Genunchiul, polul frigului în corp

Cum se burzuluieşte vremea, cum se strâng norii, păcălind soarele, şi începe să plouă tâmpeşte, îi auzi pe mulţi oameni văitându-se: "Se schimbă vremea şi iar mă înţeapă tare genunchii".

Cum se burzuluieşte vremea, cum se strâng norii, păcălind soarele, şi începe să plouă tâmpeşte, îi auzi pe mulţi oameni văitându-se: "Se schimbă vremea şi iar mă înţeapă tare genunchii". Stai şi te întrebi pe bună dreptate de ce oare nu se văicăresc oamenii la schimbarea timpului de dureri în şold sau de dureri în glezne sau de dureri în umăr. Răspunsul este surprinzător pentru că mulţi, în frunte cu mine, nu ştiam acest lucru. Genunchiul este polul frigului în corpul omului. Şi asta pentu că el este cu articulaţie rece şi resimte primul schimbările vremii.

Meteosensibilitatea

Oasele şi cartilajele din genunchi se află mai la suprafaţă, mai aproape de piele. Dacă pipăi simţi sub piele rotula, tibia, peroneul. De aceea există la unii meteosensibilitatea, fiindcă genunchiul aflat mai la suprafaţă reacţionează primul la modificările de temperatură, de umiditate, de circulaţie a aerului. Şoldul se află mai în profunzime, mai în adâncul corpului, ca şi umărul acoperit şi el de mulţi muşchi. De aceea, ele nu sunt influenţate repede de vreme. De
altfel, genunchiul este o construcţie splendidă, unde se găsesc perfecţiuni. Explică construcţia şi artroza, adică uzura genunchiului, medic primar dr Rodica Marinescu, şef de secţie Ortopedie II la Spitalul Colentina. Este miraculos cum genunchiul îşi păstrează stabilitatea în condiţiile în care oasele pe rotulă se întâlnesc fără să aibă un locaş al lor, ci pur şi simplu se aseamănă cu două bile care se plimbă pe o tipsie lustruită. Şi fiindcă a venit vorba despre fineţea suprafeţelor osoase trebuie spus că Creatorul a realizat o asemenea perfecţiune, un asemenea luciu al suprafeţelor osoase din genunchi, încât nici o tehnologie de ultimă oră, chiar cele de la NASA, nu au putut să lustruiască suprafeţele de metal decât de zece ori  mai puţin reuşit decât sunt fără asperităţi suprafeţele oaselor din genunchi. Deşi nu au locaşe, ci alunecă pe suprafaţa rotulei, oasele coapselor şi ale gambei sunt ţinute în chingi de patru ligamente puternice. Două ligamente sunt încrucişate şi păstrează stabilitatea în faţă şi în spate, iar celelalte două ligamente colaterale ţin genunchiul să nu derapeze la stânga şi la dreapta. De altfel, unul dintre marile necazuri care li se întâmplă fotbaliştilor este accidentul în care se rup ligamentele încrucişate. Trebuie intervenit chirurgical cu mare rafinament pentru a restabili ligamentele care să împiedice genunchiul să fugă.

Artroza

Artroza este boala degenerativă din articulaţie, când apar modificări dezavantajoase atât în stuctura cartilajului, cât şi în suprafeţele oaselor. De fapt, artroza în genunchi numită gonartroză înseamnă distrugerea suprafeţei cartilajului articular care nu mai este alb strălucitor, ci începe să-şi piardă consistenţa şi aspectul. E semn că acest cartilaj suferă degradări şi el nu mai asigură distribuirea uniformă a forţelor în genunchi, nu mai absoarbe şocurile prin meniscuri. Şi cartilajul nu mai acoperă capetele oaselor din genunchi astfel că se ajunge la frecarea os pe os însoţită de mari dureri. Factorii care afectează articulaţia genunchiului sunt obezitatea, lipsa mişcării şi a gimnasticii medicale pentru menţinerea mobilităţii articulaţiei. De altfel, un semn al uzurii genunchiului este şi reducerea progresivă a mobilităţii, genunchiul nu se mai întinde şi nici nu se mai îndoaie bine. Prin artroză membrana sinovială, cea care înveleşte articulaţia, nu mai produce destul lichid sinovial, acela care face ungerea articulaţiei.
Artrozele primare sunt cele mai dese şi ele înseamnă o uzură, o îmbătrânire a cartilajului, începând cam de la 35 de ani. Artrozele secundare sunt procesele de degradare a genunchiului venite din cauza altor boli secundare. Îndepărtarea totală a meniscului care se practica într-o vreme împinge mai repede spre artroză. Unele fracturi ale oaselor în apropierea genunchiului produc şi ele artroză secundară, ca şi bolile reumatismale. Artroze apar şi ca urmare a deviaţiei axului genunchiului. Artroze sunt cauzate şi de infecţiile în articulaţii, dar şi de instabilitatea genunchiului în urma unor accidente ce lezează ligamentele.


PROTEZE. Cel mai bine este să prevenim artroza la genunchi, lepădându-ne de kilogramele în plus şi făcând gimnastică medicală. Dezideratul este să amânăm montarea unei proteze, căci viaţa protezei de genunchi, în jur de 15 ani, este mai scurtă decât viaţa protezei de şold. Când trebuie înlocuită prima proteză, această revizie este mai dificilă, fiindcă zestrea de os s-a împuţinat, tocmai de aceea se tinde spre montarea protezelor în jurul vârstei de 60 de ani.


SIMPTOME. În artroză apare o durere care la început nu este intensă, ci este sâcâitoare. Durerea este mai mare în timpul mişcării, mai ales la primii paşi, dar poate dispărea după câţiva metri de mers, când articulaţia se încălzeşte. Pe măsura avansării procesului de uzură a genunchiului, durerile apar la eforturi din ce în ce mai mici. Al doilea semn al artrozei este scăderea mobilităţii genunchilor.


DURERI. La începutul gonartrozei apare o redoare, adică o înţepenire, şi apoi se limitează tot mai mult îndoirea şi întinderea genunchilor. Apar şi zgomote: pocnituri la genunchi la mişcări. Acestea sunt însoţite şi de durere, căci oasele se ating, cartilajul fiind distrus. Este stricată mişcarea, se denaturează mersul, fiind necesare bastonul sau  cârja. Un alt semn al gonartrozei este deformaţia în articulaţie.