Mici excrescenţe ale pielii, inofensive, dar inestetice - aceştia sunt negii sau verucele, in termeni medicali. "Verucele sunt provocate de unele tulpini ale papiloma virusului uman. Cele mai frecvente sunt verucele plantare, care apar in talpă, şi verucele vulgare, frecvent intălnite la nivelul măinilor", arată dr. Carmen-Madeleine Curea, medic primar dermato-venerolog la Spitalul Clinic Colentina. Virusul infectează stratul superficial al pielii, pătrunzănd in organism prin zonele cu leziuni. Verucele apar pe fondul unei imunităţi scăzute, ca urmare a contactului cu o persoană sau cu o suprafaţă infectată (incălţăminte, imbrăcăminte, duşuri comune, piscină sau chiar din cabinetele de pedichiură prin folosirea unor instrumente infectate). Persoanele cu imunitate puternică pot să vină in contact cu virusul fără să acuze apariţia atăt de nesuferiţilor negi. Pe fondul unei imunităţi scăzute insă, după o perioadă de latenţă mai mică sau mai mare, virusul produce o creştere a stratului superficial al pielii.
La nivelul măinilor, verucele apar ca nişte mici excrescenţe gălbui-maronii, cu suprafaţă rugoasă, care nu provoacă durere sau măncărimi, dar se pot inmulţi excesiv dacă nu sunt tratate. "Spre deosebire de verucele de la nivelul măinilor, cele plantare nu au posibilitatea anatomică să se dezvolte in exterior. De aceea se dezvoltă in interior pănă ajung să atingă filete nervoase, devenind extrem de dureroase. Verucele plantare sunt mai greu de tratat, se vindecă mai greu şi prezintă un risc mai mare de recidivă", ne atrage atenţia dr. Carmen-Madeleine Curea.
Tratamentul
In ceea ce priveşte tratamentul, acesta se efectuează pe două căi. Pe de o parte, dermatologul recomandă produse de stimulare a imunităţii. Pe de altă parte, este vizată distrugerea verucei in sine cu electrocauterul, cu diferite soluţii caustice. Insă cea mai bună metodă este folosirea laserului cu dioxid de carbon. Leziunea este arsă, iar vindecarea este rapidă. Dacă veruca este foarte mare, pot rămăne cicatrice in urma intervenţiei. Tratamentul se face numai la dermatolog, sub anestezie.
VIRUS. Dr. Carmen-Madeleine Curea ne atrage atenţia să nu confundăm bătăturile cu verucele plantare. Verucele sunt formaţiuni de natură virală, care se produc in urma infecţiei cu un virus, şi nu in urma apăsării pielii, cum se intămplă in cazul bătăturilor. Pentru a deosebi o bătătură de o verucă, medicul dermatolog face aşa-numitul "test al soneriei": apasă cu un creion pe zona afectată şi dacă pacientul simte o durere, atunci este vorba de o verucă. Odată inlăturate, bătăturile nu mai apar. Fiind de natură virală, verucele plantare prezintă un risc crescut de a se inmulţi. Cea mai mare problemă este că de multe ori pedichiuristele confundă bătătura cu veruca plantară. Astfel, verucele nu numai că se inmulţesc, ci se şi suprainfectează.
RISC DE RECIDIVĂ. Tratamentul verucelor nu are intotdeauna succes, recidivele fiind des intălnite. Veruca se micşorează sau dispare, insă după cătva timp poate să reapară in altă parte a corpului. Acest lucru se intămplă deoarece cele mai multe tratamente distrug doar negul, adică ceea ce se vede, nu şi virusul, care continuă să existe in organism.
VĂRSTE. Negii apar mai frecvent la copii şi tineri. Negii sunt mai rar intălniţi la bătrăni, pentru că o dată cu inaintarea in vărstă se dezvoltă imunitatea organismului la papiloma virus. Nu toţi negii necesită tratament. De multe ori ei dispar de la sine după căteva luni, atunci cănd avem o imunitate puternică.