x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Oţetul din cidru de mere, un ajutor în lupta împotriva kilogramelor

Oţetul din cidru de mere, un ajutor în lupta împotriva kilogramelor

22 Mai 2018   •   16:42
Oţetul din cidru de mere, un ajutor în lupta împotriva kilogramelor

Oţetul din cidru de mere este prezentat ca fiind noul elixir pentru arderea grăsimilor. Însă chiar funcţionează?

Prevention propune să începem cu veştile proaste. Există foarte puţine dovezi directe referitoare la conexiunea dintre oţetul din cidru de mere şi pierderea în greutate. Într-un studiu nou, 144 de adulţi obezi au consumat fie o băutură placebo fie una sau două linguriţe de oţet din cidru de mere timp de 12 săptămâni. La sfârşitul studiului, cei care au băut două linguriţe de oţet din cidru de mere au pierdut până la două kilograme, în ce persoanele care au băut o linguriţă au pierdut un kilogram. Cei care au optat pentru placebo au crescut în greutate.

Aceste descoperiri par încurajatare, însă nu reprezintă dovezi suficiente pentru a convinge experţii că oţetul din cidru de mere este un aliment magic pentru a pierde în greutate.

Totuşi, există şi veşti bune. Unele descoperiri sugerează că oţetul din cidru de mere chiar ar putea sprijini eforturile de pierdere în greutate. Astfel, potrivit cercetătorilor, consumul de oţet din cidru de mere înainte de masă poate fi un de mare ajutor.

 

×