De Anul Nou aţi sărbătorit până-n zori. Nu e pentru prima dată când aţi făcut din noapte zi. Toate orele pierdute au repercusiuni asupra sănătăţii şi frumuseţii tenului. Mai mult decât atât, cearcănele trădează orele de nesomn.
FACTORI DECLANŞATORI
Viviana Iordache, medic specialist dermatolog la centrul medical Miko Med, susţine că apariţia cearcănelor este determinată de oboseală sau de stres, combinate cu o alimentaţie nesănătoasă, ceea ce face pielea mult mai sensibilă şi mai palidă, mai transparentă. Aşadar, evitaţi excesul de amidon şi asiguraţi-vă că vitaminele A, E şi fierul nu lipsesc din alimentaţie. Un alt element care contribuie la apariţia cearcănelor este fumatul, responsabil şi pentru accelerarea efectului de îmbătrânire a pielii.
În cazul în care vom alege o dietă drastică în urma căreia slăbim rapid, cearcănele îşi vor face simţită prezenţa. Expunerea constantă la solar aduce cu sine ridarea pielii, iar zona de sub ochi poate căpăta o nuanţă mai închisă, cu aspect de cearcăne.
CUM LE ESTOMPĂM
Şi în cazul cearcănelor, prevenirea este mult mai uşoară decât tratamentul. "Este nevoie în primul rând de suficientă odihnă şi de o alimentaţie echilibrată. Foarte important este consumul de lichide, respectiv o cantitate de 2-2,5 l de apă plată zilnic, la care puteţi adăuga puţină lămâie", menţionează medicul Viviana Iordache.
Dar ce ne facem atunci când apar cearcănele? Cea mai simplă şi la îndemână soluţie o reprezintă varianta naturistă. În acest caz, remediul clasic presupune aplicarea feliilor de cartofi pe pleoape între 10 şi 15 minute. Pentru că are un efect răcoritor şi adjuvant, inclusiv castravetele poate fi folosit în acelaşi mod.
Atât pentru prevenire, cât şi pentru tratare, specialistul nostru recomandă o dietă formată din spanac, urzici, ceapă verde, praz, morcovi, salată verde. Consumarea acestor legume are rolul de a elimina toxinele din sângele. Dacă sunteţi mai comodă, dar interesată să aveţi o privire luminoasă, puteţi încerca şi varianta cremelor împotriva cearcănelor, din comerţ. "Dintre acestea, trebuie alese cele care conţin vitamina C sau acid hialuronic" precizează medicul Viviana Iordache.
Dacă nici aşa nu scăpaţi de cearcăne, nu vă rămâne decât o ultimă soluţie: folosirea produselor destinate mascării lor. Pentru camuflarea cearcănelor se poate opta pentru un anticearcăn. De alegerea acestuia depinde rezultatul. În primul rând, anticearcănul trebuie să aibă aceeaşi culoare cu fondul de ten folosit. Etapele sunt simple: se aplică fondul de ten pe toată faţa, inclusiv sub ochi. Apoi, peste aceasta se aplică anticearcănul. Pentru retuşuri se amestecă în podul palmei fond de ten cu anticearcăn.
Citește pe Antena3.ro