Industria farmaceutică reprezintă unul dintre sectoarele în care greşelile se plătesc cu vieţi omeneşti. De aceea, medicamentele trebuie sau ar trebui să ajute cu randament maxim la însănătoşire, prin administrarea lor. Acestea nu trebuie să fie adevăruri care mint.
În articolele "Industria farmaceutică nu este sfântă" şi "Inventatorii de boli", publicate în Jurnalul de sănătate, doctorul Vania Atudorei, director al unei companii de produse farmaceutice din Montreal, Canada, a dezvăluit multe dintre adevărurile incomode din industria farmaceutică globală. Amintesc că Organizaţia Mondială a Sănătăţii a apreciat că dintre cele aproximativ 40.000 de medicamente, produse de industria farmaceutică la nivel mondial, sunt necesare numai 300, restul fiind variaţiuni ale aceleiaşi teme. Această constatare, făcută de un asemenea organism internaţional, ridică un mare semn de întrebare în legătură cu sănătatea umană.SCANDALURI
Industria farmaceutică a fost implicată, de-a lungul timpului, în numeroase scandaluri în lumea întreagă, având ca subiect efectele secundare ale unor medicamente, din a căror cauză au murit foarte mulţi oameni. În urma acestor constatări, an de an, au fost retrase de pe piaţă zeci de medicamente, majoritatea în urma declanşării, în jurul lor, a unor scandaluri de proporţii. Iată câteva dintre acestea, în cele ce urmează.
În Anglia, în anul 1971, un asemenea scandal s-a declanşat în legătură cu Paracetamolul.
Eraldinul, medicament pentru afecţiuni ale inimii, prescris între 1970 şi 1971 la peste 100.000 de britanici, a cauzat afecţiuni oculare, intestinale şi a produs numeroase decese.
În 1978, Oxichinolinul, folosit în afecţiuni digestive, a declanşat, de asemenea, un scandal de proporţii. Peste 30.000 de oameni au orbit ori le-a fost provocată paralizia membrelor inferioare, după administrarea medicamentului. Din punct de vedere al deceselor provocate de acest medicament, numai în Japonia s-au raportat peste 1.000.
În 1977, Phenforminul, administrat diabeticilor, a fost retras de pe piaţă după ce s-au înregistrat peste 1.000 de decese, anual, din cauza lui.
În The New York Post s-a scris că 852 de pacienţi, cărora le-a fost injectat Epinepheren, pentru tratarea unor afecţiuni ale inimii, au decedat.
În anul 1983, în Suedia, au fost publicate dosare secrete, ce aparţineau unei mari firme de medicamente, din care reieşea că respectivul concern era informat despre moartea a peste 1.180 de pesoane, cărora li se administraseră medicamentele antireumatice Butazolidin şi Tanderil. Alte surse au confirmat peste 10.000 de decese, cauzate de cele două medicamente, la care se adăugau şi antinevralgice. Cercetările au condus şi la constatarea că antinevralgicul Phenacitin, vândut sub 200 de nume diferite, împiedică funcţia renală, ajungând chiar să distrugă rinichii, să producă tumori renale şi să distrugă globulele roşii din sânge. Antinevralgicului Amydorphirin i-a fost interzisă distribuirea în peste 150 de ţări, fiindcă împiedica formarea celulelor albe din sânge, în cele din urmă, producând decesul. Dar în unele ţări încă se mai comercializează.
În 1984, într-un articol din The New York Times, scria că Selacrynul a fost retras de pe piaţă din anul 1980, după ce au fost descoperite peste 510 cazuri cărora le-a fost distrus ficatul.
În The Guardian era consemnat, la 4 ianuarie 1985, că Nizoralul, folosit împotriva infecţiilor şi a fungilor, a făcut cinci victime şi 77 de îmbolnăviri grave. În luna iulie 1985, acelaşi ziar scria că somniferul Largactil a fost eliminat de pe piaţă, constatându-se că a produs disfuncţii grave ale creierului. Acest medicament, folosit în psihiatrie, a făcut aproximativ 1.000.000 de victime, provocând dischinezie, probleme locomotorii, pierderea ireversibilă a controlului muşchiului limbii sau a întregului corp.
Un alt medicament scos de pe piaţă cu scandal, din anul 2001, este Lipobayul, administrat pentru scăderea colesterolului. În urma a sute de decese, concernul producător a fost chemat în justiţie în peste 1.000 de procese. continuare în numărul viitor
ATENŢIE!
În urmă cu puţin timp, a revenit din Grecia un vechi prieten. Avea o afecţiune la inimă şi urma un tratament medicamentos, prescris de medicii greci. Se plângea că, în urma tratamentului, avea stări ciudate. Întrebat dacă a citit prospectul medicamentului care i-a fost administrat, mi-a răspuns negativ. Citindu-l apoi, s-a întunecat la faţă şi cu privirea în gol mi-a răspuns: "Să-ţi citesc ultima frază de la efectele secundare. Administrarea acestui medicament poate provoca chiar moartea".
LA NOI, DA
Un medicament folosit frecvent şi în România este Algocalminul. Acesta este interzis în majoritatea ţărilor, fiind foarte toxic. Medicii apreciază că poate provoca o boală fatală, care distruge celulele din măduva osoasă, aflate în strictă legătură cu celulele sangvine. În Belgia, Olanda, Finlanda, Suedia, Danemarca şi nu numai, Algocalminul este trecut pe lista de otrăvuri.