Primăvara şi vara, anotimpurile exploziei vegetale şi ale timpului petrecut mai mult în aer liber, ne expun întîlnirilor uneori neprietenoase cu micile noastre ajutoare din grădină: albinele şi viespile.
Primăvara şi vara, anotimpurile exploziei vegetale şi ale timpului petrecut mai mult în aer liber, ne expun întîlnirilor uneori neprietenoase cu micile noastre ajutoare din grădină: albinele şi viespile. Dacă sîntem alergici la veninul lor, după prima înţepătură ne putem aştepta la apariţia unor efecte alergice medii sau severe, care pot pune uneori în pericol viaţa. În mod obişnuit, înţepătura declanşează o reacţie locală imediată, cu apariţia unui eritem (o mică zonă de roşeaţă) de 1-2 cm, însoţită de edem, durere sau arsură, prurit. Aceste simptome dispar de obicei în una sau două zile.
Simptomele alergiei
Dacă persoana este alergică poate dezvolta o reacţie alergică imediată, de intensitate medie, cu urticarie întinsă, ce cuprinde zona de vecinătate şi chiar zone la distanţă, prurit intens, ameţeală, vărsături sau, în cazuri grave, o reacţie severă, cu umflarea buzelor şi a gîtului, respiraţie dificilă, tahicardie, hipotensiune arterială, leşin, uneori cu sfîrşit fatal. În alte cazuri, reacţia alergică apare după una sau mai multe zile, cu febră, dureri articulare, urticarie persistentă, crampe abdominale. În cazul în care persoana înţepată este cunoscută ca alergică la veninul de albine sau cu un teren atopic (alte alergii), dacă a suferit peste zece înţepături sau dacă acestea sunt în zone sensibile (gură, nas, faţă), dacă prezintă o reacţie alergică severă, este important ca acea persoană să fie dusă de urgenţă la medic.
Mai întîi, scoateţi acul!
Dacă manifestările locale şi generale nu sînt severe, se poate acorda primul ajutor acasă. În primul rînd, dacă este vorba despre o înţepătură de albină (pentru că viespile nu îşi lasă acul la locul înţepăturii) se va încerca scoaterea acului. Este bine ca manevra să se facă blînd, prin frecare cu dosul unui cuţit mai degrabă decît prin extragere cu penseta sau cu degetele, pentru că se va elibera o cantitate suplimentară de venin. După aceea, se spală locul abundent cu apă şi săpun, apoi se poate aplica gheaţă (dar nu direct pe piele) sau o pastă cu bicarbonat (trei linguriţe de bicarbonat la una de apă) pentru înţepătura de albină sau o compresă cu apă şi oţet pentru cea de viespe. Dacă e necesar se poate aplica un spray calmant cu benzocaină, o loţiune calmantă cu calamină sau un unguent cu hidrocortizon (în cazul copiilor este bine ca acesta din urmă să se folosească numai la indicaţia medicului).
În cazul reacţiilor alergice medii se va folosi un antihistaminic (Benadryl, clorfeniramin sau Claritine), iar pentru calmarea durerilor algocalmin, paracetamol sau eventual un antiinflamator nesteroidian. Dacă simptomele sunt persistente şi supărătoare, este recomandată prezentarea la medic. Dacă aţi avut o reacţie puternică la veninul albinelor este bine să începeţi un tratament de desensibilizare, pentru evitarea unor neplăceri ulterioare.