Bolile nu rânjesc cu colţii plini de sânge

Cine crede că bolile îşi arată colţii pătaţi în sânge şi rânjesc fioros precum vampirii se înşală amarnic. O sumedenie de boli sunt teribil de viclene, ele pândesc pitulate pe la colţuri de destin şi, când muşcă din sănătatea omului, la vedere este cam târziu fiindcă boala se furişase deja în organism, fără să dea semne şi măcinase fiecare celulă. Bolile sunt parşive şi împiedică să sune sirena de alarmă, derutându-l pe bolnav şi împiedicându-l să se prezinte din vreme la doctor.


LA ÎNCEPUTUL ÎNCEPUTURILOR
De altfel, chinezii şi atât de comentata medicină energetică sau a vibraţiilor lansează următoarea teorie. La începutul începuturilor, boala se însămânţează pe tăcute în memoria celulelor şi le brambureşte informaţia. Boala bruiază în prima etapă informaţia celulelor şi acestea îmbolnăvite nu mai ştiu când să se înmulţească, cât să mănânce şi nu mai ştiu nici când să moară. Aşa că apar tumorile: din reproducerea nebună a celulelor canceroase, care hăpăie mâncarea celulelor din jur şi ele refuză să moară. Bineînţeles că, în această primă fază, nu apare nici un semnal de alertă. Omul se simte normal, iar boala prinde rădăcini fără gălăgie. Apoi, boala progresează şi se întinde în corpul energetic, perturbă echilibrele energetice şi blochează curge­rea energiilor. Omul simte ceva indispoziţii, dar care nu-l deranjează foarte tare. Abia când boala s-a înstăpânit este agresat corpul fizic, bolnavului îi apar durerile, îi curge sânge, sporesc inflamaţiile şi cresc tumorile. Acum, simptomele sunt clare, dar boala îşi arată faţa hidoasă destul de târziu. Medicina energetică şi terapeuţii din Orientul Îndepărtat susţin că boala trebuie descope­rită când abia se însămânţează, când virusează informaţia celulei, fiindcă atunci se poate câştiga bătălia cu bolile.


MACINĂ PE LA SPATE
Iată câteva boli viclene, care ne macină pe la spate fără să dea semne decât în faze avansate.

HIPERTENSIUNE. O boală care îl buşeşte pe om, fără să-i dea semnale clare, este hipertensiunea arterială. Bolnavul nu-şi măsoară tensiunea şi treptat presiunea în vase creşte ducând la accidentele vaselor din creier provocatoare de moarte şi  de paralizie. Semnele hipertensiunii sunt vagi, cu o senzaţie de cap înfundat, de greutate în ceafă, de ameţeală. Uneori apar semne, dar ele trec în câteva minute. O mână sau un picior nu se mai pot mişca, sunt moi, fără sensibilitate, însă această neplăcere dispare. Mai pot apărea pierderi temporare de vedere, neînţelegerea vorbelor şi, dacă aceste accidente vascular cerebrale trecătoare prin neirigarea cu sânge a unei porţiuni din creier nu sunt luate în evidenţa şi în tratamentul medicilor, ele deschid poarta accidentului vascular în creier de amploare şi definitiv.  


DEPRESIA. Ameninţarea anilor, care poartă şi un nume, depresia, nici ea nu intră în scenă cu surle şi trâmbiţe. Oa­me­nii intraţi sub spectrul depresiei resimt o proastă dispoziţie, o lipsă de interes faţă de tot ce e în jur, nu-i mai tentează nici vechile lor pasiuni. Ei se însingurează şi sunt bântuiţi de gân­duri negre, par mereu că li s-au înecat corăbiile. De la aceste stări proaste ale psihicului până la a-şi pune ştreangul de gât nu este o cale lungă şi nici agravarea aceasta nu sare în ochi. De aceea, sarcina familiei, a prietenilor, a colegilor de serviciu este importantă. Cum observă aceste înrăutăţiri în psihicului omului de lângă ei, aceştia trebuie să-l convingă să se adre­seze psihiatrului şi să înceapă tratamentul prescris de acesta.


BOLILE PULMONARE. Nici bolile de plămâni nu te trag de mânecă să-şi anunţe cu evidenţă rolul ticălos. Oamenii cred că tusea e ceva accidental, chiar ceva firesc şi în capcana asta pică mai ales fumătorii. Ei se autoliniştesc cum că tusea de dimineaţă e de fapt o igienă a căilor respiratorii a fumătorului.
În realitate, tusea este un semn anormal, ea arată că ceva s-a stricat în sistemul respirator. Se adună secreţii mai multe. Conductele plămânilor numite bronhii s-au îngustat şi secreţiile nu mai pot fi eliminate în mod normal. Atunci surplusul de secreţii trebuie eliminat printr-un curent forţat de aer care este tusea. Fără să-şi dea seama, fumătorul începe să tuşeacsă şi în cursul zilei, nu numai dimineaţa, şi se îndreaptă spre bronho­pneumonia obstructivă cronică cu enfizem, numită BPOC. Capa­citatea respiratorie scade şi omul oboseşte din te miri ce.
BPOC este o boală cronică şi cu abandonarea fumatului plus tratament, poate fi ţinută pe loc, dar nu se mai recâştigă starea plămânilor de dinainte. Totuşi, cât ar fi de avansată această bronşită gravă lăsarea de ţigări este decisivă, pentru că nu se mai deteriorează mai departe plămânii.
Ce să mai vorbim de cancere, care dau dureri, sângerări şi alte semne târziu, când boala canceroasă a avansat spre stadiile 3 şi 4.


FICATUL. Bolile de ficat atât de des întâlnite nici ele nu-şi lasă amprente clare. Ficatul bolnav dă un fel de oboseală nejustificată de sporirea eforturilor. Omul e moale, fără chef, îl trage la pat. Dar aceste semnalmente neclare cel mai adesea nu sunt luate în seamă şi omul se trezeşte cu o hepatită cronică sau chiar şi cu o ciroză în fază decompensată, cu lichid acumulat în abdomen sau chiar cu un cancer hepa­tic. Hepatitele cro­nice cu ticăloasele virusuri B şi C, hepatitele cronice generate de abuzul de alcool, hepa­titele cronice şi ciroza provenite din încărcarea grasă a ficatului se derulează de-a lungul a mulţi ani. Când s-au dat peste cap analizele este o fază gravă de deteriorare a celulelor hepatice.