x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Boli diferite, cu aceleaşi simptome

Boli diferite, cu aceleaşi simptome

de Mirela Dădăcuş    |    03 Feb 2009   •   00:00

Semnele pe care organismul ni le dă, pentru a ne atrage atenţia că "suferă", nu trebuie ignorate. Ideal ar fi să găsim cauza, dar şi rezolvarea problemelor de sănătate la medic şi să nu ne tratăm "după ureche". Semne similare sau identice pot ascunde suferinţe foarte diferite, de la cele banale până la cele grave.



Durerea de cap
Aproximativ 80%-90% dintre durerile de cap sunt cauzate de "cefaleea de tensiune". Ele apar după o suprasolicitare psihică sau din cauza poziţiei vicioase a capului. Însă în 10% dintre cazuri, simptomul este secundar altor boli: hipertensiune arterială, spondiloză cervicală, tulburări menstruale, boli ale vezicii biliare, tulburări de vedere, sinuzite, meningite, encefalite, abcese cerebrale, tumori, tulburări endocrine, depresii, intoxicaţii etc. Modul de apariţie şi locul durerii, frecvenţa crizelor şi severitatea acestora, toate sunt importante în stabilirea diagnosticului corect.

Abdomen dureros

Acest simptom este întâlnit frecvent la copii şi este, în multe cazuri, urmarea unei diete necorespunzătoare vârstei şi particularităţilor digestiei lui. Alteori este vorba de o intoleranţă la lactoză. Câteodată apare durerea psihogenă care nu are o cauză organică şi este determinată de stres, suprasolicitare, deficienţe afective în familie, probleme şcolare. Atunci când durerea este frecventă, are un "sediu" bine definit şi constant (de exemplu, la 5 cm de ombilic), dacă trezeşte copilul din somn sau dacă este însoţită de febră, scădere în greutate, urinări dese, atunci e cazul să ducem copilul la medic. Pot fi suferinţe biliare, apendiculare, hernii, intoxicaţii, suferinţe gastrice, renale, hepatice, diabet sau altele.

DUREREA ÎN PIEPT. Când durerea se localizează în piept, aceasta poate apărea din mai multe motive: pneumonie, Zona Zoster, pleurezie, embolie pulmonară, o boală de reflux esofagian, infarct, nevralgie în zona intercostală, ulcer sau cancer pulmonar. Diagnosticul se pune în funcţie de particularităţile durerii (debut brusc sau lent, sub formă de junghi, gheară sau înţepătură, dacă trece în repaus sau dacă iradiază în braţ), antecedentele bolnavului, examenul clinic, radiografii, EKG şi alte analize.

Sfatul medicului


Palpitaţiile sunt o cauză frecventă de prezentare la medic, potrivit dr Rodica Tănăsescu, medic de familie în Capitală. Chiar dacă palpitaţiile sunt adesea semne fără un substrat real de boală, ele pot ascunde şi afecţiuni grave. "Întrebăm pacientul dacă face abuz de medicamente, cafea sau dacă e consumator de cocaină. Dacă nu are istoric de tulburări emoţionale sau depresii, cercetăm dacă suferă de hipertensiune, tulburări de ritm (extrasistole, fibrilaţie), insuficienţă cardiacă sau boli ale tiroidei. Dacă pacientul are istoric de anxietate, palpitaţiile nu au o cauză organică", ne-a spus dr Tănăsescu.

×
Subiecte în articol: investigatii medicale