x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Amenoreea

de Dr. Dana Chehne    |    25 Mar 2008   •   00:00

Iată un simptom care ne anunţă uneori veşti bune, lucru care nu se întâmplă foarte des în practica medicală! Amenoreea înseamnă lipsa menstruaţiilor şi ea poate fi primară, dacă nu s-a produs niciodată până la 16 ani, sau secundară, dacă apare la o femeie care a prezentat cicluri menstruale, dar a pierdut peste trei cicluri consecutive.

Iată un simptom care ne anunţă uneori veşti bune, lucru care nu se întâmplă foarte des în practica medicală! Amenoreea înseamnă lipsa menstruaţiilor şi ea poate fi primară, dacă nu s-a produs niciodată până la 16 ani, sau secundară, dacă apare la o femeie care a prezentat cicluri menstruale, dar a pierdut peste trei cicluri consecutive.

Ne vom ocupa în continuare de amenoreea secundară, care afectează 2%-5% din populaţia feminină şi care are uneori cauze fiziologice: sarcina – cel mai frecvent şi mai fericit caz –, lactaţia sau menopauza. Ciclul menstrual rezultă dintr-un echilibru hormonal delicat între tractul hipotalamo-hipofizar şi ovar, dar şi cu implicarea celorlalte glande, astfel că un dezechilibru endocrin se poate manifesta prin amenoree. La aceasta se adaugă afecţiuni ginecologice şi diferite boli sistemice.

Patologia cea mai largă este dată de afectarea sistemului endocrin: tumori hipotalamice, leziuni ale hipofizei – inflamaţii, necroza postpartum, adenoame sau alte tumori hipofizare, hiper sau hipotiroidism, afecţiuni ale suprarenalei – tumori, boala Cushing, boala Adisson, dar şi de maladii ale tractului genital feminin: ovar polichistic sau alte tumori ovariene, stenoza cervicală, cicatrici uterine, tumori etc.

 

Simptome

Amenoreea poate fi însoţită de: galactoree (secreţia de lapte din mamelon în afara momentelor de alăptare), dureri de cap, tulburări de vedere, hirsutism, scădere sau creştere în greutate, care pot ajuta la precizarea diagnosticului. Durerile de cap şi afectarea vederii pot sugera maladii ale hipotalamusului sau hipofizei, obezitatea şi hirsutismul (creşterea excesivă a părului pe faţă şi pe piept) apar în sindromul de ovar polichistic, galactoreea şi amenoreea apar frecvent în cazuri de tumori hipofizare. Pentru stabilirea diagnosticului, medicul va indica în primul rând un test de sarcină, apoi un examen ginecologic, eventual completat cu ecografie, histerosalpingografie, biopsie endometrială. Dacă se exclud cauzele genitale, se indică un examen endocrinologic, completat cu dozări hormonale în sânge – estrogeni, FSH, LH, prolactină, hormoni tiroidieni, examen radiologic, eventual tomografic.

Tratamentul este specific fiecărei afecţiuni, pacientei revenindu-i respectarea unor măsuri generale, care au mai mult caracter preventiv: menţinerea greutăţii în limite normale, evitarea eforturilor intense şi a stresului, un regim alimentar şi de odihnă echilibrat.

 

STRES, SLĂBIT. Amenoreea poate fi dată şi de factorii care perturbă funcţionarea normală a organismului: stres, scăderea drastică în greutate (peste 15% din greutatea normală), disfuncţiile alimentare severe – anorexia nervoasă sau bulimia, obezitatea, exerciţiile fizice foarte intense sau menopauza prematură, instalată înainte de 40 de ani. Unele medicamente, mai ales contraceptivele, dar şi unele antidepresive, antipsihotice, chimioterapice, corticosteroizi pot avea acest efect advers. Bolile cronice – insuficienţa renală, cancerul, leucemiile şi limfoamele, tuberculoza pulmonară, lupusul etc. – pot înscrie acest simptom în tabloul lor evolutiv.

×
Subiecte în articol: medicul de familie amenoreea