Aiureli despre sănătate

Lucrează telefonul fără fir în rândul populaţiei, încât zboară vorbele despre medicină şi sănătate din ureche în ureche, de nu le mai scoate nimeni nici cu tirbuşonul. Unele ziceri au câte un sâmbure de adevăr. În folclorul despre sănătate sunt însă multe bazaconii prezentate ca lucruri sigure şi verificate pe toţi cumetrii şi toate vecinele de bloc. Iată câteva vorbiri aiurea despre sănătate.

Sângele din nas

Pur şi simplu şi frazele despre sângele care curge din nas sunt aiureli. Când unui om începe să-i curgă sânge din nas, deodată cei din jur strigă cu încrâncerare: "Lasă-ţi capul pe spate şi ridică mâna stângă". Brambura! Ambele sfaturi nu au nici o eficienţă, fiindcă nu opresc sângerarea din nas. Ba mai rău, una dintre ziceri este contraindicată. Dacă în timpul sângerării din nas îţi laşi capul pe spate, rişti să înghiţi sânge şi ăsta face numai rău la stomac. Şi gestul ăsta ca şi ridicarea mâinii în sus sunt, cum zice românul, frecţii la un picior de lemn.

Şi fiindcă tot am zis cuvântul nas, să vedeţi o altă dandana des rostită între sfaturile date prin telefonul fără fir. Oamenilor care se plâng că au nasul înfundat, atotştiutorii de ocazie le dau sfatul de a-şi pune cât mai des picături în nas. Ei bine, abuzul de picături în nas atrage efecte rele. Picăturile usucă mucoasa nasului şi excesul de picurare în nas duce implicit la inflamarea ţesutului din nări, deci cu atât mai mult se simte înfundarea nasului. Această încurcătură nu se rezolvă cât ai bate din palme, fiindcă este necesară subţierea mucoasei inflamate din nări fie cu laser, fie prin răzuire cu bisturiul.

Purgativele şi constipaţia

Toată lumea povăţuieşte, când e vorba despre constipaţie, "lasă, soro, că iei nişte purgative!". Sportul ăsta de a lua purgative zilnic aduce foarte multe necazuri. În primul rând, se obişnuieşte organismul şi chiar devii sclavul purgativelor. Şi un purgativ slab, cum este ceaiul de cruşin, cât este el de blând, băut în fiecare zi, irită grav mucoasa intestinului: şi să te ţii neplăceri! Mai puţin sunt sfătuiţi oamenii de către pricepuţii de ocazie cu schimbarea regimului alimentar, pentru că aşa se luptă de fapt împotriva constipaţiei. Purgativele devenite obişnuinţă fac rău şi te poţi ajuta doar mâncând multe legume şi fructe cu fibre nedigerabile, soluţionând sănătos disconfortul constipaţiei.

Cea mai uşoară operaţie?!

Toată lumea se pricepe la apendicită. Şi toată lumea bârfeşte că ar fi cea mai uşoară operaţie. La coadă, auzi voci: "Operaţia de apendicită este începutul meseriei unui chirurg". Profesorii de chirurgie însă strâmbă din nas la această băşcălie simplistă şi au altă părere. Ei nuanţează cum că operaţia de apendicită poate dura şi cinci minute, dar şi cinci ore. Se întâmplă ca şmecherul de apendic să se pitească în spatele altor organe şi chirurgul nu-l găseşte şi controbăie prin burta pacientului să dea de ascunzătoarea apendicului, fie în spatele ficatului, fie pe o latură a intestinului. Şi în privinţa crizei de apendicită, în popor umblă vorbe greşite. Când un om simte clasica durere în partea de jos şi în dreapta a abdomenului, imediat bănuiala cade pe apendic. Mai ales dacă are şi puţin febră, şi o stare de greaţă, se anunţă o criză de apendicită. În aceste condiţii, câte o vecină spune cu glas apăsat: "Mai aşteaptă două-trei zile, să vezi ce se întâmplă şi abia mai apoi du-te la chirurg". Amânarea asta însă te poate trimite la sala de urgenţă, fiindcă, dacă apendicul inflamat se perforează şi conţinutul infectat năvăleşte în burtă, operaţia durează ore în şir şi medicul face din greu curăţenie în abdomenul infectat. Aşa că este corectă zicerea unui mare profesor de chirurgie: "Nu trebuie să ajungem la asfinţitul soarelui, fără să fi scos apendicul!". Mai bine îndepărtează chirurgul un apendic chiar dacă acesta este nevinovat decât să se aştepte păgubos şi în unele situaţii să intervină apendicita perforată.

Fracturile

O altă aiureală ce poate să complice lucrurile este următorul sfat pe care îl dau trecătorii unui om care s-a împiedicat şi a căzut pe trotuar. Păţitul se vaită că-l doare piciorul: "Văleu, mi-am rupt piciorul!". Imediat cei din jur sar cu gura de fapt din bună intenţie, dar din puţină pricepere. Îl povăţuiesc cei de pe trotuar: "Nu te speria, ai căzut, dar nu ştii dacă s-a rupt osul. Aşa că pune piciorul în pământ şi vezi dacă poţi păşi! Înseamnă că ai scăpat de fractură". Altă brambureală. Când sprijină piciorul în pământ, omul care a căzut şi care poate are doar o fisură, prin păşire, ajunge la fractură, chiar la fractură cu oase decalate. Iată cum o posibilă nimica toată de fractură incompletă, deteriorată de un pas imprudent, poate să însemne operaţie ortopedică şi gips luni de zile.

Alimentaţia ficatului

Vorbe degeaba au umblat şi umblă şi despre bolnavii de ficat. Partea rea este că, în capcana erorii în aceste cazuri, o vreme a călcat şi medicina. Se spunea că, atunci când un om are hepatită cronică sau ciroză, trebuie să mănânce cu compasul, să mănânce numai alimente uşoare, iar baza trebuie să fie doar brânza de vaci. Se săturaseră bieţii pacienţi cu necazuri la ficat de mâncarea asta fără nici un Dumnezeu, denumită la mişto de ei "brânză de veci". Iată însă că adevărul este altul. Cei care au neplăceri la ficat – hepatită şi chiar ciroză – trebuie să mănânce proteine de cea mai bună calitate pentru a alimenta ficatul cu o sursă de aminoacizi de valoare. Merg şi fripturile, şi cartofiorii, şi în general merge orice mâncare dacă ea este acceptată de vezica biliară. Stările de rău de care se plâng bolnavii de ficat după unele mâncăruri mai deocheate sunt generate de suferinţele biliare şi nu de bietul ficat. Bineînţeles că omul cu suferinţe hepatice nu trebuie să mănânce prăjeli, tocături. De altceva trebuie să se ferească hepaticul precum dracul de tămâie. Bolnavul de ficat, de hepatită, de ciroză trebuie să uite cuvântul alcool. Să nu bea alcool nici de pe fundul unui pahar.