x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Gesturi care ne ies prin piele

Gesturi care ne ies prin piele

de Gina Matei    |    09 Iun 2009   •   00:00
Gesturi care ne ies prin piele
Sursa foto: iSTOCKPHOTO/

Viviana Iordache, medic specialist dermatolog la centrul medical Miko Med, ne ajută să depistăm gesturile care ne pot afecta tenul.



Nu vă stoarceţi coşurile!
Specialistul nostru consideră expunerea prelungită la soare sau la solar extrem de nocivă, întrucât sunt stimulate excesiv glandele sebacee. Astfel, se blochează porii şi se accentuează inflamaţia. Nici igiena excesivă nu este recomandată. Multe persoane au tendinţa de a exagera cu curăţarea tenului, prin folosirea unor produse cosmetice agresive sau prin folosirea acestora cu frecvenţă prea mare. În acest caz, rezultatul este vizibil: uscarea şi sensibilizarea pielii.

Cu siguranţă cel mai important sfat este de a nu vă "maltrata" punctele negre. Există cel puţin două motive care ar trebui să ne convingă să renunţăm la stoarcerea coşurilor: în primul rând pentru că acest obicei duce la extinderea infecţiei. În al doilea rând, acest obicei nesănătos se finalizează cu cicatrice, extrem de greu de înlăturat. La fel de periculoasă este şi atingerea feţei cu mâinile murdare. " De cele mai multe ori atingem faţa cu mâinile murdare, pe care se află microorganisme ce pătrund în leziunile de pe faţă", precizează medicul Viviana Iordache.

Stres ba, apă da
În cazul în care stăm prea mult timp cu fondul de ten, rezultatul este acelaşi: accentuarea coşurilor. Şi stresul trebuie evitat, deoarece în aceste momente se eliberează hormoni care provoacă formarea coşurilor.

Dacă toate aceste gesturi trebuie evitate, există şi obiceiuri pe care trebuie să le respectăm cu stricteţe. Iată unul esenţial: consumul a cel puţin un litru de apă pe zi asigură, pe lângă hidratare, şi eliminarea toxinelor, contribuind la curăţarea pielii. Şi schimbările majore ale dietei au o acţiune directă asupra calităţii pielii. Excesul de proteine sau dieta săracă în carbohidraţi sunt percepute de organism ca factor de stres, care provoacă dezechilibre hormonale, ce au drept consecinţă explozii acneice. Ciocolata în exces, băuturile carbogazoase, cafeaua, condimentele şi alcoolul au acelaşi efect nociv. Astfel, o dietă echilibrată, bazată pe fructe şi legume, evitarea alimentelor bogate în grăsimi, se va reflecta şi asupra sănătăţii pielii.

COSMETICE NEADECVATE. Obiceiul de a cumpăra şi de a testa toate produsele antiacneice aflate pe piaţă este total neinspirat. Dacă eşti una dintre acele persoane, trebuie să ştii că poţi face mai mult rău decât bine aplicând pe faţă, fără discernământ, produse cosmetice care nu au fost recomandate de un medic dermatolog. În general, se recomandă cremele, loţiunile şi unguentele pe bază de benzoil peroxid, care echilibrează secreţia de sebum.

×
Subiecte în articol: cosmetica