Îngrijiri postoperatorii

O intervenţie chirurgicală este un eveniment major în viaţa bolnavului, precum şi a familiei acestuia. De cele mai multe ori, ideal, operaţiile sunt programate din timp, pentru ca pacientul să fie investigat minuţios şi atât el, cât şi aparţinătorii să fie informaţi în legătură cu natura intervenţiei, complicaţiile posibile, neplăcerile legate de anestezie şi actul chirurgical în sine, etapele procesului de reabilitare ce vor începe după intervenţie, precum  şi modul de comportare şi măsurile postoperatorii.

Înainte

Pacientul va face analize de sânge şi urină, diferite examene radiologice şi imagistice, un EKG completat eventual cu un consult cardiologic sau de altă specialitate, dacă e necesar, şi va prezenta medicului istoricul său medical complet, mai ales în ceea ce priveşte existenţa unor afecţiuni cronice (diabet zaharat, boli cardiovasculare sau pulmonare, boli hepatice sau renale, alergii, tulburări de coagulare), dar şi apariţia unor afecţiuni intercurente. Medicul îi va face câteva recomandări  înainte de operaţie: o anumită medicaţie, clismă, măsuri de igienă şi dezinfecţie locală, o alimentaţie uşoară, repaus digestiv cu 6-12 ore înainte de intervenţie etc.  Alteori, din nefericire, operaţia este efectuată intempestiv, de exemplu în cazul unei complicaţii sau traumatism. Astfel, bolnavul va fi mai vulnerabil şi nepregătit în ceea ce priveşte conduita postoperatorie.

La terapie intensivă                                      

În funcţie de natura şi complexitatea intervenţiei, modul de anestezie (generală, rahidiană, locală), vârsta bolnavului, patologia asociată, după operaţie acesta va fi transferat în secţia de terapie intensivă (unde va sta de regulă câteva ore sau zile) sau într-un salon special în secţia de chirurgie, unde va fi atent monitorizat în următoarele ore pentru că, din păcate, chiar dacă operaţia a decurs bine, bolnavul este încă expus unor complicaţii infecţioase, hemoragice, trombotice, pulmonare etc. În primele ore după intervenţie, pacientul operat va dormi, apoi treptat revenindu-şi din anestezie. În acest timp, reglarea sa termică este deficitară, astfel că trebuie învelit pentru a nu suferi de frig, eventual încălzit cu sticle de apă, cu grija însă de a nu provoca arsuri. Pacientul este aşezat culcat, fără pernă sau dacă e posibil în decubit lateral, o poziţie ce previne aspiraţia secreţiilor nazo-faringiene şi a vomei. În funcţie de specificul intervenţiei, medicul poate indica însă o anumită poziţie în pat. Oricum poziţia corpului  va fi schimbată la două ore, pentru a nu se produce escare (nişte plăgi atone) în punctele de presiune.

Agitaţie

Bolnavul se trezeşte treptat şi poate avea o perioadă de agitaţie sau apatie, dificultăţi de adaptare şi recunoaştere, fiind posibil să încerce să-şi părăsească patul sau să-şi smulgă pansamentul sau perfuzia, de aceea el trebuie urmărit şi liniştit. O problemă imediată este legată de combaterea durerii, simptom general după intervenţie, cu o doză adecvată de analgezice. Există niveluri individuale de percepţie a durerii, dar doze prea mari de medicamente pot genera complicaţii, în timp ce o durere vie, nestăpânită medicamentos poate duce la creşteri ale tensiunii arteriale, precipitarea unui infarct miocardic sau stare de şoc. Tot pentru combaterea durerii medicul poate indica o anumită poziţie a corpului sau membrelor, pungă de gheaţă sau comprese calde, masaj local etc.

Gaze, balonare...

Tranzitul intestinal se reia treptat. Iniţial, în primele 24 de ore, începe eliminarea de gaze, iar primul scaun apare în general după trei zile de la operaţie. Acumularea de gaze în abdomen produce balonare şi durere, de aceea constipaţia nu este un simptom neglijabil. Odată cu rehidratarea şi începerea alimentaţiei aceasta va dispărea. În caz contrar, medicul vă va indica unele măsuri igenico-dietetice simple: cantităţi adecvate de lichide, alimentaţie bogată în fibre provenite din fructe crude, uscate sau sub formă de sucuri şi compoturi, legume, pâine integrală ori cereale, în funcţie de toleranţa digestivă sau afecţiunea de care suferiţi.  Dacă aceste măsuri sunt fără efect, medicul vă poate prescrie, pentru o perioadă limitată, supozitoare, clismă sau laxative. În cazul anesteziei generale, bolnavul nu urinează în primele şase ore. Dacă micţiunea nu apare nici după 12 ore, medicul poate indica introducerea unui cateter urinar. În primele ore după intervenţie, din cauza anesteziei şi analgezicelor, bolnavul prezintă greţuri şi vărsături. De aceea, în primele ore, el nu trebuie să bea şi să mănânce nimic, doar i se pot şterge buzele cu un tifon sau burete umezit. Apoi i se poate administra apă sau ceai cu linguriţa (o înghiţitură la zece minute),  după aceea în cantităţi mai mari. La recomandarea medicului, în funcţie de natura afecţiunii, se începe şi realimentarea, iniţial cu hrană semisolidă, apoi solidă.

Până la vindecarea plăgii operatorii, bolnavul nu poate face baie sau duş. Iniţial, el va fi spălat parţial, cu un burete cu apă călduţă, apoi se va îngriji singur, protejând însă bine pansamentul.

Edem, înroşire, hemoragie...

Masajul spatelui, membrelor (cu respectarea zonei operatorii) este foarte eficient şi el poate începe din primele ore după intervenţie, favorizând circulaţia sângelui şi împiedicând formarea escarelor. Plaga operatorie va fi pansată zilnic, iniţial de către personalul medical, acasă putând fi curăţată de către bolnav sau un membru al familiei. Trebuie semnalate orice modificări la nivelul tăieturii: edem, înroşire, hemoragie, desprinderea marginilor plăgii, secreţie abundentă la nivelul tubului de dren sau o durere  locală intensă. Febra este frecventă şi nu este întotdeauna de natură patologică, putând fi dată de rezorbţia resturilor celulare. O febră persistentă, peste 38-39 de grade, poate fi însă expresia unei infecţii locale sau generale.

Atenţie!

În fine, dacă sunteţi la spital sau aţi fost externat, fiţi atenţi la anumite simptome: tulburări respiratorii însoţite de creşterea frecvenţei cardiace, care pot însemna apariţia unei tromboembolii pulmonare, edemul gambelor care înseamnă tromboza venelor profunde, apariţia de dureri precordiale puternice, care sugerează un infarct miocardic, tuse persistentă şi dispnee care semnifică apariţia unei pneumonii.

SFATURI. În cazul anesteziei generale, intubarea produce o senzaţie de uscăciune sau durere în gât sau acumularea secreţiilor faringiene. De aceea, bolnavul trebuie încurajat să tuşească, protejându-şi însă plaga operatorie abdominală sau toracică, cu o pătură  ţinută apăsat. Exerciţiile respiratorii, constând din inspiraţii şi expiraţii adânci, sunt de asemenea importante atât pentru drenajul secreţiilor, cât şi pentru a asigura o ventilaţie pulmonară eficientă şi ele trebuie efectuate în general la două ore.

EXERCIŢII. Frecvente complicaţii postoperatorii apar din cauza imobilizării prelungite: tromboze, pneumonii, escare, tulburări de tranzit intestinal etc.  De aceea, dacă nu există contraindicaţii (în intervenţiile ortopedice sau pe cord, de exemplu), mobilizarea trebuie începută precoce. Chiar din primele ore este bine ca bolnavul să facă exerciţii de flexie şi extensie a gleznelor. După opt ore, el poate sta în general la marginea patului şi poate începe să meargă după 24 de ore de la intervenţie.