Caragiale a murit de bronşită gravă

Unul dintre semnele primite din plămâni cum că acolo ceva este în neregulă este şi o respiraţie grea. Printre numeroasele cauze se află bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC). Cu alte cuvinte, în această boală cronică, evolutivă, se petrece nu numai strâmtarea bronhiilor prin care vine aerul, ci şi alt fenomen rău, enfizemul.

Adică, acei mici săculeţi cu aer din plămâni, acele alveole, se sparg, formând găuri mari care nu mai asigură destulă suprafaţă de schimb de oxigen între aer şi sânge. Principala cauză a BPOC este fumatul. Această deteriorare este continuă, încât la fazele foarte avansate respiraţia trebuie ajutată cu concentratoare de oxigen. Sunt unii care refuză să se lase de fumat cu falsa amăgire "după 30 de ani de fumat ce rost mai are să mă las?".

Ei bine, abandonarea tutunului este bine venită în orice moment. Bolnavul de BPOC când se lasă de fumat nu îşi recapătă vechea respiraţie, dar opreşte stricarea în continuare a plămânilor. Explică semnalele venite de la plămâni, exemplificând cu boala unor cunoscute personalităţi ale României, prof. dr Teodor Horvat, şeful Clinicii de chirurgie toracică de la Spitalul Militar şi preşedintele Societăţii Române de Chirurgie Toracică.

Puţini ştiu că unul dintre marii români care au murit de plămâni, şi anume de BPOC, este ilustrul Caragiale. Renumitul scriitor era un mare fumător. De altfel, în iunie 1912, cu o zi înainte de a muri, a fumat 80 de ţigări. Cu o asemenea boală, crizele de tuse erau fireşti. În noaptea acelui iunie 1912, Caragiale a tuşit îngrozitor, dar la un anumit moment tusea lui s-a potolit. Familia a crezut că accesul de tuse a încetat, însă, de fapt, marele scriitor murise, fiind găsit dimineaţa decedat în pat.