. Pentru că trebuie să prevenim”, a mai explicat Camelia Cucu.