Boala Parkinson

Este o situaţie frustrantă, uneori dramatică să te simţi prizonierul propriului corp, care nu-ţi mai ascultă comenzile şi te condamnă la o viaţă de dependenţă şi renunţări.

Este o situaţie frustrantă, uneori dramatică să te simţi prizonierul propriului corp, care nu-ţi mai ascultă comenzile şi te condamnă la o viaţă de dependenţă şi renunţări. Boala Parkinson este o afecţiune degenerativă a sistemului nervos central, provocată de distrugerea celulelor din creier care produc dopamină. Aceasta este un mediator chimic al neuronilor care controlează mişcările corpului. Lipsa dopaminei induce tremor, rigiditate musculară şi încetinirea mişcărilor voluntare.

Din păcate, în ciuda activităţii ştiinţifice susţinute, nu a putut fi depistată cauza acestei maladii, fiind implicaţi factori genetici şi toxici. Frecvenţa bolii este de două cazuri la 1.000 de oameni, fiind afectate cu predilecţie persoane de peste 50-60 de ani, în special bărbaţi. După această vîrstă, prevalenţa bolii urcă dramatic, ceea ce în condiţiile creşterii speranţei de viaţă o transformă într-o condiţie patologică terifiantă a decadelor viitoare.

Simptome

Afecţiunea debutează insidios, cu apariţia unui tremor la nivelul mîinii şi degetelor, cu o mişcare specifică de frecare a degetului mare şi arătător (gest asemănător cu număratul banilor). Tremorul este mai vizibil în repaus, se agravează în situaţii emoţionale, scade în timpul activităţii fizice şi dispare în somn. El cuprinde membrele de aceeaşi parte, apoi şi de partea opusă, întinzîndu-se şi la falcă, limbă, pleoape. Rigiditatea musculară e un alt semn important. Ea se întinde la musculatura membrelor şi gîtului, producînd scăderea mobilităţii şi durere. Faţa devine inexpresivă, ternă, cu ochii ficşi, ce clipesc rar, şi gura deschisă. Un alt semn esenţial îl reprezintă încetinirea şi reducerea mişcărilor voluntare. Apare instabilitatea posturală, bolnavul este înţepenit, se ridică greu de pe scaun şi începe cu greutate să meargă. Paşii sînt mici, fără balansul de echilibru al braţelor, cu tendinţă la cădere. Vorbirea devine dificilă, înceată, ezitantă, cu repetarea unor cuvinte. Din cauza rigidităţii şi tremorului, mişcări simple ca scrisul, spălatul, îmbrăcatul devin dificil de executat. Boala afectează şi unele zone cerebrale care controlează funcţiile vegetative, producînd hipotensiune arterială, disfagie, incontinenţă urinară sau retenţie de urină, constipaţie sau tulburări sexuale. În timp se instalează depresia şi insomnia, precum şi o alterare a memoriei şi a proceselor de gîndire.

Tratament

Diagnosticul este de strictă specialitate şi se face printr-un examen neurologic, urmat eventual de un test cu Levodopa (medicament folosit cu predilecţie în Parkinson), care este pozitiv dacă bolnavul suferă de această afecţiune.

Tratamentul medicamentos urmăreşte creşterea concentraţiei de dopamină la nivel cerebral. Pentru asta se folosesc mai multe tipuri de medicamente: precursori de dopamină, agonişti ai acesteia (substanţe care au acţiune similară) şi inhibitori enzimatici care scad metabolizarea substanţei. Alte medicamente urmăresc ameliorarea simptomatologiei. Fizioterapia are ca scop creşterea mobilităţii şi a gradului de mişcare, ea neîmpiedicînd progresia bolii. În fine, cazurile severe şi rezistente la tratament pot beneficia de intervenţii chirurgicale ce urmăresc stimularea cerebrală profundă prin introducerea în creier a unor electrozi legaţi de un dispozitiv de tip pacemaker generator de impulsuri, aflat de obicei subcutanat toracic. Operaţia în sine nu e lipsită de riscuri şi menţinerea funcţională a dispozitivului implică o supraveghere atentă, astfel încît decizia trebuie bine cîntărită.