Epididimita şi orhita

Epididimul este un conduct situat deasupra şi în spatele testiculului, care îşi are originea în tubii eferenţi ai testiculului şi se termină la canalul deferent, ce transportă spermatozoizii până la uretră.

În epididim, spermatozoizii sunt preluaţi din testicul, stocaţi şi se maturează, fiind eliberaţi înaintea ejaculării. Epididimita este inflamaţia epididimului, cel mai des de natură infecţioasă, care afectează 1/1.000 din bărbaţii (peste 18 ani) anual, reprezentând a cincea cauză de prezentare la o consultaţie urologică. Din cauza raporturilor apropiate, epididimita este însoţită de cele mai multe ori de orhită (inflamaţia testiculului), realizându-se un tablou clinic de epididimo-orhită.

Este recunoscută reticenţa cu care bărbaţii se adresează de obicei medicului, mai ales în chestiuni atât de intime. Totuşi, în aceste cazuri, consultul este obligatoriu. În primul rând, netratată corect şi la timp, epididimita se poate solda cu complicaţii grave, cum ar fi abcesul scrotal, atrofia testiculară sau scăderea fertilităţii.

În al doilea rând, existenţa ei poate trăda o infecţie printr-o boală cu transmitere sexuală, care pune în pericol şi sănătatea partenerului, constituind în esenţă o problemă socială sau poate atrage atenţia asupra unor afecţiuni ignorate, care favorizează infecţii urinare, hipertrofia de prostată, anomalii de căi urinare.

În al treilea rând, inflamaţia testiculului şi epididimului poate fi destul de greu deosebită de torsiunea de testicul, care este o adevărată urgenţă medicală, în care neprezentarea la medic are consecinţe extrem de grave. Şi, nu în ultimul rând, indiferent de circumstanţe, orice formaţiune apărută la nivelul testiculului trebuie atent investigată, pentru depistarea unei eventuale tumori, ce poate avea o evoluţie rapidă în această localizare.

CAUZE
Epididimita este, în imensa majoritate a situaţiilor, de natură bacteriană, mai rar virală sau fungică. La bărbatul până la 35 de ani, cea mai importantă cauză o reprezintă bolile cu transmitere sexuală, în special infecţiile cu Chlamydia sau cu gonococ. La copii, epididimita este favorizată de existenţa unor infecţii urinare sau anomalii de căi urinare, iar la vârstnici, de o prostată hipertrofică. Unele manevre locale (intervenţii chirurgicale, inserţia unui cateter uretral), traumatisme ale zonei pot favoriza inflamaţia.

În fine, tuberculoza sau sifilisul pot da şi aceste determinări. Amiodarona, un medicament antiaritmic, folosit în tratamentul bolilor cardiace, poate determina acest efect advers. Orhita (inflamaţia testiculului) complică, de obicei, epididimita şi este în 90% din cazuri unilaterală. Ea apare foarte rar ca o afecţiune de sine stătătoare, cel mai des în cazul infecţiei urliene (oreion). Într-adevăr, orhita se manifestă la 25% din pacienţii de sex masculin care au oreion, 80% din cazuri fiind la tineri sub 12 ani. Ea se dezvoltă în primele patru-şase zile de la debut, iar în 30% din cazuri se răspândeşte şi la celălalt testicul în aproximativ o săptămână.

SIMPTOME
Manifestările epididimitei se instalează rapid, în una-două zile. Scrotul este umflat, cald, roşu şi dureros, iar testiculul este, de asemenea, mărit, dureros, cu zona indurată, simţită la palpare. Epididimul îşi poate dubla practic volumul în trei-patru ore. Durerea poate apărea şi în zona inferioară a abdomenului sau pe flancuri, deoarece procesul poate interesa şi canalul deferent, iar grupurile ganglionare locale se pot mări. Mai apar: durere în timpul actului sexual sau la ejaculare, prezenţa unei secreţii uretrale, urinări frecvente şi dureroase, hematospermia (sânge în spermă).

De asemenea, bolnavii pot prezenta febră, frisoane, vărsături. De obicei, simptomele dispar după câteva zile de tratament. Uneori însă, ele nu se retrag complet, persistând mai multe săptămâni sau revenind din timp în timp, situaţie în care vorbim de o epididimită cronică.

DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT
Diagnosticul necesită un consult urologic de specialitate. Medicul va face o evaluare a semnelor fizice, un tuşeu rectal pentru examinarea prostatei, precum şi diverse analize de laborator (teste de sânge, urină, secreţie uretrală etc.) sau, uneori, o ecografie locală. În perioada bolii, se indică repaus la pat două-trei zile, cu ridicarea scrotului, acesta putând fi sprijinit pe un prosop. Se aplică local gheaţă, învelită într-un prosop, câte 10-15 minute de câteva ori pe zi. După această perioadă, se recomandă purtarea unui suspensor.

Pentru calmarea durerilor se recurge la antiinflamatoare şi antialgice. Tratamentul principal constă în administrarea de antibiotice, în doza şi pe perioada recomandate de medic, preferabil cu un control medical la terminarea tratamentului. Chiar dacă vă veţi simţi mai bine după câteva zile, este important să urmaţi tratamentul până la sfârşit. În cazul bolilor cu transmitere sexuală, partenera trebuie, de asemenea, să se trateze. Dacă se formează un abces, acesta trebuie drenat. În anumite situaţii există indicaţii chirurgicale, cu rezecţia unei porţiuni de epididism.

 

Sfat
Pentru prevenire, evitaţi contactele sexuale întâmplătoare, sexul neprotejat şi menţineţi o bună igienă locală. În cazul epididimitelor repetate, trataţi eventualele infecţii urinare sau afecţiuni ale prostatei.