x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Efectul minunat al seleniului asupra organismului

Efectul minunat al seleniului asupra organismului

30 Ian 2017   •   11:56
 Efectul minunat al seleniului asupra organismului

Mineral cu efect protector asupra creierului și care poate preveni cancerul, seleniul este, de asemenea, indispensabil pentru sistemul imunitar, scrie ziarulring.ro.

Prezent în toate țesuturile corpului, seleniul este necesar corpului doar în cantități mici: 50 mcg (femei) – 70 mcg (bărbați).

Acest mineral poate fi procurat din alimente precum pește (ton), carne, nuci de Brazilia, gălbenuș, fasole albă, brânzenturi.

Carența de seleniu este rar întâlnită, fiind prezentă mai ales la cei cu boli care împiedică absorbția acestui mineral (boala Crohn).
Beneficiile seleniului

Are rol ANTIOXIDANT, protejând celulele de distrugerile provocate de radicalii liberi.

Oferă protecție contra unor tipuri de CANCER precum cel de prostată, colorectal, pulmonar. De asemenea, reduce efectele neplăcute ale tratamentelor anticancer.

×
Subiecte în articol: seleniu sanatate ton nuci gălbenuș creier