Abecedar pentru părinţi

Întrebările vin spre părinţii copilului foarte mic nu cu sacul, ci cu basculanta. O sumedenie de îngrijorări şi semne de întrebare îi frământă pe părinţi, cei care se uită la odorul lor ca la un bibelou pe care să nu-l atingi nici cu o răsuflare.

Prea multă atenţie, uneori, derapează spre îngrijorări care nu îşi au rostul, cu atât mai mult cu cât în rândul oamenilor umblă şi o serie de ziceri greşite. Prin telefonul fără fir, o mulţime de vecine de bloc, de cumnate, de prie­tene lansează tot felul de legende pe seama evoluţiei şi sănătăţii copilului nu de multă vreme născut. Dar, iată, varianta ştiinţifică, corectă despre creşterea şi particularităţile sistemului osos şi muscular ale copilului foarte mic.

Explicaţii furnizate de un renumit profesor de medicina copilului, profesorul doctor Mihai Jianu, şeful Clinicii de ortopedie şi chirurgie a coloanei vertebrale de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu".

DUPĂ 3 LUNI
În legătură cu vârsta la care copilul începe să meargă, se ridică pentru prima dată, iată care sunt datele corecte. Cam pe la 3 luni, micuţul se străduie să ridice capul, stând pe burtă. Atunci, se formează şi prima curbură a coloanei vertebrale, cea din zona cervicală, din zona cefei. În jurul vârstei de 6 luni, micuţul începe să stea în şezut şi, atunci, se produce a doua curbură a coloanei vertebrale, acea uşoară cocoaşă firească.

Când copilul stă în popou, se întăreşte musculatura spatelui, adică muşchii din zonele laterale ale coloanei. Nu e bine să fie forţat copilul să stea în şezut mai devreme, la 4-5 luni, aşezându-l între perne, căci greutatea capului, a braţelor turtesc vertebrele, ca şi muşchii vecini coloanei, cei care o ţin dreaptă, nu sunt dezvoltaţi îndeajuns. Copilul trebuie să se ridice în picioare la 8-9 luni, la 1 an, la 1 an şi o lună.

Atunci apare ultima curbură a coloanei în zona şalelor. Copilul trebuie să înceapă a merge la 9 luni, la 12 luni, cel târziu la 14 luni. Când copilul nu merge la vârsta de 15 luni, la 16 luni, el trebuie consultat de medici, pentru că s-ar putea să fie ceva în neregulă.

MAI REPEDE, FETIŢELE!
Fetiţele merg mai repede decât băieţii. Statul în picioare şi mersul se dobândesc în timp, copilul nu se naşte cu ele. Timp de 8-9 luni de la naştere trebuie să se formeze pe creier, pe cortex, aceste informaţii ale mersului şi statului în picioare. Când s-au imprimat pe creier aceste informaţii, copilul îşi face singur rodajul de a se ridica în picioare şi de a păşi. Când copilul s-a ridicat în picioare, există tendinţa ca vâr­furile picioruşului să fie îndreptate înspre interior, pentru ca micuţul să aibă o bază de susţinere mai mare. El învaţă stereotipul mersului. Tocmai prin mers, se corectează poziţia lăbuţei piciorului spre interior.

În casă, micuţul trebuie lăsat să meargă desculţ, eventual, în ciorăpei, fără să i se pună ghete. Mersul cel mai normal este desculţ. Astfel, bolta labei piciorului, arcuirea oaselor labei piciorului se desăvârşesc prin mersul desculţ. Afară, copilul mic trebuie încălţat cu ghetuţe sau pantofi uşori, cu talpa flexibilă pentru a se mima mersul desculţ. Talpa rigidă, la încălţări, face rău. Mersul are patru timpi. Întâi, călcâiul se află pe sol, apoi, laba piciorului se rulează folosind şi construind bolta piciorului. În timpul trei, ajungem pe vârf şi, apoi, se ridică piciorul, executând această succesiune a păşirii celuilalt picior. Dacă talpa încălţărilor e rigidă ori s-au pus aiurea talonete în ghetuţe, acest rulaj e stricat.

SPAIME
O altă spaimă, de cele mai multe ori nejustificată în rândul părinţilor, este ca nu cumva odrasla lor să aibă piciorul plat, adică platfus. Oamenii vin degeaba la adevăraţii profesionişti ai ortopediei pediatrice, spunând că au observat că lăbuţa piciorului n-are scobitură în talpă şi atinge podeaua. Păi, e normal ca, la început, talpa micuţului să atingă podeaua, fiindcă bolta oaselor e formată, dar umplută cu grăsime. Piciorul plat este normal la copilul până în 4 ani. Este greşită aşezarea unor talonete în ghetuţe, talonetele sunt inutile, căci nu modifică oasele tălpii, ba mai mult, ele deformează mersul şi strică articulaţia.

CRĂCĂNAŢI
O altă îngrijorare a părinţilor e că micuţii lor sunt crăcănaţi. În realitate, medicina a stipulat că, până la 1 an şi jumătate, toţi copiii au picioarele în formă de „O". Picioarele în paranteze, normale în evoluţia oaselor, au denumirea de genuval. Între 18 luni şi 24 de luni, micuţul are picioarele drepte, dar după 2 ani e normal ca picioarele să fie într-un uşor „X", aşa-numitul genuvalgum. Pentru a avea cât mai multe mişcări, piciorul omului nu poate fi drept, ci la genunchi într-un uşor „X".

La fel este şi în cazul cotului, când acesta nu e în acelaşi ax cu umărul. La cot, nu e acelaşi ax cu umărul pentru o mobilitate sporită. În cazul genunchilor, este această uşoară dispunere în „X" atât pentru mobilitate, cât mai ales pentru stabilitate.

PLATFUS
După 4 ani, nu mai există piciorul plat la majorita­tea copiilor. Doar 10% din adulţi au piciorul plat şi din 100 de oameni maturi cu piciorul plat doar 2-3 suferă de piciorul plat dureros. Doar la aceştia puţini, în timpul mersului, apar dureri şi se deformează genunchii, aşa că trebuie trataţi. Celelalte persoane cu platfus obosesc mai uşor la mers, fiindcă, fără bolta oaselor din talpa formată, nu execută acel rulaj în păşire.

Dar nu e nici un necaz. În urma unor studii aprofundate, francezii au ajuns la concluzia că talonetele sunt inutile, căci ele împiedică rularea tălpii, care duce la formarea bolţii oaselor. Deci talonetele mai curând produc platfus. S-a ajuns la concluzia că sunt inutile şi acele exerciţii făcute copiilor de a rula talpa lor pe un făcăleţ, de a-i obliga să prindă cu degetele o batistă, căci nu aşa se arcuiesc oasele labei piciorului.

RECOMANDĂRI
Este greşit să pui copilului ghete care depăşesc glezna. Există vorba că trebuie ghetuţe înalte să le ţină copiilor glezna. Păi, glezna trebuie să se formeze prin mişcare. Când ghetuţa e înaltă şi carâm­bul ei ţine glezna e o experienţă păgu­boasă, parcă picioruşul ar fi în gips. Puneţi-vă în situaţia de a merge pe stradă cu clă­pari de schi, cam aşa este obiceiul punerii de ghetuţe înalte şi rigide în cazul copiilor. Cu ghete înalte se accen­tuează defectul unei slăbiciuni a articulaţiei gleznei.